Scurta istorie a vederii clare
Leonardo da Vinci si lentilele de contact
O contributie deosebita aduce chimistul ceh Otto Wichterle, care, in 1959, pune bazele lentilelor moi, mult mai confortabile, fabricate din polimeri. Progrese importante s-au facut si in ultimii ani. In 1999 au fost introduse lentilele din silicon, care permit o oxigenare mult mai buna a corneei.
Chirurgia laser, solutia optima
Ochelaristi din Champions League, Formula 1 si NBA
Daca in fotbal singurul purtator celebru de ochelari este Edgar Davids, in Formula 1 si in NBA sportivii cu defectele de vedere sunt ceva obisnuit. Pilotii Jacques Villeneuve, fost campion mondial, Ralf Schumacher sau Rubens Barrichello poarta lentile de contact. Nume grele si in NBA: Kareem Abdul Jabaar, Antoine Carr si Horace Grant. Josh Smith este, totusi, singurul baschetbalist din istoria ligii americane care si-a pierdut lentilele de contact in timp ce zbura spre cos.
Ochelarii de soare
FACTS
Primele incercari
De la lupa la ochelari
Primii ochelari pentru corectarea vederii au aparut undeva la sfarsitul secolului al XIII-lea, cel mai probabil in 1285, cand sticlarii venetieni s-au gandit sa inlocuiasca „pietrele de citit” cu lentile asezate direct in fata ochilor. Desi revolutionara, inventia era destul de greu de purtat. Ochelarii se sprijineau doar pe nas, ei fiind formati prin unirea, a doua dispozitive asemanatoare lupei. Meritul de a-i fi creat ii revine fizicianului italian Salvino D’Armate, desi britanicii ii atribuie inventia unui conational, filozoful si omul de stiinta Roger Bacon. Sustinatorii acestuia se bazeaza pe un text scris de savant in 1268. Totusi, documentul nu precizeaza daca Bacon vorbea despre ochelarii asezati pe nas sau despre „pietrele de citit”. Unii atribuie inventia chinezilor, care foloseau, la randul lor, astfel de obiecte, insa nu pentru a corecta vederea, ci pentru a se proteja de fortele raului.
Multa vreme ochelarii erau construiti doar folosind lentile convexe, care corecteaza prezbitismul, o afectiune ce apare odata cu varsta si e caracterizata prin imposibilitatea de a vedea clar in apropiere. Desi se crede ca Nicholas de Cusa ar fi descoperit beneficiile lentilelor concave pentru corectarea miopiei (incapacitatea de a vedea obiectele aflate la departare), abia in 1604 Johannes Kepler reuseste sa explice de ce lentilele convexe le sunt utile celor care sufera de prezbitism, iar cele concave miopilor.
Aparitia lentilelor bifocale
De-a lungul timpului, fizicieni, matematicieni, chimisti, calugari si filozofi si-au adus contributia la perfectionarea acestor dispozitive, in special datorita propriilor defecte de vedere. Cunoscutul om de stiinta Benjamin Franklin nu putea distinge nici obiectele aflate la distanta, nici cele apropiate, iar, obosit sa tot schimbe intre ele doua perechi de ochelari, a inventat, in 1784, lentilele bifocale. Daca privea prin partea de sus a acestora, vedea perfect la departare, iar daca sa uita prin cea de jos putea sa citeasca.
Patru decenii mai tarziu, in 1825, apar si lentilele cilindrice, pentru corectarea astigmatismului, afectiune caracterizata prin vederea deformata a obiectelor. Meritul de a le fi creat ii revine astronomului britanic George Airy.
Ochelarii si moda
In secolul al XVIII-lea erau in voga si ochelarii-foarfeca, ce se fixau doar de nas si erau purtati cu mandrie, de pilda, de generalul francez Lafayette si de imparatul Napoleon Bonaparte. Doamnele au adaptat modelul si au creat asa-numitii Lorgnettes, care aveau un fel de maner in zona tamplei drepte si aveau decoratiuni victoriene. Pince-nez este un alt tip de ochelari care stau pe nas. Desi primele modele au fost create in secolul al XV-lea, acestia s-au bucurat de popularitate dupa 1930. Fostul presedinte american Theodore Roosevelt ii purta cu placere, iar pentru Morpheus (Laurence Fishburne) din trilogia Matrix erau un accesoriu definitoriu.