Dezgustul, instinct primar?
Spre norocul nostru exista scarba, greata, dezgustul. In termeni
evolutionisti, valoarea adaptativa a unor asemenea reactii pare a
fi aceea de a-i tine departe pe oameni de mancarea contaminata sau
care le-ar putea face rau. De altfel, dezgustul reprezinta
o emotie primara care, precum frica, furia, tristetea si bucuria,
poate fi gasita in toate culturile. In toata lumea
puroiul, viermii, mancarea alterata si sobolanii produc expresii
faciale distincte de dezgust si in cazuri extreme, acest sentiment
al repulsiei poate fi insotit de reactii fizice precum inclestarea
laringelui, greata si varsaturi. Este vorba prin urmare de un
mecanism de aparare. Dar cum se face ca se activeaza si in lipsa
unui pericol fizic iminent, ca atunci cand citim intr-un ziar
detaliile unei crime abominabile? Exista oare vreo noima, vreo
intelepciune in aversiunile pe care le simtim? Sau dezgustul este
„doar” un alt instinct primar?
Gust si dezgust
Desi experienta dezgustului pare primitiva, aceasta emotie nu
este raspandita si la alte animale. Multe specii „stramba” din nas
ca reatie la proprietatile senzoriale ale hranei – cum ar fi
acreala si amareala -, si o maimuta, pisica sau un copil pot scuipa
ceva perceput drept dezagreabil; dar numai oamenii trecuti de
varsta copilariei vor refuza o mancare in baza locului unde a fost
depozitata sau a ceea ce ar fi putut s-o atinga. „Dezgustul este un
sentiment mult mai cognitiv si emotional decat sila”, considera
Paul Rozin, psiholog la University of Pennsylvania, Philadelphia,
unul dintre pionierii cercetarilor pe aceasta tema. In
opinia lui, dezgustul presupune sa intelegi ce este exact un
aliment si de unde provine intrucat o buna parte din complexitatea
emotiei deriva din faptul ca inglobeaza notiunea de contaminare; de
aceea o mancare altfel comestibila, care a fost atinsa chiar si in
treacat sau „inocent” de ceva perceput ca dezgustator, va fi
evitata. Cei mai multi oameni, a constatat Rozin (si e
greu sa nu-i dai dreptate), nu s-ar atinge de un pahar cu suc
despre care ar afla ca a fost „vizitat” de un gandac, fie paharul
respectiv si sterilizat, sau nu ar bea dintr-o oala de noapte,
chiar daca li s-ar explica ca aceasta a fost meticulos curatata.
Rozin sugereaza ca este tocmai „sofisticarea cognitiva” a acestei
idei explicatia faptului ca emotia este absenta la animale si la
nou-nascuti.
Mancarea alterata si politicianul corupt
Dar care este legatura dintre dezgustul visceral – senzatia pe
care o ai atunci cand intri intr-o toaleta murdara – si reactia de
scarba provocata de ceva mult mai abstract, cum ar fi ideea de
cromozomi animali intr-un embrion partial uman? O indicatie este in
opinia specialistilor insusi limbajul indignarii morale. „Toate
culturile si limbile pe care le-am studiat dispun de cel putin un
cuvant aplicabil atat dezgustului visceral (gandaci si fecale), cat
si unui anumit soi de ofensa sociala, precum aceea de politicieni
imputiti sau ipocriti”, explica Jonathan Haidt, psiholog la
University of Virginia din Charlottesville, fost student al lui
Rozin. Oamenii etichetati drept dezgustatori in acest fel evoca
frica de contaminare la fel ca mancarea stricata, precizeaza
el.
De altfel, cand Rozin a chestionat mai multe persoane cu
privire la perspectiva de a imbraca puloverul (atent spalat) al lui
Hitler, majoriatea nu s-au simtit deloc in largul lor in fata
acestei idei. „Contaminarea dezgustului este generalizata
la chestiuni morale, iar aceasta este o trasatura foarte profunda a
dezgustului”, crede psihologul, precizand ca daca ar fi vorba doar
de ceva metaforic, atunci puloverul lui Hitler nu li s-ar mai parea
parea oamenilor atat de „amenintator”.
Metafora care scade tensiunea
Paul Bloom, si el psiholog la Yale University este insa sceptic.
Admite ca dezgustul declanseaza unele judecati de natura morala,
dar atrage atentia ca sunt in principal cele legate de comportament
(care implica fluide corporale sau contactul fizic), mai degraba
decat chestiunile abstracte. Dupa cum oamenii nu se excita de-a
dreptul in fata unei masini sau nu sunt cu adevarat „insetati” dupa
invatatura si cunoastere, explica Bloom, ei nu simt in realitate
nici dezgust in fata conceptelor abstracte. „Cand spunem ceva
de genul: taxa asta e dezgustatoare, nu facem decat sa folosim o
metafora. Este una elocventa, dar nu ne provoaca aceeasi greata ca
alti stimuli primitivi precum fecalele.”
Totusi, Haidt este convins ca a gasit indicii in masura sa
confirme existenta unei realitati fiziologice aflate la baza
dezgustului moral: in timp ce furia creste tensiunea
arteriala, dezgustul visceral o scade. Impreuna cu
studentul sau Gary Sherman, Haidt a prezentat unor voluntari (a
caror activitate cardiaca era monitorizata) inregistrari video
infatisand comportamente negative din punct de vedere moral, dar nu
visceral dezgustatoare, de soiul unei intalniri intre americani si
neonazisti. Participantii la experiment au declarat la unison ca
imaginile le-au provocat dezgust si furie, si s-a constatat ca in
medie tensiunea lor arteriala a scazut. In plus, cei care au
raportat inclestari ale maxilarului au dat dovada chiar de o
scadere si mai accentuata a tensiunii, facand corelatia cu
dezgustul visceral sa para si mai puternica. „Credem ca este
prima marturie fiziologica a faptului ca dezgustul socio-moral nu
este doar metaforic”, a comentat Haidt.
Studii realizate cu ajutorul tehnicilor de imagistica
cerebrala ar putea de asemenea sa indice o suprapunere intre
dezgustul visceral si cel moral. Jorge Moll, specialist in
neurologie cognitiva la Rede Labs D’Or, Rio de Janeiro, Brazilia, a
utilizat rezonanta magnetica (MRI) pentru a monitoriza fluxul
sanguin in creierele a 13 voluntari, adulti sanatosi, pe masura ce
acestia „contemplau” atat anumite situatii evocatoare de dezgust
visceral, cat si unele susceptibile sa declanseze in ei dezgust
moral si indignare. El a descoperit un soi de suprapunere a zonelor
cerebrale „antamate” de dezgustul visceral si cel moral, din
cortexul orbitofrontal lateral si medial, sugerand ca emotiile in
cauza sunt inrudite. De altfel, potrivit celor mai recente
cercetari ale echipei lui Moll, se pare ca doar a te gandi la
anumite soiuri de conflicte morale (avort, controlul armelor sau
pedeapsa cu moartea) este suficient pentru a-ti activa partile
creierului responsabile cu declansarea starii de dezgust.
Intelepciunea stomacului intors pe dos
In 1997, clonarea oii Dolly a reusit sa dezlantuie toate
reactiile bioetice imaginabile si inimaginabile. Intr-un eseu
controversat intitulat „The Wisdom of Repugnance”, Leon Kass,
bioetician la University of Chicago, Illinois, care a prezidat
Consiliul de Bioetica al Administratiei Bush din 2002 pana in 2005,
a combinat reactiile academice cu cele viscerale; n-a mers atat de
departe incat sa afirme ca repulsia chipurile evocata de
posibilitatea clonarii umane era in sine un argument impotriva unor
astfel de stradanii, dar nici departe n-a fost. „Suntem
dezgustati de perspectiva clonarii umane nu din cauza ciudateniei
sau noutatii actiunii, ci pentru ca intuim si simtim, in mod
imediat si fara niciun argument, violarea unor lucruri pe care pe
buna dreptate le avem la suflet…superficiale sunt sufletele care au
uitat cum sa se cutremure.”
Ce-i drept, Kass a manifestat acelasi soi de nelinisti si la
aparitia tratamentelor de fertilizare in vitro in anii’70, si
reactii similare continua sa suscite progresele din biomedicina si
la ora actuala, vezi dezbaterile nesfarsite pe tema crearii de
hibrizi om-animale pentru cercetarea legata de celulele stem. Numai
ca, in ultimii ani, facand apel atat la teoria evolutionista, cat
si la filosofia morala, studii interdisciplinare au inceput sa
arunce umbrele indoielii asupra ideii conform careia dezgustul ar
contine in el o intelepciune adanc inradacinata. Mai degraba, cred
specialistii, furnizeaza un portret al unei emotii „fortate
evolutiv”, care reprezinta un prost sfatuitor pentru actiunea
etica.
Dar realitatea este ca si daca dezgustul moral si
visceral nu reprezinta aceeasi emotie, cel din urma tot pare
capabil a ne afecta judecatile etice. Susan Fiske si
Lasana Harris, psihologi la Princeton University, New Jersey, au
folosit tehnici de rezonanta magnetica pentru a examina dezgustul
provocat oamenilor obisnuiti de imagini cu dependenti de droguri si
cu persoane fara adapost, iar ceea ce au descoperit nu este deloc
„politically correct”. Nu numai ca amigdala si insula s-au activat
la vederea acestora (indicand frica si dezgust), dar cortexul
prefrontal medial, de obicei activ cand ne gandim la semenii nostri
si la situatii sociale, spre deosebire de atunci cand ne gandim la
obiecte, s-a dovedit a fi mai putin activ. Acest lucru, a comentat
Fiske, sta marturie a faptului ca dezgustul este capabil sa
anihileze empatia si compasiunea, facandu-ne sa reactionam la
vederea unor oameni sarmani ca in fata unui morman de gunoi.
De-acum nimeni nu mai pune la indoaiala rolul jucat de emotii in
judecatile morale, iar daca repulsia reprezinta o emotie de care
nicicum nu ne putem dezbara, provocarea, spun specialistii, este
aceea de a-i face pe oameni sa reflecteze mai mult la ceea ce spun
sau ce gandesc. Pentru ca toleranta si empatia ar putea functiona
ca antidot la efectele toxice ale dezgustului.
CITESTE SI: