Supravietuirea omenirii in caz de apocalipsa

Scutul impotriva obiectelor din apropierea Pamantului

Marele Zid Chinezesc, operele complete ale lui Shakespeare,
Internetul, telefonia mobila, piese de arta, muzee. Civilizatia
umana a excelat in cultura si tehnologie, insa istoria a demonstrat
deja ca ne aflam, in orice moment, la distanta de numai o catastrofa naturala pentru a ne putea lua
adio de la toate acest lucruri. Pentru a ne face o
imagine corecta, este suficient sa ne amintim de extinctia
dinozaurilor, de acum 65 de milioane de ani, sau, mai recent, de
Evenimentul Tunguska, petrecut in 1908 in
Siberia, cand un asteroid s-a autodistrus in mod
spectaculos, chiar deasupra Pamantului, si a produs o explozie
comparabila cu cea a 185 de bombe atomice asemanatoare celei
lansate la Hiroshima.

• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
• De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool

Ce s-ar intampla daca, intr-o buna zi, am descoperi prin
telescoapele si satelitii care vegheaza pe orbita ca un corp
ceresc de mari dimensiuni se afla pe un traseu de coliziune cu
Terra? Cu siguranta, nu am sta cu mainile la spate, ne
asigura cercetatorii, care s-au gandit la mai multe metode de
evitare a unui impact devastator pentru planeta noastra.

Una dintre cele mai speculate metode este lansarea unui
atac nuclear impotriva asteroidului invaziv. Aceasta nu
presupune insa trimiterea unei rachete in miezul sau: o asemenea
actiune ar putea chiar inrautati lucrurile, asteroidul
continuandu-si bombardamentul sub forma unor fragmente mai mici, la
randul lor distrugatoare si letale. Atacul s-ar efectua, insa, sub
forma lansarii unei incarcaturi nucleare, la bordul uneia sau a mai
multor navete, in apropierea asteroidului, si detonarea lor acolo,
fapt care ar pulveriza o parte din suprafata rocii si i-ar devia
cursul.

O alta varianta ar fi izbirea, pur si simplu, a asteroidului, fara
focos nuclear, fara explozie: nimic altceva decat lansarea
in spatiu a unui proiectil care, din nou, sa il devieze de la
curs. Cercetatorii excentrici au mai propus vopsirea in
alb a unei portiuni a „bolovanului”, pentru ca acesta sa fie
respins de radiatiile solare in afara orbitei Pamantului; si au mai
luat in calcul ideea montarii unor „panze” solare pe suprafata sa,
pentru a putea fi purtat de vanturile cosmice departe de Terra.
Alta solutie ar fi aceea a „plantarii” unei rachete puternice in
asteroid, astfel incat prin aprinderea motoarelor, aceasta sa il
impinga literalmente de la curs.

Pacalirea naturii

Apocalipsa nu presupune,
intotdeauna, evenimente explozive, subite si sub forma unei singure
lovituri naucitoare. Desi poate parea paradoxal, sfarsitul
speciei umane, poate fi, si cel mai probabil este, un proces de
uzura, manifestat in trepte, gradual. Evident, suntem mai
ingrijorati cu privire la evenimente care ne-ar putea distruge
civilizatia dintr-o data si le luam in calcul mai ales
pe acestea, dar cum ar fi sa ne concetram si asupra unor
manifestari armaghedonice mai mici, destabilizatoare, precum
topirea calotelor glaciare si ridicarea nivelului marilor si
oceanelor?

Tehnicile de pacalire a naturii sau de ocolire a metodelor standard
vizeaza prevenirea si mai ales stavilirea unor situatii neplacute
de acest fel, prin pastrarea unui oarecare echilibru
climatic si ambiental. Desigur, masuri precum reducerea
emisiilor de carbon sunt binevenite si ar putea functiona, insa
„pacalirea planetei” tinde sa implice metode mai drastice si mai
putin conventionale pentru a intoarce sortii in favoarea
umanitatii.

Suna socant, dar o metoda care s-ar incadra cu succes, cel putin in
viziunea anumitor oameni de stiinta, ar fi eruptia controlata a
unor vulcani, astfel incat nori de cenusa sa acopere pentru mai mult
timp cerurile si sa impiedice lumina solara sa patrunda in
atmosfera terestra. Totul, pentru scaderea temperaturii globale.
Aceiasi cercetatori ar incerca sa respinga radiatia solara prin
acoperisuri reflectorizante sau prin impanzirea cerului cu flote
aerospatiale.

In acelasi scop, s-ar putea instala oglinzi pe satelitii
orbitali sau planta paduri de copaci falsi, cu rolul
absorbirii dioxidului de carbon. Ar fi, desigur, vorba despre
provizorate, nimic dintre aceste peticeli neavand caracterul de
permanenta. Unele dintre aceste artifici ar putea chiar poseda
potentialul de a dezlantui schimbari atmosferice neprevazute, insa
ideea de baza a metodei este „sa salvam planeta acum si sa reparam
defectiunile mai tarziu”.

Seifurile terestre pentru seminte

In situatia in care Pamantul se va confrunta, intr-adevar, cu un
cataclism global, alte lucruri cu mult mai importante decat
obiectele care exprima cultura si civilizatia speciei (dar de care
supravietuirea se poate lipsi) vor fi periclitate. Este vorba
despre marile surse de hrana, precum agricultura, cele al caror
declin ar avea o rasfrangere dramatica asupra speciei umane. Prin
urmare, in aceasta situatie, cel mai intelept lucru de facut este
pastrarea tuturor tipurilor de seminte ale lumii, inchise, in
buncare izolate, inghetate si pazite.

Pare SF, dar, de fapt, Seiful pentru Seminte Svalbard Global
exista in realitate. Amplasat pe o insula acoperita de zapada, in
Oceanul Arctic, constructia norvegiana consta din trei
incaperi, ingropate la aproape 100 metri intr-un versant muntos.
Seiful are capacitatea de a stoca 4,5 milioane de mostre diferite
de seminte. Cu ajutorul propriei instalatii electrice, constructia
pastreaza totul in stare criogenica, iar generatorul de energie se
defecteaza, stratul de permafrost in care este invaluita
constructia ar trebui sa fie capabil sa mentina temperatura scazuta
in limite rezonabile.

Si, desi Svalbard s-ar putea sa nu reziste loviturii unor valuri
tsunami uriase, de genul celor care au acoperit varfurile Tibetului
in „2012”, la 130 de metri
deasupra nivelului marii, acolo unde se afla, ar trebui sa faca
fata unor cresteri de ape. De fapt, proiectantii seifului cred ca
adapostul are capacitatea sa reziste cam oricarui soi de
solicitare vecina cu o lovitura nucleara directa. Pana in
prezent, 400.000 de mostre de seminte din 22 de tari au intrat in
halele ingropate ale lui Svalbard.

Arca extraterestra a Apocalipsei

Bancile de seminte si de sperma din toata lumea stocheaza
informatii genetice, asigurand – teoretic – posibilitatea de
recuperare a organismelor, de la papadie si mere, pana la ghepardul
indian si homo sapiens. Sunt vesti bune, insa ce este de
facut in cazul in care vom pierde absolut totul pe Pamant?

Bun venit in aripa Universitatii New York preocupata de Alianta
pentru Salvarea Civilizatiei (ARC), care, impreuna cu Agentia
Spatiala Europeana ESA, are in proiect constructia unei
arce pe suprafata Lunii. Cei implicati in proiect se
gandesc la o fortificatie izolata, ingropata adanc in subsolul
selenar. Aici, pe langa seminte si material
genetic, se va pastra stocata digital, pe hard
diskuri, intreaga cunoastere umana, inclusiv instructiuni pentru
supravietuitori, astfel incat acestia sa fie capabili sa reia
agricultura si dezvoltarea tehnologica.

De bunul mers al acestei Arce lunare care va reproduce artificial,
in adancuri, conditiile de viata de pe Terra se va ocupa o echipa formata din roboti si
oameni, o colonie de mici dimensiuni. Probabil, multi se vor
intreba care este scopul unui seif continand cunoasterea completa a
umanitatii, in cazul in care pe o Terra pustiita va supravietui doar o mana
de oameni. Ei bine, ARC planuieste ca acestia sa se
poata bransa la transmisiunile radio de pe Luna, poate cu ajutorul
uneia dintre cele 4.000 de statii radio, masiv fortificate, prin
care seiful selenar va comunica cu Terra. Fiecare dintre aceste
statii va ramane reglata constant pe frecventa Arcei, primind
informatii referitoare la reconstruirea unei societati umane. ARC
spera sa demareze primul stadiu al proiectului inainte de 2020.

Colonizarea altor lumi

Chiar si ideea unei arce lunare se bazeaza pe eventualitatea
existentei unor supravietuitori pe un Pamant in continuare locuibil
si neostil. Dar daca totusi nu va mai ramane chiar nimic
aici? Daca o nenorocire de magnitutdinea bombardamentului cu
meteoriti care pare sa se fi intamplat in Eonul Hadeam, pe Pamant,
va avea loc si va transforma crusta terestra in magma
incandescenta? Ce se va intampla cand, in cele din urma,
Soarele va intra in penultima faza a evolutiei unei stele,
consumand atat Pamantul, cat si detinatoarea istoriei sale din
arca, Luna?

Raspunsul este unul asupra caruia cad de acord atat omul de stiinta
Stephen Hawking, cat si unul
dintre cei mai impresionanti imparati (fictivi) ai viitorului,
tiranul intelept Leto II Atreides (din celebra serie Dune a
lui Frank Herbert): umanitatea trebuie sa se
raspandeasca printre stele, astfel incat sa nu mai depinda de o
singura planeta, de o singura viziune sau de un singur conducator
(bloc militar) – niciodata. „Supravietuirea pe termen lung a
speciei umane este periclitata, atata vreme cat se limiteaza la
popularea unei singure planete. Mai devreme sau mai tarziu,
dezastre precum coliziunea cu un asteroid sau un razboi nuclear
ne-ar putea sterge de pe fata pamantului. Insa odata ce ne-am raspandit in spatiu si ne-am
stabilit colonii independente si autonome, viitorul
nostru ar trebui sa fie asigurat.”, declara, in 2006, profesorul
Hawking.

Pana atunci, insa, pamantenii insetati de a gasi in Univers o noua
casa ar putea incerca sa intampine posibilele catastrofe, pe care
ei insisi sunt pe punctul de a si le abate asupra lor si asupra
urmasilor lor. Curatarea si protejarea
mediului, stabilirea unei forme de guvernamant
sustenabila pe termen lung si mentinea unui climat global sigur
(economic, social) ar fi pasi elementari in aceasta directie. Cine
stie, daca vom reusi, poate chiar vom avea o civilizatie ce va
merita sa fie diseminata spre alte lumi.

CITESTE SI:

• Cum supravietuim Apocalipsei? 5 obiecte pe
  care trebuie sa le avem la indemana
  
• Apocalipsa 2012: 10 Motive pentru care
  lumea nu se sfarseste in
  2012
  
• Teoria Conspiratiei: Conspiratia NASA si
  apocalipsa 2012