Atentie! Pericol! Miroase a creier incins

El a descris, intr-una dintre lucrarile sale, felul in care
societatea ii copleseste pe oameni cu informatii si faptul ca
aceasta abundenta extrema ar fi atat „generatoare de
confuzie, cat si daunatoare” pentru mintea umana. Peste
timp, temerile savantului elvetian au tot „reverberat” in lucrari
stiintifice si in mass-media, pana la recentele rapoarte asupra
riscurilor fara precedent ale vietii intr-un mediu digital mereu
„on”. Nu conteaza ca Gessner nu s-a folosit de email niciodata,
fiind complet „ignorant” in ceea ce priveste computerele; si asta
nu pentru ca ar fi fost tehnofob, ci pentru simplul motiv ca a
murit in 1565.

Aceeasi Marie, cu alta palarie

In opinia psihologului Vaughan Bell, profesor
la Universidad de Antioquia, Columbia si King’s College din Londra,
grijile oamenilor cu privire la excesul de informatie sunt la fel
de vechi ca informatia insasi, fiecare generatie reiterand
avertismentele in privinta efectelor periculoase ale tehnologiei
asupra psihicului si creierului uman. Dintr-o perspectiva istorica,
crede specialistul, ceea ce pare familiar nu este atat evolutia
acestor preocupari sociale, cat similitudinea lor: faptul ca sunt
„resuscitate” in fiecare secol, doar cu „eticheta” schimbata.
Aceste temeri se intorc, insa, in timp, pana la nasterea stiintei
de carte. In mod asemanator grijilor moderne ale parintilor cu
privire la utilizarea excesiva a tehnologiei de catre copii,
Socrate, la vremea lui (secolul V i. Hr.), avertiza cu privire la
scris, care ar aduce uitarea in sufletele invataceilor, pentru ca
acestia nu si-ar mai folosi amintirile. Tot Socrate considera ca,
intrucat copiii nu pot distinge intre fantezie si realitate,
parintii trebuie sa le permita sa asculte doar alegorii „sanatoase”
si nu povesti grosolane, inexacte; altminteri, dezvoltarea lor o va
lua pe cai gresite. Avertismentul socratic a fost repetat de multe
ori de-atunci: generatie de generatie, oamenii mai in varsta
semnaleaza pericolul noilor tehnologii, deplangand acele mijloace
de informare si distractie „sanatoase” cu care ei au crescut,
parca fara a realiza ca si acestea au fost considerate daunatoare
atunci cand au aparut pentru intaia oara.

In ceea ce-l priveste pe Gessner, nelinistile acestuia cu
privire la o eventuala epuizare psihica au fost generate de
demersul compilarii unui repertoar al tuturor cartilor disponibile
in secolul al XVI-lea, publicat in cele din urma ca Bibliotheca
universalis. Ingrijorari similare vor reaparea in secolul al
XVIII-lea, cand ziarele devin un lucru obisnuit. Omul de stat
francez Malesherbes (1721-1794) va infiera si el obiceiul de a afla
stiri din pagina tiparita, argumentand ca acest lucru ii izoleaza
pe oameni din punct de vedere social si ii distrage de la practica
de grup – mult mai inaltatoare spiritual – de a fi informati de la
amvon.
O suta de ani mai tarziu, pe masura ce invatatura va deveni
esentiala, iar scolile vor aparea pe scara larga, carcotasii se vor
intoarce chiar impotriva educatiei, acuzand-o ca este contra
naturii si un risc pentru sanatatea psihica.
Intr-un articol din 1883, dintr-o revista medicala, se va afirma ca
scolile „le epuizeaza copiilor creierul si sistemul nervos
cu studii complexe si multiple si le ruineaza trupurile printr-o
recluziune de lunga durata„. Pana una-alta, studiul
excesiv va fi considerat o vreme, de catre comunitatea medicala,
drept principala cauza a nebuniei.
Astfel, nu-i de mirare ca, la aparitia radioului, oamenii vor
descoperi o alta napasta abatuta asupra tineretului. Radioul va fi
acuzat ca-i distrage pe copii de la lectura si le diminueaza
performantele la scoala, aceste doua „apucaturi” fiind de-acum,
evident, considerate cat se poate de respectabile, utile si
sanatoase. In Statele Unite, in 1936, revista muzicala „The
Gramophone” va consemna atractia exercitata in randul copiilor de
„dezvoltarea obiceiului de a-si imparti atentia intre pregatirea
temelor date de scoala si fascinatia irezistibila a difuzorului”,
descriind felul in care programele radio tulbura echilibrul
excitabilelor minti ale acestora.
Peste putin timp, la randul ei, televiziunea va starni si ea o
profunda ingrijorare: Ellen Wartella, istoric al media, nota cum
„oponentii si-au exprimat temerile ca televiziunea ar putea dauna
radioului, conversatiei, cititului si tiparelor vietii de familie,
avand ca rezultat o vulgarizare suplimentara a culturii
americane”.

Warning: brain overload!

Ajungand in zilele noastre, cum pana la finele secolului XX,
computerele erau deja intrate in casele oamenilor si Internetul
reprezenta un fenomen global, temeri aproape identice au inceput sa
fie vehiculate de mass-media, cu titluri menite a le da oamenilor
fiori pe sira spinarii: CNN va transmite ca „emailul dauneaza
IQ-ului mai rau decat marijuana”, mai recent stiri aparute in
Telegraph vor avertiza ca „Twitter si Facebook pot leza valorile
morale” sau ca generatia Facebook si MySpace „este incapabila sa
dezvolte relatii interumane”; ba chiar, nu cu mult timp in urma,
Daily Mail publica un articol despre cum iti poate creste riscul de
cancer utilizarea Facebook-ului.

Paradoxal sau nu, acelasi temeri au fost diseminate si de
articole aparute in publicatii considerate serioase: in The
Atlantic, in articolul intitulat „Is Google Making Us
Stupid?„, Nicolas Carr sugera ca Internetul ne submineaza
atentia si ne afecteaza capacitatea de a rationa; in Times-ul
londonez, autorul articolului „Warning: brain
overload” scria ca tehnologia digitala ne distruge
abilitatea de a empatiza; iar intr-un altul, din New York Times –
„The Lure of Data: Is It Addictive?” -, se lansa
ipoteza ca tehnologia ar putea sta la baza sindromului deficitului
de atentie (ADD).

In opinia lui Vaughan Bell, toate aceste afirmatii sunt total
nefondate, dar tin prima pagina a ziarelor din toata lumea intrucat
fac apel la fricile noastre recurente cu privire la noua
tehnologie. Aceste scrieri mai au un lucru in comun: niciuna nu
mentioneaza vreo dovada a felului in care respectiva tehnologie
infierata ar afecta efectiv creierul uman, nu spun decat anecdote
despre oameni care afirma ca nu se mai pot concentra, asezonate cu
declaratii ale unor cercetatori cu studii in mod periferic
corelate.

Si asta nu pentru ca nu ar exista si unele care abordeaza direct
aceste chestiuni. Aceste studii exista dar, pana la ora actuala nu
au furnizat, totusi, dovezi incontestabile ca, de exemplu,
internetul cauzeaza probleme psihice. Cel mult, precizeaza Bell,
datele arata ca oamenii care utilizeaza platformele de
social networking au tendinta de a avea in
„offline” vieti sociale mai bogate, sau ca aceia pasionati de
jocuri pe computer sunt mai priceputi decat restul la a absorbi si
a reactiona la informatii noi, fara nicio pierdere a acuratetii sau
vreo crestere a impulsivitatii. In schimb, ce-i drept, multe studii
sugereaza ca privitul excesiv la televizor are, intr-adevar, efecte
negative asupra sanatatii si capacitatii noastre de a ne concentra.
Dar despre aceste studii nu auzim atat de des, poate pentru ca
televiziunea nu mai este o noutate, element indispensabil acestui
gen de „sperietoare”. Iar dovezile ca un lucru este „safe” nu mai
reprezinta demult o stire.

Facts:

• In 2009, in Romania, conform unui raport prezentat de Comisia
  Europeana, 64% dintre romani nu au folosit niciodata
  internetul.
• In China, un numar de peste 400 clinici private de reabilitare
  isi ofera, de ani buni, serviciile celor 10 milioane de adolescenti
  chinezi dependenti de web, reprezentand 10% din cele 100 de
  milioane de utilizatori de internet din tara, conform
  estimarilor.
• In august 2009, Heavensfield Retreat Center din Fall City,
  Washington, a anuntat lansarea primului program de dezintoxicare de
  web din Statele Unite.
• Internet Addiction Disorder (IAD) nu este, deocamdata, inclusa
  in nomenclatorul bolilor psihice, dar problema dependentei de web
  (si de jocuri video de soiul World of Warcraft) este considerata de
  multi specialisti una reala.
• Primul centru de tratament al dependentei de web din Europa a
  fost inaugurat in luna noiembrie a anului 2009, la Roma, in cadrul
  Policlinicii Gemelli.