Industria Mortii
MODEL: F-22A RAPTOR
„Pasarea de prada“ creata de Lockheed-Martin in colaborare cu Boeing este cea mai sofisticata arma fabricata pana astazi. Atat de sofisticata, incat Departamentul de Aparare al SUA a declarat ca aparatul nu este de vanzare in exteriorul tarii. Avionul de lupta a intrat in etapa demonstrativa si de validare in 1986, cand au candidat la suprematie doua prototipuri, F-22A iesind castigator. Acesta a ajuns in proiectare extinsa si dezvoltare abia in 1991, iar primul zbor de test a fost realizat in 1997. In 2001, s-a primit aprobarea finala pentru producerea limitata a lui F-22A si pentru teste operationale, finalizate in 2004. In 2005, superavionul a intrat in productie de masa. Raptor are lungimea de 18,9 m, anvergura aripilor de 13,6 m si greutatea de 19,7 t. Viteza lui maxima este secreta, dar oficiali ai armatei americane spun ca depaseste Mach 2 (2.000 km/h). De altfel, F-22A este neegalat in ceea ce priveste puterea motoarelor sale. De la peste 15.000 m altitudine, poate lansa doua rachete aer-aer AIM-9 ghidate prin infrarosii (cauta caldura), sase rachete aer-aer AIM-120 ghidate prin radar sau doua bombe aer-sol GBU-32 JDAM de cate o tona fiecare. Daca le-ai epuizat, te poti baza si pe un tun M61A2 cu 480 de proiectile de calibru 20 mm. Cele mai importante avantaje ale lui F-22A sunt insa capacitatea sa de a detecta dispozitivele inamice de riposta, fie ele aeriene sau terestre, de la maximum 400 de kilometri distanta si abilitatea de a deveni aproape de nedetectat de catre radare si alte sisteme de localizare. Ca sa-ti dai seama de puterea reala a acestei „pasari“ ucigase, trebuie sa-ti spun ca in teste au fost simulate lupte impotriva unui numar superior de avioane F15 si F16. Scorul a fost de 210 la 0 pentru F-22A. Viteza, senzorii prezenti la bord, instrumentele de ghidare a rachetelor, dar si capacitatea de a camuflare fac din acest avion un aparat de lupta redutabil. Costul total de productie este, spun americanii, de 142 milioane USD.
FUNCTIE PRINCIPALA: dominatie aeriana, roluri multiple in lupta
CONTRACTOR: Lockheed-Martin, Boeing
PROPULSIE: doua motoare Pratt & Whitney F119-PW-100
LUNGIME: 18,9 metri
INaLTIME: 5,1 metri
DESCHIDEREA ARIPILOR: 13,6 metri
MODEL: F-22A RAPTOR
Coroana britanica se poate lauda cu o noua clasa de submarine nucleare: Astute. Lansat la apa de catre ducesa de Cornwall la 8 iunie 2007 si intrat in serviciul militar in urma cu doua luni, HMS Astute este cel mai mare si mai nemilos „monstru marin“ creat vreodata, opera a British Aerospace Systems. Considerat de specialisti la fel de complex ca o naveta spatiala, submarinul poate face ocolul oceanului planetar fara sa scoata macar periscopul la suprafata. „Periscop“ este desigur doar un termen generic pentru suita de camere video performante care, la doar trei secunde dupa ce ies la suprafata apei, ii pot furniza capitanului o vedere generala a imprejurimilor. Monstrul de 7.400 de tone are lungimea aproximativ egala cu cea a unui teren de fotbal (97 m) si este capabil de o viteza de 30 de noduri, echivalentul a 55,5 km/h. Desi depaseste cu mult masa si volumul unei balene albastre mature, Astute face mai putin zgomot decat un pui de delfin. Dupa ce ca este aproape de nedetectat, submarinul isi mai si poate petrece, la rigoare, cei 25 de ani de „garantie“ sub ocean, pentru ca dispune de alimentare nucleara si este capabil sa sintetizeze oxigenul si sa obtina apa potabila chiar din apa sarata. Echipajul este compus din 98 de membri, care isi petrec la bord reprize de cate 12 saptamani, in misiuni de patrulare standard. Inamicii oceanici ai lui Astute pot fi distrusi cu ajutorul torpilelor Spearfish, in timp ce tintele terestre pot fi lovite de una dintre cele 38 de rachete de croaziera Tomahawk ascunse in pantecul sau. Acestea din urma au o raza de actiune de 1.995 km. HMS Astute este doar unul din cele patru submarine care vor fi construite, pretul unei asemenea arme ucigatoare atingand 1,12 miliarde de euro. Urmatoarele surate care se vor alatura flotei se vor numi HMS Ambush, HMS Artful si HMS Audacious, cu optiunea extinderii productiei pentru inca trei submarine.
LUNGIME: 97 m
LATIME: 10,9 m
MASA: 7.400 t
VITEZA: 30 noduri
ADANCIME MAXIMA DE SCUFUNDARE: 154 m
ALIMENTARE: reactor nuclear – 25 de ani garantie
ECHIPAJ: 98 oameni, dintre care 5 bucatari
MUNITIE: torpile Spearfish si 38 de rachete Tomahawk
MODEL: AH-64 APACHE
De la Razboaiele din Coreea si Vietnam, pana la cel din Irak de astazi, elicopterul a avut un rol extrem de important in sustinerea trupelor de la sol. Cel mai avansat elicopter de atac este AH-64D Longbow Apache, produs de Boeing. „Barzaunul“ american este de fapt un upgrade al modelului AH-64A Apache, care s-a lovit de o incompatibilitate evidenta cu celelalte forte aflate in teatrul de razboi din Golful Persic. Era practic un elicopter analogic intr-un razboi digital, iar reactiile intarziate cauzate de problemele de comunicare le-au dat americanilor de gandit. Upgrade-ul a costat aproximativ 10 milioane USD, dar Longbow
a primit la bord echipamente electronice de ultima ora. Cel mai important este sistemul de urmarire a tintei, copiat de la avioanele de vanatoare. Castile pilotilor sunt inzestrate cu sisteme de vedere nocturna si cu senzori de miscare care „simt“ pozitia capului pilotului si transmit informatia corespunzatoare unei camere video. Imaginea este apoi retrimisa la casca si proiectata direct in fata ochilor pilotului, impreuna cu date despre pozitia inamicului, detectata cu ajutorul razelor laser. Acest sistem complex ii permite aeronavei sa participe la misiuni in orice conditii atmosferice. Longbow este ajutat si de un radar sofisticat, care poate detecta pana la 128 de tinte din aer sau de la sol. Toate acestea se intampla in mai putin de 30 de secunde. Pentru un elicopter de 7 tone (armat), Apache este extrem de agil. Se intoarce cu 100 de grade pe secunda si atinge 100 km/h in 4,6 secunde. Pe campul de batalie, elicopterul poate lansa rachete Hellfire, Stinger, Mistral si Sidewinder sau o ploaie de proiectile din tunul de 30 mm montat in bot. Pana in prezent au fost produse aproximativ 698 de elicoptere AH-64 pentru armata americana si multe altele pentru parteneri strategici ai SUA, precum Marea Britanie, Israel, Emiratele Arabe Unite, Japonia sau Grecia. Pretul de productie al unui asemenea aparat modernizat? 35 de milioane de USD.
LUNGIME: 14,97 m
DIAMETRU ROTOR: 14,63 m
GREUTATE: 5,3 t gol; 9,5 t greutatea maxima la decolare
VITEZA: 265 km/h (0-100 km/h in 4,6 s)
RAZA DE ACTIUNE: 407 km
ARMAMENT: tun de 300 mm, rachete Hellfire, Stinger, Mistral, Sidewinder
PRET: 35.000.000 USD
Foto: Guliver