Fii nemuritor: salveaza-ti creierul pe computer!

Clona digitala

In era Facebook-ului, a iPad-ului si a avatarului din
realitatile virtuale tip Second Life, chiar si Frankenstein trebuie
sa suporte un „upgrade”: au trecut timpurile cand trebuia sa caute
nemurirea scormonind in creierele cadavrelor, de-acum ajunge sa se
aseze la computer si sa se-apuce de programare. Poate parea
incredibil, dar in ultimii ani multe companii au inceput sa
investeasca in dezvoltarea de sisteme de arhivare cerebrala, un soi
de copiere electronica a aminitirilor si experientelor
oamenilor, in masura sa dea viata unui „alter ego
digital”, cu pretentii la „nemurire”.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

„A te putea instala pe tine intr-un computer ar putea insemna a
trai vesnic”, afirma intr-un articol aparut in „New Scientist” Rick
Meyer, cercetator in cadrul Lifenaut, una dintre companiile
americane care incearca sa construiasca prima astfel de clona
digitala.

Pe
site-ul Lifenaut este, de exemplu, posibil sa-ti
construiesti (deocamdata gratuit) un alter ego
digital: iti incarci poza, atasezi video, imagini si
textul dorit, si raspunzi la aproape 500 de intrebari cu privire la
propria personalitate. Rezultatul final va fi un avatar animat
electronic dupa chipul si asemanarea ta, capabil adica sa descrie,
prin intermediul unui sintetizator vocal, momente cheie din
existenta ta. Si pentru cei carora asta li se pare prea putin,
exista si posibilitatea de a plati si a obtine mai mult.

Alte companii au dezvoltat sisteme si mai evoluate, care permit
obtinerea de alter ego-uri digitale mult mai realiste. Una dintre
ele, Image Metrics, face o serie de
fotografii la rezolutie mare a chipului candidatului la clonare
digitala, fiecare poza avand o expresie diferita, si apoi
calculeaza diferentele dintre imagini printr-un algoritm matematic.
Astfel reuseste sa obtina o animatie si o expresivitate mult mai
realiste, la cifra „modica” de 300.000 euro.

Si totusi, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la
Universitatea Florida, personalitatea clonei si comportamentul ei
sunt mult mai importante decat aspectul fizic. In opinia oamenilor
de stiinta, detaliile confera credibilitate si realism avatarului:
de exemplu anumite miscari caracteristice, o ridicare de
spranceana, modul a a tine mainile sau a incrunta fruntea.

Asadar, pentru a fi credibila si a comunica informatii esentiale
despre noi unui interlocutor uman, clona digitala trebuie sa poata
sustine o conversatie si trebuie sa stie totul despre noi. Pana in
clipa de fata, cele mai bune rezultate sunt cele oferite de
asa-numitele „chatbots”, software-uri care reusesc sa
analizeze continutul unei fraze si sa dea un raspuns suficient de
inteligent incat sa semene cu unul generat de gandirea umana.

Lifenaut merge si mai departe, si fiecarui avatar ii pune la
dispozitie un chatbot personalizat care utilizeaza limbajul
posesorului si expresiile tipice ale acestuia. Astfel, chiar si
nefiind o clona inteligenta, avatarul va reusi sa dea unei persoane
senzatia ca vorbeste cu tine.

Un reality cat o viata

Dar personalitatea umana? Poate fi ea transferata unui avatar
electronic? Cele 500 de intrebari propuse de Lifenaut unora nu li
se par suficiente: de aceea, unele companii, printre care
CyBeRev, apeleaza la
chestionare mult mai complexe, cu mai multe mii de intrebari, puse
la punct de sociologi si psihologi astfel incat sa surprinda
trasaturile definitorii ale unei persoane.

Niciun maybe, Alice! Ai aparut.

Este vorba despre un proces destul de laborios: s-a calculat ca,
petrecand o ora pe zi raspunzand la intrebari, ai nevoie de
cel putin 5 ani pentru a-i da de capat chestionarului. Si
totusi, pot cateva mii de intrebari si cateva fotografii sa
reconstituie esenta unei persoane? Probabil ca nu. De aceea, unii
se gandesc deja la digitalizarea totala a vietii omului.

Gordon Bell, un cercetator de la Microsoft, a pus la punct
Lifelogger, o microtelecamera care inregistreaza buna parte
din activitatile zilnice ale purtatorului. Iar Nigel
Shabolt de la Universitatea Southampton a mers si mai deprate,
dezvoltand un software care geolocalizeaza aceste imagini pe o
harta si le asezoneaza cu date si comentarii luate de pe site-urile
de socializare si din blogul personal al respectivului. Iar pentru
a-i tine acestuia chiar si emotiile sub observatie, ii masoara in
mod constant ritmul cardiac.

Sunt digital, deci exist!

Dar aceste clone digitale vor ajunge ele vreodata sa
detina o constiinta? Adica sa-si dea seama ca „exista”? In
opinia lui Raùl Arrabates de la Universitatea Madrid, chiar si doar
dezvoltarea unei masinarii dotate cu o perceptie a sinelui egala cu
cea a unui copil de un an ar reprezenta un imens succes.

„Constiinta de sine presupune interactiunea dintre
creier, corp si mediu, prin urmare si o entitate
electronica trebuie sa fie dotata cu senzori care sa-i permita sa
interactioneze si sa perceapa mediul exterior”, explica Antonio
Chella de la Universitatea Palermo. Iata de ce, la Lifenaut, unii
cercetatori se gandesc sa „incruciseze” un robot umanoid cu o clona
digitala.

Pentru a realiza o masinarie constienta si dotata cu
personalitate umana va mai fi insa nevoie de multe eforturi. David
Hanson, fondator al Hanson Robotics, si-a lansat siesi o provocare
ambitioasa: colaborand cu toti cercetatorii implicati in acest
domeniu, vrea sa realizeze, pana in 2019, un robot
inzestrat cu creativitatea unei fiinte umane.

Inteligenta artificiale este (aproape) realitate

Un computer care gandeste ca un bebelus; poate
parea putin, dar reprezinta un mare pas inainte catre
inteligenta artificiala. In luna martie a anului
trecut, un software dezvoltat de Selmer Bringsjord, de la
Rensselaer Polytechnic Institute din Troy (Statele Unite) a reusit
sa treaca cu brio un test utilizat de psiholigi pentru a identifica
varsta la care un copil dezvolta o modalitate de gandire adulta,
adica invata sa se identifice cu cei din jur, cum fac adultii.

Este vorba despre asa-numitul „false belief test”
(testul falsei convingeri) si decurge astfel: subiectul
examinat este pus sa urmareasca un film in care un copil ascunde un
obiect intr-un sertar si apoi iese din incapere; in acel moment
apare mama, care scoate obiectul din sertar si il pune in alta
parte. Incapabil sa vada lumea prin ochii protagonistului filmarii,
un observator-copil are tendinta de a crede ca, odata reintrat in
camera respectiva, copilul din film va cauta obiectul acolo unde
l-a pus mama: adica el inca nu poate intelege ca ceea ce a vazut cu
ochii lui poate fi diferit de ceea ce au vazut altii, aceasta
abilitate fiind in mod normal dezvoltata intre 4 si 5 ani.

In testul lor, cercetatorii au apelat la o simulare asemanatoare
cu cea a lumii virtuale din Second Life. In acest caz,
protagonistii erau doua avataruri umane actionate de oamenii de
stiinta si un al treilea avatar, un robot, controlat de
software.

Real Life / Second Life

Testul Turing

Ideea de a supune masinile unor teste de inteligenta nu
este noua: parintele informaticii moderne, matematicianul
englez Alan Turing (foto, jos), a pus la punct, inca din 1950, un
astfel de test, in cadrul caruia o persoana in carne si oase si un
computer raspund (in scris) la intrebarile puse de o a doua
persoana. Daca, citindu-le, aceasta din urma nu reuseste sa-si dea
seama cine este om si cine computer, atunci software-ul poate fi
definit drept inteligent.

Pana acum nimeni nu a reusit sa realizeze un computer in
stare sa treaca testul Turing, cu toate ca anul trecut,
robotul Leonardo, proiectat de Cynthia Breazeal (MIT), s-a apropiat
destul de tare: intr-o serie de experimente, Leonardo a dat dovada
de insusiri nu foarte diferite de cele ale software-ului creat de
specialistii de la Instiutul Politehnic american.

Garry Kasparov vs Deep Blue

In ultima instanta, dezbaterea cu privire la inteligenta
artificiala este destul de ambigua: nu ajunge ca un
computer sa bata un om la sah pentru a putea spune ca este mai
inteligent decat acesta. O fi sahul asociat cu o
inteligenta superioara, dar acest lucru este valabil doar pentru
fiinta umana: in cazul computerelor lucrurile stau diferit intrucat
unul suficient de puternic poate calcula si recalcula toate
raspunsurile si combinatiile pentru fiecare pozitie de pe tabla de
sah in parte, alegand-o intotdeauna pe cea invingatoare. Dar
aceasta nu e inteligenta. E software.