Home » Știință » TOP 10 cele mai importante proiecte de energie regenerabila

TOP 10 cele mai importante proiecte de energie regenerabila

Publicat: 17.06.2009
Astazi, sursele de energie regenerabila produc aproximativ 12% din electricitatea folosita in Statele Unite ale Americii. Dar, conform Administratiei Energetice din cadrul Departamentului de Energie al SUA, vantul, valurile si lumina soarelui ar putea fi surse pentru mai mult de 93% din productia globala de energie de care intregul mapamond are atat de pregnant nevoie. Care sunt, insa, atuurile celor care doresc ca energia regenerabila sa devina un jucator important in industria energetica si sa aiba un impact semnificativ in reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera responsabile de schimbarile climatice?

Potrivit strategiei de diminuare a schimbarilor climatice elaborata de cercetatorii Stepehn Pacala si Robert Socolow de la Universitatea Princeton, cel putin doua milioane de megawatti de energie regenerabila vor trebui produse in urmatorii 40 de ani, pentru a inlocui complet si eficient centralele actuale alimentate de carbuni si pentru a face fata nevoilor de energie din prezent pana in 2050. “Este un obiectiv care depaseste, probabil, orice si-a propus in trecut omenirea”, este de parere Keely Wachs, senior director al BrightSource Energy, o companie care spera sa construiasca centrale energetice functionale cu ajutorul energiei solare, capabile sa furnizeze 2.600 megawatii de energie. Iata zece proiecte asemanatoare, care produc deja energie si care sunt in prezent cele mai importante pe plan mondial.

 

10. Cea mai mare turbina hidroenergetica din lume
Turbina SeaGen, din Strangford Lough, Irlanda

Asemanatoare turbinelor eoliene, dar alimentate de miscarea apei si nu de cea a vantului, turbinele hidroenergetice transforma curentii din adancurile oceanelor in electricitate. SeaGen de 1.2 megawati, care este formata dintr-o pereche de turbine, fiecare avand cate 20 metri in diametru, este in prezent singura turbina hidroenergetica la scara comerciala din lume. Lamele elicelor au abilitatea de a se roti la 180 grade in functie de directia de miscare a curentilor si pot fi ridicate din apa pentru mentenanta, activitatea lor obisnuita fiind de natura subacvatica. Pana in 2015, turbina SeaGen va fi surclasata de o turbina hidroenergetica masiva din Canalul sud-corean Wando Hoenggan, ce va fi construit in parteneriat de Lunar Energy si Compania Energetica Coreana pentru 820 milioane dolari. Generand 300 megawati de electricitate, cele 300 de turbine de cate un megawat, inalte de 18 metri, vor fi ancorate in platoul marin prin propria lor greutate.


9. Cea mai mare centrala energetica functionala cu valuri
Ferma de Valuri Agucadoura, langa Povoa de Varzim, Portugalia

Prima si singura centrala energetica alimentata cu valuri din lume seamana cu un sarpe lung de 150 metri si gros de 3.5 m, care pluteste la suprafata marii, pe jumatate scufundat in apa. Fiecare unitate este ancorata perpendicular pe plaja si are patru segmente conectate in linie, care gazduiesc centrale hidraulice independente. Pe masura ce fiecare segment se balanseaza pe valuri, in sus si in jos, centrala sa hidraulica pompeaza un fluid biodegradabil printr-o turbina care produce pana la 0.75 megawati de electricitate per unitate. Impreuna, segmentele, construite cu un cost de 13 milioane de dolari, produc in prezent un total maxim de 2.25 megawati in apropierea coastelor Portugaliei, existand planuri pentru o extindere a fermei la 21 megawati.

 

8. Cea mai mare centrala de energie fotovoltaica din lume
Parcul Fotovoltaic Olmedilla, din Olmedilla de Alarcon, Spania

Parcul Fotovoltaic Olmedilla foloseste 162.000 de panouri fotovoltaice plane pentru a furniza 60 megawati de energie intr-o zi insorita. Intreaga centrala a fost realizata in 15 luni si a costat aproximativ 530 milioane dolari. Olmedilla a fost ridicata cu ajutorul panourilor solare conventionale, construite din siliciu si care sunt grele si scumpe. Asa numitele panouri solare “celuloid”, desi sunt mai putin eficiente pe metru patrat, au costuri de productie mult mai mici si reprezinta metoda de abordare luata in calcul pentru obtinerea celei mai mari centrale fotovoltaice din lume, Ferma Solara Rancho Cielo din Belen, nordul Mexicului, ale carei costuri sunt asteptate sa se ridice la 840 milioane dolari. Aceasta va acoperi o suprafata de 285 hectare si va produce 600 megawati de putere.


7. Cel mai mare stabiliment eolian acvatic din lume
Lynn and Inner Dowsing, de langa Skegness, Lincolnshire, Anglia

Vizibile de pe plajele Skengness-ului din Marea Britanie, cele 54 de turbine eoliene de cate 3.6 megawati ale Lynn and Inner Dowsing pot produce impreuna pana la 194 megawati de electricitate in cel mai inalt punct. Fiecare turbina masoara 107 metri in diametru si se inalta la 80 metri deasupra nivelului marii. De asemenea, fiecare turbina este asezata pe un pilon infipt in platoul marin de Resolution, o ambarcatiune special construita pentru montarea fermelor eoliene acvatice. Costurile proiectului s-au ridicat la aproximativ 500 de milioane de dolari. Pana la finele lui 2009, centrala Lynn and Inner Dowsing va fi devansata de cele doua stabilimente de 209 megawati ale Horns Rev, amplasate in Marea Nordului, la 30-40 de kilometri distanta de cel mai vestic punt al Danemarcei. Pretul acestora din urma se va ridica la 670 milioane dolari. De asemenea, London Array, cu o capacitate de 1000 megawati, din Estuarul Tamisei, este proiectata sa fie terminata in 2012.

 

6. Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume
Barajul Hidroenergetic Rance, Franta

Multe dintre cele mai mari proiecte de energie regenerabila exista deja de ceva vreme. Terminat in 1967, dupa o investitie de aproximativ 134 milioane de dolari, barajul Rance este si ramane prima si cea mai mare centrala din lume care produce energie cu ajutorul valurilor. Barajul Rance functioneaza prin blocarea intrarii in estuarul raului Rance, unde diferenta medie intre valurile mici si cele inalte este de opt metri. Cele 24 de turbine de cate 10 megawati care se afla in baraj, sub suprafata acestuia, pot fi miscate de apa pe masura ce aceasta intra si iese din estuar, permitand constructiei sa produca energie aproape continuu. Pentru viitor, Marea Britanie si-a propus o centrala asemanatoare de-a lungul estuarului Severn, care separa Anglia de Tara Galilor. Mai multe baraje diferite au fost propuse, dintre care cel mai mare va avea o lungime de 12 kilometri si va putea produce 8.6 gigawati de energie sau 5% din electricitatea folosita in Regatul Unit.


5. Cea mai mare centrala de biomasa uscata arsa din lume
Oy Alholmens Kraft, din Pietarsaari, Finlanda

La fel ca majoritatea centralelor de biomasa uscata arsa, instalatia Oy Alholmens Kraft se bazeaza pe scoarta, ramurile si muschii florei locale pentru a-si alimenta boilerul enorm – cel mai mare de acest fel din lume – la 550 megawati de caldura. Arzand aceasta cantitate se genereaza un randament de varf de 240 megawati de electricitate. Centrala mai genereaza si 160 megawati de abur, care este folosit direct de industria din apropiere si pentru incalzirea regionala. Atat muschii, cat si lemnul arse pentru aceasta centrala sunt recoltate sustenabil. In cazul lemnului, un numar egal de copaci cu cei taiati este plantat in fiecare an, dupa care sunt mai tarziu recoltati, la maturitate. De asemenea, muschiul este permanent regenerat prin sadirea de plante in tinuturile umede si, desi se produce la o rata scazuta, poate fi recoltat eficient cat timp este ingrijit cu atentie. “Ne trebuie mai mult de 120 de camioane de biomasa pe zi. Un singur camion ajunge pentru sase-sapte minute”, sustine Stig Nickul, director managerial al centralei.

 

4. Cea mai mare centrala de energie termica solara din lume
Sistemele Generatoare cu Energie Termica Solara din sudul Californiei, SUA

Solar Energy Generating Systems (SEGS) a fost detinatorul recordului mondial pentru cel mai mare proiect de captare a energiei termice solare inca de la finalizarea sa in 1990. SEGS este formata din noua electrocentrale de energie termica separate, intinse prin desertul Mojave, care pot produce insumat 354 megawati de putere. Au fost proiectate, construite si operate de Luz International, companie care ulterior a dat faliment, atunci cand scutirile de taxe care faceau centrala profitabila s-au "evaporat". Liderul de la Luz a revenit totusi, la carma BrightSource, o noua companie de energie termica solara care tocmai a semnat cele mai mari contracte de acest fel din lume. Aceste contracte vor fi sustinute de 14 centrale de energie solara cu un randament total de 2600 megawati, ce urmeaza a fi construite inainte de 2017. Aceste instalatii difera in mod substantial de SEGS, care se foloseste de lungi canale sapate pentru a colecta caldura soarelui; ele vor consta in mii de oglinzi care vor reflecta energia soarelui catre un turn central de incalzire. “Motivul pentru care am renuntat la suprafata unui camp in favoarea inaltimii unui turn este acela ca metoda este mult mai eficienta”, sustine Keely Wachs, director de comunicatii al BrightSource, care noteaza ca si cheltuielile pentru realizarea proiectului ce implica turnul sunt mult mai scazute, facandu-l comparativ financiar cu alte surse de energie.


3. Cel mai mare stabiliment eolian terestru din lume
Horse Hollow, din districtele Taylor si Nolan, Texas, SUA

La aproximativ 160 kilometri vest de Dallas, 19.000 de hectare din teritoriul texan acoperit inainte cu cedrii si stejari au fost alocate gazduirii a 421 de turbine eoliene care compun Centrul Energetic Eolian Horse Hollow. Cele 291 turbine de cate 1.5 megawati construite de General Electric, impreuna cu cele 130 de 2.3 megawati realizate de Siemens furnizeaza 735 megawati energie in punctul maxim de functionare. Stabilimentul a fost finalizat in 2006 si este operat de NextEra Energy, o companie subsidiara a Florida Power & Light, care opereaza centrale eoliene ce furnizeaza un total de peste patru gigawati de energie pentru SUA. Horse Hollow nu va purta insa coroana pentru foarte mult timp: un pic dupa jumatatea acestui an, E.ON Climate si Renewables vor completa cea de-a patra faza a Fermei Eoliene Roscoe, aflata tot in Texas, care va furniza 781.5 megawati cu ajutorul a 627 turbine. Alte stabilimente gigantice bazate pe producerea de energie cu ajutorul vantului care au fost anuntate includ Shepherd’s Flat Wind Farm din Oregon (800 megawati, 303 turbine eoliene) si o ferma eoliana din Markbygden, Suedia (patru gigawati, 1101 turbine).

 

2. Cel mai productiv camp geotermal
Gheizerele din Sonoma si Lake, California, SUA

In ciuda faptului ca au scazut de la nivelul unei productii de varf de 2.000 megawati atinsa la mijlocul anilor ’80, la 1.000 megawati astazi, gheizerele americane raman cel mai productiv camp geotermal al lumii, furnizand aproape 60% din electricitatea folosita in regiunea de nord a coastei californiene. Declinul a fost cauzat de diminuarea stratului de apa subteran din care centralele isi extrag aburul; constructiile mai noi reinjecteaza insa apa tocmai pentru a elimina aceasta problema. Prima electrocentrala geotermana cu caracter comercial din SUA a fost construita in 1960 si producea 11 megawati de energie. Centralele individuale de la aceasta locatie produc acum, in medie, aproximativ 50 megawati, dar sunt eclipsate de cele mai mari centrale geotermale propuse in prezent, care vor fi construite in Sarulla, Sumatra de Nord, Indonezia, de compania tehnologica geotermala Ormat si partenerii sai, care vor avea o productie de varf de 330 megawati.

 

1. Cel mai mare baraj hidroelectric din lume
Digul Celor Trei Defileuri, din China

La 18 decembrie 2007, capacitatea de productie electrica a Digului Celor Trei Defileuri din China atingea 14,1 gigawati, devansand pentru prima oara capacitatea de 14 gigawati a Digului Itaipu, aflat la granita dintre Brazilia si Paraguay. Aceasta il face cel mai mare si cel mai productiv dig din lume, care pana in 2011 va produce 18 gigawati de electricitate, tot atat cat 18 centrale electrice nucleare. Numai unul dintre generatoarele principale ale digului poate produce 700 megawati de electricitate. Construirea sa a costat nu mai putin de 26 miliarde de dolari. Ridicarea unui dig inca si mai mare, Grand Inga, a fost propusa sa se finalizeze pana in 2020 sau 2025 in Republica Democrata Congo, pe Raul Congo: randamentul atins de aceasta va putea ajunge pana la 39 gigawati de energie.

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase