Ingenioasele invenţii ale deţinuţilor

Maşinării şi aparate
electronice
Unele închisori de minima securitate din lume le permit deţinuţilor
să folosească plite electrice în celule. Totuşi, majoritatea
instituţiilor de acest fel interzic asemenea posesiuni, lucru care
nu îi împiedică însă pe prizonieri să născocească ingenioase
dispozitive improvizate, cu ajutorul cărora să îşi gătească singuri
mâncarea. De exemplu, grătarul din imaginea alăturată este invenţia
unui condamnat german, care a avut la îndemână un încălzitor
stricat, folie de aluminiu şi nişte fire electrice.

De asemenea, fie că menirea i-a fost aceea de a contribui la
realizarea unor obiecte artistice, unelte, sau arme – ceea ce
rămâne un mister – micul strung din cea de-a doua imagine
reprezintă un exemplu perfect al felulul în care deţinuţii folosesc
elementele din jurul lor pentru a construi maşinării ingenioase.
Câteva bucăţi de plastic rupt, nişte baterii, fire electrice, bandă
magnetică şi cauciuc au fost de ajuns pentru că un condamnat să
construiască un adevărat dispozitiv.

Cum alcoolul nu este permis în închisori, prizonierii din toate
vremurile au încercat să-şi prepare licori bahice combinând cele
mai neaşteptate substanţe. Totuşi, pentru ca reacţiile chimice
corespunzătoare să aibă rezultatele aşteptate, sunt aproape
întotdeauna necesare temperaturi ridicate. De aceea, un instrument
esenţial din arsenalul oricărui condamnat „respectabil” este un
fierbător submersibil, asemenea celui din imagine: lame de ras şi
un cablu electric pot fi de ajuns pentru a fabrica o asemenea
ustensilă. Nimeni nu pretinde, fireşte, că întrebuinţarea sa ar fi
şi sigură.

Prizonierii, îndeosebi aceia care au marfă de contrabandă pe care
trebuie să o ascundă, stau permanent de veghe pentru a „mirosi” din
timp operaţiunile de percheziţie a celulelor. Şi se pot pregăti cu
o mai mare eficienţă pentru asemenea cercetări dacă au un
echipament precum microfonul şi staţia de recepţie din imaginea
alăturată. Presupunând că un deţinut are, cumva, posibilitatea de a
îl strecura în camera gardienilor, acest mic transmiţător îi va
permite prizonierului să asculte tot ceea ce se discută pe domeniul
paznicilor. Construit din componente de radio-casetofon, micul
aparat poate fi folosit şi pentru transmiterea mesajelor între
celule, în cazul în care în celula destinatară se află un receptor
asemenea celui ilustrat în imagine.

Tatuajele şi detenţia merg mână în mână şi, virtual, probabil că nu
există condamant cu ani mulţi de ispăşit care să fi ocolit această
formă de însemnare. Cum este o practică reprezentativă pentru
închisori, aplicarea tatuajelor se realizează într-o varietate de
moduri: unii prizonieri folosesc lame de ras pentru a zgâria şi
secţiona pielea înainte să o frece cu cerneală; alţii utilizează o
agrafă de hârtii sau un ac pentru a introduce cerneala, în timp ce
unii găsesc mijloace de a improviză un pistol pentru tatuare. Tot
ce trebuie este o sursă de alimentare (baterii), un ac de cusut sau
alt obiect subţire şi ascuţit şi câteva alte elemente pentru a le
asambla.

Simularea confortului
domestic

Atunci când îţi găteşti cina pe o plită încinsă, ingenios
improvizată, există o mare probabilitate să îţi doreşti şi o
condimentare adecvată a mâncării. Dar, cum nu îţi este permis să
iei în celulă oliviera cantinei, recipiente în care să depozitezi
conţinutul ei – sare şi piper – , precum cele din fotografie, se
dovedesc la fel de potrivite.

Nu este greu de ghicit sau de înţeles că, în închisoare,
plictiseala se instalează cu uşurinţă, astfel că deţinuţii
improvizează întotdeauna mijloace ingenioase prin care să îşi
distragă atenţia şi chiar să se distreze. În imaginile alăturate se
pot observa zaruri şi chiar un frumos set de piese de şah, toate
obţinute din hârtie mestecată, sau pastă de hârtie, care, în
puşcarie, se fabrică din hârtie igienică, apă şi lipici.

Apoi, această măsuţă, confecţionată din pachete de tăiţei şi bandă
adeziva de hârtie, este perfectă pentru jucat zaruri sau pentru a
savura masa în celulă. E un exemplu perfect al felului în care
prizonierii reciclează orice e posibil pentru a construi, apoi,
obiecte pe care şi le doresc sau de care au nevoie. Inventivitatea
lor neobosită adaugă, astfel, un mic plus de confort, ordine şi
chiar frumuseţe unui mediu altfel neplăcut şi dur.

Lumânările nu sunt nici ele permise într-o închisoare, din simplu
motiv că ele pot declanşa cu mare uşurinţă un incendiu sau pot fi
folosite ca arme. Acest lucru nu înseamnă, în mod necesar, că ele
nu pot fi, totuşi, găsite într-o instituţie de detenţie.
Prizonierii folosesc recipiente goale de iaurt sau de alte feluri,
ulei pentru bebeluşi şi aţă pentru a încropi lumânări care să le
servească pentru iluminat după ora stingerii, pentru a steriliza
acele şi pentru a execute diverse alte sarcini care presupun
folosirea unei flăcări.

Totuşi, atunci când prizonierul are nevoie să aprindă o lumânare
improvizată sau o ţigară cu greu obţinută, evident că nu poate
scoate, pur şi simplu, o brichetă sau un chibrit din buzunar. De
aceea, s-au scornit multe mijloace prin care un deţinut poate avea
acces la foc, sau măcar la o scânteie. Exemplul din imaginea
alăturată este unul simplu şi cu un aspect chiar plăcut, din care
cu uşurinţă se poate deduce cărui scop îi serveşte „dispozitivul”:
un fir conectat la catodul (polul minus) unei baterii. Atunci când
utilizatorul doreşte să obţină foc, nu trebuie decât să atingă
anodul bateriei cu celălalt capăt al firului, iar porţiunea
dezizolata din mijlocul firului începe să se încingă.

Mulţi deţinuţi folosesc arta ca pe un mijloc de a suportă
încarcerarea. Cutiile de creioane improvizate din ambalaje de pastă
de dinţi servesc cu succes drept medii de stocare a creioanelor
colorate pe care unii dintre cei aflaţi după gratii le folosesc
pentru a se manifesta artistic, desenând diferite imagini.

De asemenea, dacă un deţinut reuşeşte să intre în posesia unei
anumite cantităţi de „iarbă” (marijuana) în puşcarie,
posibilităţile de a o fuma reprezintă deja partea uşoară.
Prizonierii au inventat pipe din sute de materiale diferite. Cea
luată ca exemplu aici, improvizată dintr-un tub de pastă de hrean,
este cu adevărat ingenioasă, mai ales pentru că, atunci când este
rulată, arată complet inocent.

Să fii închis pentru perioade lungi de timp te face să duci dorul
multor lucruri, dintre care sexul nu se află deloc spre capătul de
jos al listei. Ca bărbat, atunci când nu ai mai văzut o femeie
reală timp de luni sau ani de zile, un prosop împăturit, cu o pungă
de plastic în interior şi o cantitate generoasă de ulei de corp
tind să arate destul de tentant. Vorbim aici despre un areal în
care prizonierii, atât bărbaţi, cât şi femei, par să dispună de o
rezervă nesecată de creativitate; jucăriile sexuale din închisoare
au fost, mai devreme sau mai târziu, scornite din aproape orice
obiect sau material accesibil într-un asemenea loc.

Arme

Este redundant de spus că închisoarea reprezintă unul dintre cele
mai periculoase locuri în care un om poate trăi. La fel, se
înţelege de la sine că armele nu sunt permise, dar şi că această
interdicţie nu înseamnă câtuşi de puţin o problema pentru acei
deţinuti decişi să provoace nişte pagube celor cu care au răfuieli.
Ţepuşa din stânga imaginii a fost făcută dintr-o componentă
metalică a unei maşini de scris, ascuţită ulterior. Arma din
dreapta este un ciob de plexiglas, cu un mâner improvizat din bandă
izolatoare înfăşurată pe porţiunea inferioară a obiectului. Atunci
când folosesc arme din plexiglas, condamnaţii şubrezesc adesea
lama, astfel încât aceasta să se rupă în corpul victimei, iar
mânerul cu amprentele atacatorului să rămână în posesia acestuia
din urmă, pentru a putea scăpa de el.

În imaginea următoare, lama cu aspect de spadă – având un aspect
realmente ucigător -, ascunsă într-un crucifix, a fost confiscată
de la un prizonier dintr-o închisoare germană. Obiectul a fost
fabricat de către deţinut în atelierul puşcăriei. Este vorba despre
un exemplu sofisticat de armă folosită în detenţie; majoritatea
sunt improvizate din materiale primitive, cum ar fi oasele de pui,
periuţe de dinţi ascuţite la capete şi pungi de plastic topite şi
apoi întărite. Unii condamnaţi chiar îşi înmoaie armele în
excremente pentru a spori şansele că victima să sufere de o
infecţie chinuitoare şi letală.

Prizonierii tind să fie destul de răbdători, dat fiind faptul că
majoritatea au timp grămadă la dispoziţie. Aşa că, atunci când îşi
doresc cu adevărat să încropească un obiect, reuşesc să colecteze
piesele necesare, până la urmă. Biciul terifiant din stânga
imaginii este construit dintr-o bucată de lemn luată de pe undeva,
un şiret de pantofi şi lame de ras. În dreapta, boxul infernal a
fost confecţionat dintr-o răzătoare, probabil furată din bucătăria
închisorii.

Artă

După cum am spus şi mai devreme, prizonierii recurg adesea la artă
pentru a-şi ocupă timpul în detenţie. Materialele pe care le
folosesc pot fi extrem de comune, precum creioane şi hârtii, sau
neobişnuite şi surprinzătoare. Un material comun întrebuinţat de
condamnaţi este cel din ambalajele de chips-uri, bomboane şi gumă
de mestecat. Aceştia împăturesc ambalajele până obţin fâşii
subţiri, pe care le întreţes pentru a crea tot felul de forme,
unele meritând chiar numele de sculpturi.

Chiar dacă pare incredibil, micile motociclete viu colorate din
imaginea alăturată sunt, toate, făcute din materiale reziduale şi
obiecte recuperate de Chip Jarett, un deţinut din Michigan.
Motocicletele lui Harett au fost prezentate în cadrul câtorva
expoziţii artistice având că tematică viaţa în detenţie şi au fost
chiar vândute colecţionarilor.

Şi, în final, că o încununare absolută a talentului artistic de
care pot da dovadă cei din spatele gratiilor, iată nişte creaţii de
artă fascinante ale lui Michael Harms, un condamnat din Illinois.
Scăunelele au fost sculptate cu acul de cusut în săpun de calitate
superioară (săpunul standard nu este potrivit pentru astfel de
întrebuinţări). Sunt extrem de detaliate şi de complexe, mai ales
raportat la dimensiunile pe care le au: niciunul nu este mai mare
de câţiva centimetri. Cel puţin la fel de impresionant este şi
faptul că artistul a confecţionat şi dulapuri pentru scăunele,
folosind beţişoarele acadelelor, pe care le-a modelat cu o
unghieră. Culoarea şi textura ce imită lemnul au fost obţinute cu
rugină din bureţi de sârmă şi cu mici cantităţi de mină de la
creioanele colorate. Odată finalizate, scăunelele pot fi vândute
pentru câteva sute de dolari fiecare.