5 inovatii pentru casa viitorului
Prin urmare, vorbim despre: economie de spatiu; economie de
resurse (o sa coste tot mai mult, cel putin in viitorul apropiat,
degeaba ne facem noi iluzii); grija pentru mediu (fiindca tot ceea
ce aruncam in el, pana la urma re-inghitim tot noi, sub o forma sau
alta). Iata, asadar, provocarea: cum amenajezi o casa astfel incat
sa ai cat mai mult loc in ea, fara sa cheltuiesti o avere cumparand
un apartament imens sau o casa de sute de metri patrati; sa consumi
putin, ca sa iti poti permite sa intretii casa cu pricina si sa fii
si un locuitor responsabil al Terrei (ceea, ce pana la urma, va
trebui sa fim toti, altfel n-o sa mai poata locui nimeni aici)?
Ca astea sunt probleme importante, o dovedeste faptul ca lumea
inventatorilor se preocupa mult de ele: de la stocarea datelor pana
la spalarea rufelor, inginerii de azi nascocesc solutii ingenioase
pentru casa viitorului. Iata cinci exemple; unele sunt deja
disponibile si vor deveni probabil dotari standard pentru
locuintele de peste un deceniu-doua; altele mai au cativa ani pana
sa ajunga la indemana tuturor dar, oricum, sunt pe drum…
*
Ce facem cu gramada asta
de discuri?
Problema:
Rafturi intregi de CD-uri, foste cutii de pantofi pline cu
DVD-uri… toti avem prin casa astfel de „arhive”. Ce nu punem pe
discurile alea? Articolele pe care le-am scris, fel de fel de
chestii descarcate de pe net… iar situatia e inca si mai
„ingramadita” pentru cei care lucreaza acasa.
O posibila
solutie: discul micro-holografic cu o capacitate de
stocare de 500 GB. 500 de giga! Pai asta inseamna cat 100 de
DVD-uri sau 20 de discuri Blu-ray cu un singur strat sau un hard
drive pentru un calculator performant de birou.
Cei care ne promit rezolvarea sunt cercetătorii de la General
Electric: ei au reusit sa obtina un mediu de stocare
micro-holografic care poate „indesa” 500 GB pe un disc de
dimensiunea unui DVD obisnuit.
Nu va speriati, ca nu va trebui sa schimbam dintr-o data totul,
intr-o efort maratonistic de a muta toata informatia in sistem
digital de pe vechile noastre CD-uri si DVD-uri pe noile discuri
micro-holografice. Schimbarea va fi treptata; pana una-alta, vom
mai putea folosi si „vechile” discuri.
Discurile micro-holografice ale GE vor putea fi citite şi
înregistrate pe sisteme foarte asemănătoare aparatelor de redare
tipice pentru Blu-ray sau DVD, desi stocarea holografică este
diferită de formatele actuale de stocare optică precum DVD-urile şi
discurile Blu-ray. DVD-urile şi discurile Blu-ray stochează
informaţii numai pe suprafaţa discului; tehnologia de stocare
holografică foloseşte tot volumul discului. Hologramele sau
modelele tridimensionale care reprezintă fragmente de informaţii
sunt inscripţionate pe disc, iar apoi pot fi citite. Chiar dacă
tehnologia de stocare holografică a GE este o descoperire
revoluţionară din punct de vedere al capacităţii, echipamentele şi
formatele folosite sunt foarte asemănătoare cu tehnologia actuală
de stocare optică, iar aparatele de redare micro-holografică vor
permite consumatorilor să folosească şi CD-urile, DVD-urile şi
BD-urile.
GE lucrează de peste şase ani la tehnologia de stocare
holografică. Obtinerea materialelor care pot suporta o capacitate
de 500 GB marchează un reper important in vederea realizarii
discurilor micro-holografice care vor putea stoca mai mult de un
terabyte, adică 1.000 GB de date. Suntem din ce in ce mai aproape
de vremea cand o biblioteca de mii de volume va incapea intr-o
cutie (aia de pantofi, in care tineati 15 DVD-uri).
*
Apa cu
masura
Problema: ai copii mici, care se spala pe maini si
pleaca lasand robinetul deschis, fiindca tocmai au auzit, din baie,
melodia care ii anunta ca incepe serialul lor preferat de desene
animate. Sau (aceiasi copii) se spala pe dinti, frecandu-i
constiincios, in vreme ce de la robinet curg litri intregi de
apa.
O posibila
solutie: robinete electronice de uz casnic, care
limiteaza consumul de apa. Folosite deja de multa vreme in spatiile
publice, robinetele echipate cu senzori cu infrarosii ar putea
deveni dotari obisnuite si in baia de acasa. (Pe masura ce apa
devine o resursa tot mai putin accesibila si mai scumpa, nevoia de
a o economisi devine mai stringenta, iar consumatorii casnici au o
pondere foarte importanta cand e vorba despre consumul de apa, desi
lumea tinde sa dea vina pe consumatorii industriali, pe cladirile
de birouri, spatii comerciale etc. Daca aspectul ecologic al
chestiunii nu va face nici o impresie, probabil ca o sa va
impresioneze, totusi, factura pentru apa.)
Modelul e-Flow, produs de Delta Faucet Company,
din SUA, este un astfel de robinet, proiectat pentru a fi utilizat
in locuinte.
Deci, daca un copilas o ia la fuga, cu manutele ude, ca sa
ajunga mai repede in sufragerie, fiindca incepe nu stiu ce film cu
animalute la televizor, robinetul nu va varsa apa timp de minute in
sir, pana se prinde unul dintre adultii din casa si il inchide
(certand, concomitent, copilul, care oricum e absorbit de film si
nici nu aude), ci va opri apa dupa cateva secunde.
In plus, pot fi setate temperaturile maxime (ca sa nu se
opareasca nimeni din greseala), iar robinetul nu va mai fi plin de
urme de sapun si nici de microbi.
*
Mult mai consuma masina
asta de spalat...
Problema: da, consuma
mult; consuma apa si energie electrica, mai ales ca, urmand
preceptele modului de viata urban modern, multi poarta tricoul sau
camasa o zi si apoi le pun la spalat. Masina de spalat automata e o
mare inventie, fara indoiala; ne-a scutit de una dintre cele mai
obositoare corvezi casnice: spalatul de mana al rufelor. (Era o
treaba grea chiar si pe vremea cand fiecare membru al familiei avea
doar cate doua randuri de haine – unul de lucru si unul de
sarbatoare). Dar, cum toate lucrurile sunt cu dus si-ntors,
confortul modern vine si cu „nota de plata” atasata: consum de
resurse (platite direct de consumator) si consecinte ambientale –
pe primul loc: poluarea – pentru care platim toti, intr-un fel sau
altul.)
O posibila
solutie: maşini de spălat cu încărcare verticală cu
certificare ENERGY STAR®. Maşinile de spălat cu cea mai mare
eficienţă energetică de astăzi folosesc cu 75% mai puţină energie
decât maşinile de spălat produse acum 20 de ani. De pilda, maşina
de spălat cu încărcare verticală GE Profile cu certificarea ENERGY
STAR ® va folosi cu 40% mai puţină apă şi cu 25% mai puţină energie
decât o maşină de spălat cu încărcare verticală tradiţională.
Cateva calcule facute de specialistii energeticieni de la
General Electric argumenteaza propunerea:
-
În comparaţie cu o maşină de spălat cu încărcare verticală
convenţională, o maşină de spălat cu încărcare verticală GE Profile
cu certificare ENERGY STAR ® comercializată în anul 2009 va permite
unei familii americane obişnuite să economisească peste 312 USD la
factura de energie electrică pe durata de viaţă a maşinii de
spălat, la un cost de 0,12 USD pe kWh. -
Dacă fiecare gospodărie din SUA care are acum o maşină de spălat
fără certificare ENERGY STAR® ar înlocui-o cu o maşină de spălat GE
Profile Harmony™, cantitatea de apă economisită anual ar fi
suficientă pentru a umple aproape 400.000 de piscine olimpice. -
Dacă fiecare gospodărie din SUA care are acum o maşină de spălat
fără certificare ENERGY STAR® ar înlocui-o cu o maşină de spălat GE
Profile Harmony™, consumatorii ar putea economisi peste 1 miliard
USD la facturile de apă, în fiecare an. -
Dacă fiecare gospodărie din SUA care are acum o maşină de spălat
fără certificare ENERGY STAR® ar înlocui-o cu o maşină de spălat GE
Profile Harmony™, cantitatea de apă economisită în SUA în următorii
cinci ani ar fi suficientă pentru a asigura consumul de apă
menajeră din SUA timp de un an de zile.
*
Apa calda – un rasfat
costisitor
Problema: azi nici nu
mai e de conceput o locuinta care sa merite calificativul de
confortabila daca nu are apa calda; dar, cand te gandesti la
recentele amenintari „de criza” privind scumpirea intretinerii (ati
auzit ca primariile n-o sa mai subventioneze gigacaloria si o sa
platim niste sume la intretinere… vai de noi!) o sa ajungem –
Doamne fereste! – sa ne gandim de doua ori inainte de a ne spala pe
maini cu apa calda. (Numai ca asta nu e o solutie; e evident ca
spalatul mai rar pe maini n-o sa ne faca nici un bine, in ceea ce
priveste sanatatea). Probabil, tot mai multi vor recurge la
centrale de apartamentca sa nu mai fie la mana autoritatilor.
Centralele astea isi fac treaba, dar pe bani multi si cu consecinte
nefaste asupra mediului.
O posibila
solutie: un boiler pentru încălzirea apei cu
eficienţă ridicată. Tot General Electric, de pilda, propune niste
modele demne de interes si iata si argumentele:
-
Boilerele cu rezervor de apă se află pe locul doi în clasamentul
aparatelor cu cel mai mare consum energetic dintr-o locuinţă, iar
folosirea boilerului cu eficienţă ridicată în locul modelului
standard cu rezervor de gaz cu capacitate de 150 de litri ar
permite economisirea a până la 25% din costurile pentru încălzirea
apei incluse în facturile de curent electric anuale. -
Reducerea emisiilor de carbon reprezintă un factor important în
reducerea impactului asupra mediului. De exemplu, folosirea
boilerelor cu eficienţă ridicată de la GE în locul modelului
standard cu rezervor de gaz cu capacitate de 150 de litri ar
permite reducere cu până la 25% a emisiilor de CO2 generate de
încălzirea apei. -
Boilerul pentru încălzirea apei cu eficienţă ridicată al GE
poate fi instalat atât în interior, cât şi în exterior – într-o
debara, într-un garaj şi chiar mascat sub scări si asigură
temperaturi exacte, cu posibilitatea de a le regla precis.
Monitorizarea şi reglarea constantă garantează menţinerea
temperaturii apei calde de la robinet sau duş într-un interval de
+/- trei grade faţă de valoarea de referinţă a boilerului. Are si
un sistem destept de activare la cerere, care permite sistemului de
încălzire sa porneasca numai atunci când se deschide robinetul de
apă caldă, oprind boilerul în momentul închiderii robinetului. Dacă
are o dimensiune adecvată, boilerul poate asigura apă caldă, fără
întrerupere, chiar şi atunci când se folosesc simultan mai multe
duşuri, chiuvete sau aparate electrocasnice. Pentru instalaţiile
montate au fost proiectate şi unităţi de telecomandă exact acolo
unde e nevoie de ele – în baie, bucătărie, spălătorie sau orice
altă cameră.
*
Mai putine ecrane prin
casa
Problema: ai descarcat
niste filme de pe internet dar, ca sa le vezi, stai la o masa, pe
un scaun la de birou, in fata unui ecran de calculator – in
general, mic. Pai ce hal de vizionare e asta? Materialele video ar
trebui vizionate pe ecranul cu cea mai buna calitate a imaginii,
din cate se gasesc in casa, zice un expert (Rishi Chandra, senior
product manager la Google); suna atat de logic, incat te intrebi
cum n-a zis-o nimeni pana acum, in anul 2010.
O posibila
solutie: un televizor care sa functioneze si ca un
computer, permitandu-ti sa navighezi pe net, sa descarci de acolo
ce vrei tu si sa vizionezi ce ai de vizionat – clipuri, filme, ce-o
fi – in conditii ca lumea: o canapea sub fund, un ecran mare, cu
rezolutie buna, in fata ochilor…
Incercari de a combina un televizor cu un calculator si de a
baga internetul in TV au mai fost facute in ultimii cativa ani, dar
n-a iesit cine stie ce; nimic atat de performant si accesibil incat
sa sparga piata. Totusi, una dintre cele mai recente astfel de
tentative promite sa se soldeze cu un rezultat intr-adevar
spctaculos: doamnelor si domnilor, va prezentam Google TV!
Google si-a unit fortele cu trei firme „grele” – Sony,
Logitech si Intel – pentru a crea un televizor dotat cu acces la
net, cu o telecomanda si o tastatura wireless – combinatie
care va permite utilizatorului sa treaca din reteaua TV pe internet
printr-o simpla apasare pe cateva butoane.
Te uiti, sa zicem, la meci (transmis in direct); vine pauza,
intra un calup mare de reclame de care nu esti catusi de putin
interesat; in schimb, ai vrea sa intri pe Facebook, sa afli ce mai
zice lumea. Cu Google TV, vei putea face asta fara sa mai ai nevoie
de doua ecrane diferite. (In ce fel ne va influenta asta sanatatea,
sub aspectul sedentarismului si al dependentei de computer &
televizor, asta e o alta discutie).
Google TV va fi lansat, dupa informatiile de pana acum, in SUA,
in toamna acestui an. Va fi, cu siguranta, o schimbare majora; nu-i
de mirare ca Paul Ottelini, directorul general al Intel, a numit-o
„cea mai mare imbunatatire in televiziune, de la aparitia
televizorului color”.
*
CITESTE SI: