Mamutii s-ar putea reintoarce la viata

Spaima elefantilor este sansa mamutilor

O echipa de oameni de stiinta japonezi, coordonata de specialistul Teruhiko Wakayama de la Centrul de Dezvoltare Biologica Riken din Kobe, a adus tehnicilor de clonare actuale un plus ce a stimulat reactii neasteptate. Progresul facut de cercetatorii niponi le-a permis acestora sa multiplice indivizi sanatosi din cadavrul inghetat al unui soarece pastrat timp de 16 ani intr-un congelator, la temperatura constanta de -20 grade Celsius.

Savantii centrului din Kobe au folosit aceleasi tehnici care au dus la crearea oii Dolly cu 12 ani in urma, insa au adaugat un nivel suplimentar procesului, care le-a permis sa creeze vlastari din animalul inghetat. Este primul caz cunoscut cand din tesutul mort si inghetat pentru atata vreme al unei creaturi se realizeaza clone viabile. Din acest motiv, cercetatorii cred ca reusita indica posibilitatea ca in viitor aceleasi tehnici sa fie folosite pentru a clona specimene din tesutul congelat al animalelor conservate in regiunile de permafrost, asa cum sunt cadavrele prezervate in gheata ale mamutilor.

Metoda conventionala de clonare a unui organism implica preluarea nucleului unei celule si inserarea sa in celula unui ou nefertilizat al carui propriu nucleu a fost indepartat. In urma unui mic impuls electric oul nefertilizat se dezvolta intr-un embrion tanar, ca si cum ar fi fost fertilizat de o celula spermatica, dupa care este introdus in pantecele unei mame-surogat. In varianta perfectionata a acestei tehnici,  embrionii de soarece rezultati in experimentul japonezilor n-au fost direct inserati in mamele surogat, ci desfacuti pentru a li se colecta celulele stem embrionare. Aceste celule au fost apoi introduse intr-un alt grup de oua nefertilizate si, dupa inca unul sau doua impulsuri electrice, rezultatul a fost crearea de tineri embrioni clonati. Abia de la acest stadiu embrionii au fost implantati in pantecele mamelor surogat, care apoi au dat nastere clonelor soarecelui decedat cu 16 ani in urma.

S-a crezut initial ca celulele animalului congelat vor fi inutilizabile, deoarece cristalele de gheata au tendinta de a distruge ADN-ul. Acest lucru s-a si intamplat la nivelul corpului sau, pana cand echipa de japonezi a avut ideea folosirii celulelor din creier, mai bine prezervate datorita continutului ridicat de grasime al acestei regiuni si protectiei oferite de cutia craniana. Chiar si utilizarea acestora s-a dovedit insa a avea o rata scazuta de succes, din peste 1.000 de incercari producandu-se numai sapte clone sanatoase. 

Experimentul a fost considerat totusi un succes si multi oameni, chiar comunitati stiintifice se intreaba acum daca acesta este primul pas spre a ne invia mortii. Din punct de vedere stiintific, clonarea unei creaturi decedate inseamna ca intregul sau genom este “resuscitat” in corpul altui inidivd. Dar daca acest lucru s-ar intampla vreodata in cazul unei fiinte umane, putini ar fi cei care ar considera ca existenta clonei vii a unei persoane decedate reprezinta trezirea din morti a acesteia. Fenomenul ar echivala cu existenta unui geaman identic al persoanei disparute si nimic mai mult. Totusi, “cainii de paza” ai eticii s-au sesizat si amendeaza experimentul ca fiind unul tulburator. Anumite voci sustin ca acesta duce lumea mai aproape de ziua in care oamenii vor incerca sa-si cloneze rudele decedate, pastrate in clinici de crioprezervare.

Putin probabil dar foarte posibil

Wakayama si colegii sai nu intuiesc insa un astfel de drum pentru descoperirea lor, ci sunt preocupati de o cauza mai nobila si mai favorabila naturii. Ei propun ca posibila intrebuintare a noii tehnologii readucerea la viata a unor specii de animale disparute, vizand indeosebi mamutii. In iulie 2007, cercetatorii rusi au descoperit cadavrul unui pui de mamut inghetat timp de 40.000 de ani in regiunea arctica Yamalo-Nenetsk. Desi sunt foarte entuziasti cu privire la aceasta initiativa, cercetatorii noteaza totusi ca readucerea la viata prin clonare a unei fiinte inghetate timp de mii de ani in conditii naturale nu echivaleaza cu experimentul realizat in conditii de laborator.

In cazul soarecelui clonat, multiplicarea a reusit deoarece puii au fost creati din tesut inghetat pe termen scurt, in conditii controlate, la temperaturi invariabile, folosind mijloace complexe de crioprezervare. Aceste conditii nu pot fi reproduse in mediu natural si de aceea, oamenii de stiinta ar avea de infruntat probleme cu totul noi in timpul unei astfel de abordari.

Ramane deci de vazut daca nucleul celular va putea fi colectat din corpurile inghetate in lipsa substantelor crioprotectoare si daca acesta se va dovedi viabil pentru folosirea sa in generarea de urmasi prin transfer nuclear. Cercetatorii au prelevat cu oarecare succes ADN de la diverse mamifere disparute, intre care tigrul Tasmanian, dar transformarea sa in clone viabile presupune un nou set de probleme posibil netratabile. Atat in prezenta cristalelor de gheta cat si ca urmare a trecerii timpului, ADN – ul se degradeaza iar extragerea unei mostre neafectate de la un cadavru supus ambelor suplicii este o dificultate serioasa. In cazul in care acest prag este depasit cu bine, o alta problema este gasirea unor specii potrivite, nedisparute, pentru a fi folosite ca donatori de ovule si mame surogat. Anumite teste genetice au indicat ca elefantul african ar fi cea mai nimerita alegere pentru depozitarea embrionilor de mamut, dar in momentul efectuarii procedeului se pot constata importante diferente biologice care sa ridice bariere de netrecut. Intre acestea, ADN-ul mitocondriilor, transmis pe linie materna printre celulele ovariene, este cel mai susceptibil sa nu functioneze conform asteptarilor cu aranjamentul genetic de mamut.

Vom vedea probabil in viitorul nu foarte indepartat daca indrazneala savantilor de a clona mamuti va fi recompensata cu obtinerea unui specimen viu, insa pana la acel moment, unii cercetatori se arata mai ingrijorati cu privire la pastrarea speciilor deja existente. Acestia sugereaza clonarea ca masura de perpetuare a speciilor aflate in pericol de extinctie, greu de imperecheat in captivitate. Desi pare a fi o solutie viabia, clonarea nu va putea reprezenta panaceul amenitarii speciilor, deoarece cele mai mari probleme infruntate de animalele aflate in primejdie sunt legate de pierderea habitatului. Omul patrunde tot mai adanc in teritoriile lor si le vaneaza fara discernamant, iar natura insasi le condamna la pieire in virtutea schimbarilor climatice. Clonarea animalelor aflate pe muchia prapastiei ar putea ajuta unele specii sa existe in continuare in gradini sau in parcuri zoologice, dar nu va sustine diversitatea genetica atat de importanta supravietuirii pe termen lung a creaturilor. De asemenea, clonarea nu este o masura de distrugere a radacinii cauzelor extinctiei

In ce priveste folosirea tehnicilor de multiplicare genetica pe oameni, acest lucru nu este luat in discutie pentru moment, dar nu se poate spune “niciodata” atunci cand este vorba despre stiinta. In anumite tari clonarea bebelusilor este chiar interzisa prin lege, iar daca o schimbare la acest nivel nu se va ivi, este putin probabil ca cineva sa incerce vreodata sa cloneze oameni. Conceptul este inca la mare distanta de realitate, din motive etice, legale si stiintifice.

Aceasta zona de cercetare mai are oricum nevoie de progrese. Aratand ca este posibila producerea de clone dintr-un cadavru inghetat in conditii de laborator, la temperaturi constante, nu echivaleaza cu a putea clona un individ mort pastrat in conditii de prezervare precara. Este un important pas inainte, dar vor mai trece multi ani pana la folosirea sa practica.