Stiinta VS Religie

O schisma istorica

Detinatori, in propriile conceptii, ai adevarului absolut, infailibil, un adevar de natura divina ,imposibil de contrazis, adeptii ferventi ai celor doua curente religioase au avut, de-a lungul istoriei, reactii mai mult decat violente la adresa celor care, intr-un fel sau altul, incercau sa contrazica tocmai aceste precepte. Faptul ca textele religioase, preluate ad literam, nu erau capabile sa ofere explicatii compatibile cu realitatile stiintifice si faptul ca stiinta incepea sa aduca, inca de pe atunci, perspectiva unei alte realitati, a dat nastere unor reactii cel putin ciudate din partea clerului, altminteri tolerant prin definitie.

Ar fi suficient, poate, sa amintim numai cazul lui Giordano Bruno, cel care, pentru insolenta de a contrazice Biserica, a fost torturat si ars pe rug, nu inainte de ai fi strapunsa limba cu un piron de fier, spre a fi pilda si altora care ar incerca sa aduca alte teorii decat cele oficiale, sau cazul lui Galileo Galilei, matematicianul, astronomul si fizicianul italian care, scapat in extremis de arderea pe rug, era condamnat la inchisoare la domiciliu pana la finele vietii, pentru obraznicia de a prezenta realitatile sistemului heliocentric. Galilei a fost reabilitat de abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Interdictiile asupra lucrarilor cu privire la sistemul heliocentric au fost ridicate in 1757 de catre Papa Benedict al XIV-lea, in timp ce prima lucrare de stiinta cu acest subiect a primit acceptul de a fi publicata de abia in anul 1822, prin decizia Papei Pius al VII-lea.

Este evident faptul ca reversul medaliei exista si in randul oamenilor de stiinta, nu putini dintre ei intelegand ca prin experimentele lor sa faca abstractie de orice notiune de morala. Milioane de oameni nevinovati aveau sa fie ucisi in urma testelor efectuate de asa-zisi savanti ca Shiro Ishii, Joseph Mengele, Robert Oppenheimer sau Sigmund Rascher.
Stiinta si religia in viziunea actuala

Este evident totusi ca inca mai exista grupari radicale in ambele tabere. Daca, spre exemplu, in sanul Bisericii exista inca aparatori ferventi ai teoriei creationiste, cel mai bun exemplu fiind cel din scolile romanesti, care au scos din programa scolara, in februarie 2008, teoria evolutionista a lui Darwin, acelasi lucru se poate afirma si despre oamenii de stiinta. Un studiu efectuat in 21 de universitati americane a aratat faptul ca aproape 62% dintre cercetatori nu sunt adeptii nici unei miscari religioase, procent care se regaseste, la fel de mare, si in cercurile academice europene. In acelasi timp, procentul persoanelor care nu au nicio religie creste de la an la an, ajungand in 2005 la aproape 12% din populatia Terrei.

De fapt, nu a trecut inca mult de la caderea regimurilor comuniste in tarile est-europene, regimuri a caror ideologie marxista intrase intr-un puternic conflict cu doctrinele religioase de orice natura. Sa ne amintim numai cazul Albaniei, tara care in 1967, sub conducerea presedintelui Enver Hoxha, in numele stiintei si al progresului tehnologic interzicea orice cult religios, autointitulandu-se primul stat ateu din lume. Caderea zidului Berlinului a adus insa o reducere drastica a regimurilor politice ostile miscarilor religioase, permitand poparelor, in special celor din fostul bloc comunist, o intoarcere la traditiile si obiceiurile seculare.

Revenind la aspectele concilierii dintre Biserica si oamenii de stiinta, trebuie mentionat ca, in prezent, tot mai multi teologi si cercetatori deopotriva sunt de acord ca preceptele invechite atat ale religiei cat si ale stiintei trebuie reanalizate. Poate cea mai elocventa descriere a acestui aspect a adus-o castigatorul Premiului Nobel pentru Medicina in 1974, britanicul Christian Rene de Duve: „Universul nu reprezinta acel cosmos inert din teoriile fizicienilor sau ale clericilor. Universul inseamna viata, si toata infrastructura necesara ei este prezenta in jurul nostru. Cu siguranta exista miliarde de biosfere generate si sustinute de restul Universului”.

O parere asemanatoare impartaseste si fizicianul si astrobiologul american Paul Davies care, in cadrul unei conferinte de presa la Washington, afirma: „Problema care apare in momentul in care spui ca Dumnezeu este Creatorul, este aceea ca Dumnezeu nu poate fi explicat. In felul acesta, facem trimitere catre un Creator inexplicabil si asta nu demonstreaza nimic. Dar sa spui ca legile fizicii au permis aparitia vietii inteligente asa cum o cunoastem astazi, ei bine, nici asta nu este o explicatie”.

Faptul ca Biserica Catolica a admis, nu mai tarziu de luna mai a anului 2008, prin persoana astronomului oficial de la Vatican, reverendul Jose Gabriel Funes, posibilitatea existentei unor forme de viata extraterestre, denota primii pasi catre o concesie istorica.

Secolul XXI pare, mai mult decat oricare alt secol, gata sa produca o revolutie in ceea ce priveste relatiile dintre ideologiile religioase, pe de o parte, si stiinta, de cealalta parte. Fara a mai fi privite ca domenii concurente, stiinta si religia sunt, mai degraba, aspecte conexe ale aceluiasi deziderat al umanitatii: aflarea adevarului.
Facts

Foto: Shutterstock