Chirurgia – medicina la rang de arta

In 1948, ceea ce astazi reprezinta o simpla operatie de cataracta, presupunea ca timp de o saptamana pacientul sa stea nemiscat, in timp ce capul sau era sustinut de saci umpluti cu nisip. In vremurile moderne, aceasta interventie dureaza doar 20 minute si nu necesita spitalizare. Dupa primul transplant de inima din Marea Britanie, in 1968, pacientul a mai supravietuit doar 46 de zile. In prezent, acest gen de operatie reprezinta, de multe ori, singura speranta pe care o au cei care sufera de probleme cardiace, a caror durata de viata a crescut simtitor. In 1958, operatiile in urma carora se inserau protezele la sold erau atat de neobisnuite, incat medicul care le-a inventat, Sir John Charnley, cerea pacientilor sa i le returneze dupa ce mureau. Astazi, asemenea interventii au o frecventa de 1 000 pe saptamana. Pentru a marca a saizecea aniversare a Serviciului National de Sanatate, Colegiul Regal al Chirurgilor a rugat membrii sa isi impartaseasca parerile vizavi de schimbarile care au avut cel mai mare impact asupra imbunatatii calitatii vietii oamenilor.

Tainele cardiologiei

In 1948 orice fel de interventie pe cord era aproape de neimaginat, iar medicii nu puteau face nimic pentru o inima care se oprea, asa cum nu puteau tine in viata pentru prea mult timp un pacient cu astfel de probleme. Chirurugul Tom Tresure crede ca doua schimbari majore, petrecute in anii ’40 si ’50 au facut totul posibil. “De la un punct in care nimic nu parea posibil, chirurgia a devenit o disciplina in cadrul careia orice poate fi reparat sau inlocuit”, a declarat acesta. Chiar in perioada formarii Serviciului de Sanatate Nationala, trei chirurgi care lucrau separat, au reusit sa performeze operatii pe cord deschis si sa reinstaureze circulatia sanguina normala.Urmatorul pas a fost elaborarea unei masinarii care sa preia total functiile inimii si ale plamanilor, astfel incat medicii sa poata opera pe aceasta si sa o introduca din nou in actiune, cu riscuri cat mai mici pentru pacient. Mai apoi, tehnici si mai ingenioase au fost gandite si puse in practica pentru a usura sarcina chirurgilor si a garanta siguranta pacientului. “Racirea totala a corpului a fost utilizata pentru a permite stoparea batailor inimii, astfel incat chirurgii sa poata lucra cu ea. Copiilor li se faceau transfuzii de sange timp indelungat inainte de interventie, pentru ca acestia sa poata suporta operatiile complexe. Din 1953, deja aceste proceduri erau implementate si pe cale de a fi general adoptate, deschizand drumurile chirurgiei moderne.

Chirurgia de-o zi

Pe masura ce tratamentele s-au imbunatatit, pacientii nu au mai necesitat spitalizari indelungate. Chirurgii spun ca nu numai pacientii au avut de castigat in urma acestui lucru, ci si spitalele, deoarece vindecarea rapida le permitea medicilor sa performeze mai multe operatii, iar costurile unei spitalizari s-au diminuat considerabil. La inceputul anilor ’80, doar putine interventii chirurgicale se rezolvau intr-o singura zi. In prezent, aproximativ 170 de proceduri diferite permit pacientilor sa se intoarca la caminele lor pana la sfarsitul zilei. Douglas McWhinnie de la British Association of Day Surgery declara: “In 1948, o simpla operatie de hernie ar fi necesitat o internare in spital de cel putin 2 saptamani”. “Cu ajutorul chirurgiei prin intermediul laparascopului, pacientul se poate recupera mai repede si mai bine. Mai mult decat atat, cu cat acesta petrece mai putin timp in spital, cu atat scade riscul contactarii unei infectii.”

Chirurgia magica

Chirurgia estetica ca ramura a chirurgiei s-a consacrat in anii ’90, insa incercarile de acest gen sunt cunoscute inca de pe vremea vracilor indieni, care foloseau in secolul VIII i.Cr. bucatile de piele in scopul reconstructiei plastice. In cartea “Sushruta Samhita” sunt descrise atat operatiuni de modelare ale nasului, cat si instrumentele chirurgicale necesare in astfel de practici. In India sunt consemnate aceste interventii pana la sfarsitul secolului XVIII. Practicile chirurgicale nu le erau straine nici romanilor, despre care exista consemnari inca din secolul I i.Cr. Si in Europa se efectuau mici interventii, insa pana in secolul XX, orice forma de chirurgie implica dureri aproape de nesuportat, din cauza lipsei de analgezice, iar rezultatele nu erau de cele mai multe ori fericite, pentru ca implicau, de regula, infectii majore, care duceau de multe ori la decesul pacientului.

Cunoscuta initial sub numele de chirurgie reparatorie, aceasta ramura s-a dezvoltat in Romania incepand cu anul 1958. Atunci a fost creata pentru prima data specialitatea de chirurgie plastica reparatorie. Meritul introducerii si dezvoltarii acestei discipine in Romania ii apartine profesorului Agrippa Ionescu. Acesta a pus bazele chirurgiei plastice, a extins domeniul si a investit in formarea generatiilor urmatoare de specialisti, pe langa contributiile personale originale in ceea ce priveste anumite tratamente.

Un alt an important in istoria chirurgiei plastice romanesti este 1974, anul in care la Brasov s-a infiintat sub conducerea Dr. Valentin Aburel, prima sectie de chirurgie plastica din tara, care cunoaste o dezvoltare rapida.

Chirurgia reparatorie a inregistrat, poate, una dintre cele mai uimitoare progrese, de la prima refacere a unui deget, pana la intregul corp uman, in prezent. Profesorul Simon Kay, vice-presedinte al British Association of Plastic and Reconstructive Surgeons, este de parere ca micro-chirurgia, in mod special operarea unor artere foarte mici si vene pentru a restaura circuatia sanguina pe o bucata de tesut viu a ajutat din plin la transformarea pozitiva a vietilor pacientilor. “Aceasta tehnica este una dintre avantajele majore ale chirurgiei plastice din ultimii 60 de ani”, declara acesta, “deoarece permite unui chirurg care trebuie sa repare un defect, sa ia o bucata sanatoasa de tesut din alta parte a corpului si sa dea viata tesutului transplantat, astfel incat vindecarea acestuia sa inceapa imediat”. Un exemplu concludent este cazul cancerului facial, unde, dupa indepartarea tumorii, ramane un gol care nu poate fi acoperit cu o simpla bucata de piele, insa fata poate fi reconstruita cu muschi si piele, prelevate din spate. “Microchirurgia a evoluat mult intr-un timp foarte scurt, astfel incat, in prezent, oase intregi pot fi transplantate pentru a repara structurile bolnave, cum ar fi cel al maxilarului.”

Chirurgia vasculara

Peter Taylor, chirurg la London Bridge Hospital, este incantat de abilitatea chirurgiei de a trata anumite anevrisme aortice. Acestea au devenit mult mai sigure, iar rata mortalitatii in aceste cazuri a scazut sub un procent de 3%. Perioada de spitalizare s-a redus de la 10 la 2 zile si nici nu mai este necesara internarea pacientului la Terapie Intensiva.

In ultimii 20 de ani, un numar impresionant de oameni din intreaga lume au avut numai de castigat din dezvoltarea acestei ramuri importante ale medicinei moderne. Bernard Ribeiro, presedintele Colegiului Regal al Chirurgilor, este de parere ca revolutia a avut deja loc: “In ultimii 60 de ani, chirurgia a avut o evolutie uimitoare.” “In 1948, un chirurg putea trata pacienti cu afectiuni variate, iar acesta din urma necesita o perioada destul de lunga de spitalizare in vederea recuperarii. In prezent, specializarile chirurgicale sunt foarte variate, ceea ce da posibilitatea celor care aleg aceasta meserie sa fie foarte buni profesionisti, sa dezvolte si sa aplice tratamente din ce in ce mai sofisticate, chiar si pentru situatii care la prima vedere pareau imposibil de tratat, iar pacientii se pot bucura de avantajele tehnologiei si stiintei: o mai buna recuperare, o perioada mai scurta de spitalizare si, in general, o mai buna calitate a vietii.”

Avatarurile chirurgiei

Etimologic, chirurgia s-ar putea traduce drept practica utilizarii mainilor: originile cuvantului se afla in grecescul kheirourgia kheir (maini) si ergon (munca). Acesta practica dateaza din preistorie, aparuta odata cu practica trepanatiei, tehnica care a cunoscut o evolutie considerabila in timp. Dezvoltarea si progresul chirurgiei a fost influentat de numeroase evenimente, insa pentru un timp indelungat statutul chirurgilor a fost vazut ca fiind unul inferior in comparatie cu cel al colegilor medicinisti, iar excluderea lor din studiile medicale a avut o influenta nefasta timp de mai multe secole. Abia in secolul XIX incep progresele, insa acestea au loc in functie de nevoile sanitare, medicale, de contextele politice, religioase sau tehnologice. Pentru un timp indelungat, practica chirurgiei ca ramura a medicinei nu a fost acceptata. Facultatile de medicina nu vroiau sa recunoasca statutul medical al acestei discipline, iar cei care doreau sa studieze aceasta tehnica trebuiau sa recurga la furatul cadavrelor din cimitire sau din morgile facultatilor de medicina, lucru care a dus la iscarea unor scandaluri. In Franta, neintelegerile au luat sfarsit odata cu Revolutia Franceza, care a ajuns la un consens, prin crearea unei singure institutii care cuprindea medicina, chirurgia si maternitatea.