Misterele Universului si fizicianul Zen
Locul nostru in Univers
„Probabil ca CERN-ul este singurul laborator din lume
unde exista un grup zen, unul format din 15 fizicieni: au
fost 20, dar cinci au renuntat pe parcurs, pentru ca practica zen
necesita niste eforturi”, povesteste Maestrul Keisen, care la
mijlocul lunii aprilie a acestui an s-a aflat la Bucuresti, pentru
o serie de evenimente organizate de Centrul Seeds for Happiness si
Mokusho Zen House.
In opinia fizicianului, pentru a intelege fizica cuantica
trebuie sa intelegi ca nu exista numai alb si negru, sa intelegi ca
trupul si mintea sunt acelasi lucru . „Stiinta, si in
special fizica, au trecut prin schimbari majore in intelegerea
lumii noastre (prin dezvoltarea fizicii cuantice) si a Universului
(prin teoria relativitatii a lui Einstein). Notiunea noastra despre
timp si spatiu a fost spulberată, la fel ca si abordarea pur
determinista”, a explicat el, convins ca tocmai toate acestea au
schimbat viziunea oamenilor asupra Universului, apropiind-o de
conceptele intuitive cu privire la natura lucrurilor din Budism si
Zen.
Daca pe vremuri, omul isi ordona cosmosul dupa bunul plac, astfel
incat sa nu se simta „anihilat” de teribila vastitate a anticei
cosmologii, omul contemporan pare a nu-si gasi locul in
interiorul Universului. Iar revolutia stiintifica
din secolul trecut a minat si ea de la fundament convingerile
noastre cu privire la natura universului. Odata cu
Galileo, stiinta si-a schimbat in mod radical premisele de
cunoastere, bazandu-se pe metoda experimentala; apoi Descartes a
scindat cele doua aspecte ale realitatii, „exiland” spiritul pe
taramul religiei si al speculatiei filosofice, si lasand materia in
seama stiintei. In Occident, dualismul lui Descartes spirit-materie
a crescut distantele dintre experimentalismul stiintific si dogma
religioasa.
Ipoteza unei lumi reglate de legile mecanicii a fost acreditata
timp de secole; mecanica newtoniana nu a facut altceva decat sa
confirme acest dualism, propunand un univers reglat de un mecanism
perfect. In primii ani ai secolului trecut, teoria
relativitatii a lui Einstein a integrat in dimensiunile spatiale si
cea de-a patra dimensiune a timpului, care a devenit astfel
indisolubil legat de spatiu, formand o unica realitate
spatiu-temporala si punand la dura incercare capacitatile
imaginative ale mintii umane.
In vremea clasicilor
„Ceea ce vedeti depinde de teoriile pe care le utilizati
pentru a va interpreta observatiile facute” Albert
Einstein.
Prin urmare, istoria fizicii moderne poate fi impartita in
doua mari perioade: fizica clasica mecanicista (Newton) si fizica
cuantica si relativista (Einstein). Potrivit celei dintai,
care a orientat gandirea filosofica timp de mai bine de trei
secole, existau niste elemente primare, materiale, care se miscau
in spatiu, ambele absolute. In plus exista conceptul de gravitatie,
adica atractia reciproca intre corpurile dotate cu masa.
Ecuatiile astfel create cu privire la miscarea corpurilor au
devenit baza mecanicii clasice; ele au fost
considerate legi imutabile potrivit carora se miscau punctele
materiale si s-a crezut ca pot explica toate transformarile
observate in lumea fizica. Aceste legi au fost aplicate cu succes
in astronomie, apoi la miscarea continua a fluidelor si la vibratia
corpurilor elastice, si in cele din urma la caldura. In secolul XIX
s-a ajuns la concluzia ca legile newtoniene definesc teoria
absoluta a fenomenelor naturale; ca universul intreg este un soi de
imens orologiu mecanic, care raspunde acelorasi legi obiective.
Apoi insa, s-a intamplat ceva in masura sa zdruncine din temelii
acest edificiu monumental.
Inaintea lui Einstein, Michael Faraday, miscand un magnet langa o
bobina de cupru, a reusit sa duca stiinta la o raspantie:
electromagnetismul si electrodinamica. Conceptului de forta i se va
substitui cel de camp, dar trebuie asteptat Albert Einstein pentru
ca revolutia sa se produca si, in primii 30 de ani ai secolului XX,
sa fie rasturnate toate certitudinile fizicii clasice.
In 1905, prin doua articole senzationaliste, tanarul
Einstein va demola conceptul de spatiu si timp absolute,
cel de particule solide elemeneare si idealul unei descrieri
obiective a naturii. Primul articol punea bazele teoriei
relativitatii, al doilea declansa cercetarile in domeniul fizicii
cuantice.
In aceeasi perioada, la inceputul secolului, fizicianul W.
Heisemberg dezvolta si el principiul nedeteminarii cuantelor de
lumina, o teorie care elucida comportamentul straniu al celulelor
subatomice si particularitatea lor de a fi in acelasi timp entitati
fizice si entitati probabilistice, formuland faimosul dualism
unda-particula.
Universul ca o holograma
In prezent, realitatea profunda pe care fizica moderna
ne-o sugereaza este o realitate intercorelata, in care
nedeterminismul cuantic este controlat de constiinta
umana; aceasta preia rolul fundamental pentru constituirea
realitatii fizice, iar implicatiile acestui soi de teorii au o
enorma valenta filosofica si ne pun in situatia de a ne redefini
locul in Univers.
Realitatea este pura iluzie, ea este forma spiritului
care impregneaza Universul. In pofida aparentei sale realitati
fizice, Universul se comporta ca o holograma, unde o parte
corespunde in detaliu intregului.
Fizica cuantica ne dezvaluie asadar un mesaj cu totul nou: acela ca
realitatea este creata de observator.
Experimentele specialistilor par a demonstra de-a dreptul ca
materia nu exista; de fapt, mai curand ca in momentul in care o
observam, ea „dispare”, lasand in urma doar energie.
Particulele fundamentale sunt imprevizibile, si la fel ca
fiintele umane, par a se bucura de o anumita
„independenta”; iar fizica cuantica a demonstrat in
laborator cum entitati imateriale (ganduri, imagini) de natura
cuantica, sub efectul observatorului, al atentiei noastre, se
transforma din unde probabilistice in particule vizibile. Iata
asadar, cum noi suntem creatorii lumii noastre, deci a realitatii;
focalizandu-ne atentia asupra a ceva, noi izolam acel lucru in mod
arbitrar, dand viata, tot arbitrar, opusului sau.
In lumea subatomica se spune insa ca nu poate fi niciodata
cunoscuta in acelasi timp si pozitia unei particule si viteza
acesteia: cu cat cunoastem mai bine una dintre ele, cu
atat mai aproximativa este cunoasterea celeilalte. Si aceeasi
incertitudine se extinde si la alte concepte: in acest sens unii
vorbesc despre complementaritatea contrariilor, recurgand inca o
data la arhetipuri din antica intelepciune orientala, yin si
yang.
Creatorii
Oamenii din pacate, sunt obisnuiti sa se uite la lume
„din exterior”; dar spune fizicianul de la CERN, avand in
vedere ca imediat ce faci o observatie, ea va determina ceea ce vei
vedea, „daca privesti lumea cand esti fericit, ea iti va parea
fericita, pentru ca te observi pe tine cand observi lumea”. El
crede ca oricine este liber sa creada ca Universul a fost creat de
o divinitate, dar „nu exista nicio dovada a acestui lucru, de aceea
tine de credinta”. In fizica, de-acum se stie foarte precis cum s-a
dezvoltat Universul dupa Big-Bang. „Nu stim insa si de ce sau ce
era inainte”.
Keisen Vuillemin practica Zen de 30 de ani, dar Zen nu este
o religie, „este un mod de viata”. „In Zen nu credem in
vreo creatie magica a vreunei divinitati. Nu are legatura cu aceste
concepte intelectuale, pe cat de interesante vor fi fiind ele, ci
are legatura cu viata noastra, ce sa facem, cum sa facem, cum ne
comportam. Este o disciplina foarte practica, care te ajuta sa te
intelegi pe tine insuti. Spiritul in zen nu este separat de trup,
si in ceea ce priveste credinta, calugarii budisti cred in ei
insisi”.
In opinia maestrului Zen, esentialul este sa te intelegi pe
tine: „tot din atomi suntem facuti, mai complicat
alcatuiti decat piatra sau apa, dar la fel”. Si sub lumea pe care o
vedem, vacuitatea (absenta unei existente intrinseci sau de sine
statatoare a tuturor fenomenelor) contine totul: „Totul se extrage
din vacuitate, in ea formele sunt deja continute, la fel cum sticla
este continuta de nisip. Toate fenomenele din univers sunt
potential continute de vacuitate si se intorc acolo, la fel si
oamenii. Suntem vii, dar stim ca vom muri.” Iar faptul ca tot ce
are un inceput va avea si un sfarsit, este un lucru evident pe care
oricine trebuie sa-l accepte. „De altfel, faptul ca vom muri este
si singura certitudine pe care-o avem”.
Cat despre particula lui Dumnezeu, bosonul lui Higgs, daca
ea exista, potrivit modelului standard al fizicii particulelor,
atunci LHC-ul o va descoperi, precizeaza Keisen Vuillemin.
„De-abia atunci modelul va fi complet, iar cea mai importanta
intrebare care se va pune va fi daca exista si alte cai de a genera
particule in lumea noastra?”. Dupa cum spune, pentru a afla
raspunsul nu trebuie decat sa fim „zen” si sa avem rabdare: sa
asteptam rezultatele experimentelor de la LHC, in urmatorii
ani.
Foto: Piter Ginter
CITESTE SI:
DESCOPERA LUMEA IN CARE TRAIESTI!