Dincolo de frontiera hi-tech

Acesti cyborgi cu aspect de om, dotati deopotriva cu organe artificiale si biologice, ar avea astazi pana si animale de companie. Ideea de a „mima” anatomia si fiziologia animala pentru a realiza
cyborg-animale, himerele timpului nostru, nascute din infratirea biologiei cu tehnologia, genereaza uneori arta – desigur una destul de discutabila. Cercetatorul canadian Garnet Hertz declara ca face „arta electromecanica”. El se foloseste de robotii-animale pentru a-i face pe oameni sa reflecteze asupra granitelor dintre natural si artificial.
Libertatea de a fi gandac
Atunci cand s-a pus problema sa-si aleaga o insecta pentru a o folosi ca model pentru robotii sai, Roger Quinn, director al laboratorului de „Robotica Inspirata de Biologie“ din cadrul Western Reserve University (Cleveland, Statele Unite), nu a mers pe o cale batatorita. Desi Ajax, prototipul sau, seamana cu un simplu gandac, este de 20 de ori mai mare decat modelul sau animal. Din complexa anatomie a lui Blaberus discoidalis (o specie de gandac raspandita in Caraibe), Quinn a copiat articulatiile celor opt picioare, insa, in plus, l-a dotat pe Ajax cu 12 incheieturi pneumatice care-i confera acestuia 24 de „grade de libertate”, adica 24 de moduri diferite de a-si articula miscarile. Quinn, ca de altfel multi colegi de-ai sai, fac sa evolueze robotica folosindu-se de cunostinte derivate din studiul mecaniselor biologice, adica practic „fura” idei de la natura.
 
Robotelul dezvoltat de Noah Cowan (Johns Hopkins University, Baltimore, SUA) are niste prelungiri speciale ce pornesc din corpul central si, in contact cu obstacolele, avertizeaza un sistem de navigatie incorporat. Si daca robotii nu reusesc sa se miste in deplina siguranta nici asa, atunci este nevoie de supervazul fluturilor: la Cardiff University (Tara Galilor), a fost prezentat recent un mecanism realizat prin imitarea structurilor nanoscopice cu care sunt dotati ochii acestor insecte, capabili sa retina si cea mai infima cantitate de lumina.
Scheletul indestructibil? Este „out”
Cu ceva timp in urma, la Massachusetts Institute of Technology, Hugh Herr, cercetator in cadrul Grupului de Biomecatronica, prezenta un exoschelet similar din punct de vedere conceptual cu platosa rigida ce sustine si protejeaza organele interne ale unor paianjeni si insecte. Aceasta structura pneumatica poate fi imbracata ca o pereche de pantaloni si, conectata la o centrala transportabila intr-un rucsac, sustine corpul, reducand cu 80% efortul pe care-l depune acesta atunci cand cara greutati.
 
Ce-i drept, daca ar fi obligatoriu sa transportam greutati supraomenesti, un exoschelet ne-ar fi foarte util. Cum insa nu se intampla asta, haideti sa lasam muncile grele pe seama unor creaturi precum BigDog si Dog, niste roboti un pic caini, un pic androizi si un pic cai. Puternice si rezistente, aceste prototipuri imita miscarile animalelor pe orice fel de teren. Se catara, avanseaza pe zapada sau pe gheata si nu cad in nici o imprejurare: sisteme giroscopice speciale sunt in masura sa compenseze instantaneu orice deviere de la starea lor de echilibru. La o alta extrema a acestei linii evolutive de cyber-animale specializate, exista unele care nici macar nu au nevoie de membre: serpii.

La fel ca modelele lor biologice, variantele robotice se insinueaza pretutindeni. Acm-R5 este sarpele-amfibie japonez proiectat sa se strecoare printre daramaturile cauzate de un cutremur si sa caute supravietuitori sau sa se arunce in apa pentru a explora adancurile marilor. Mai exista apoi HeartLander si i-Snake, proiectati de Carnegie Mellon University din Pittsburgh, respectiv de Imperial College din Londra pentru a ni se baga, la propriu, pe sub piele si a ne vindeca din interior.
Neurobotica
Ideea de a „combina” masinile cu anumite parti ale corpului uman a condus la mari inovatii, de exemplu la realizarea inimilor artificiale, spune Charles Higgins de la Universitatea din Arizona. Si-atunci de ce sa nu incercam acelasi lucru si cu creierul? Ultima frontiera a neurostiintelor este neurorobotica, disciplina care isi propune sa faca posibila interactiunea dintre roboti si creiere.
 
Experimentele, realizate pentru moment doar pe animale, au dus la rezultate definite de cercetatori drept incurajatoare, dand viata unor creaturi de neimaginat inainte. Asa este de exemplu RoboPhalena, prezentata de acelasi Higgins cu ocazia celei de-a 37-a editii a Intalnirilor Societatii Americane de Neurostiinte. Miscarile robotului (o micuta masinarie inspirata de fluturele de noapte denumit Phalena) sunt actionate de impulsuri provenite de la electrozi implantati in creierul minuscul al insectei. Neuronii care stabilizeaza vederea insectei pe timpul zborului emit semnale electrice care pun in miscare mecanismul de tractiune. Si care, intr-o fractiune de secunda, transforma insecta si robotul intr-o singura „fiinta”.
 
Miguel Nicolelis de la Duke University (Carolina de Nord, Statele Unite) a mers si mai departe: cyborg-ul sau se afla in doua locuri simultan: capul e in Statele Unite, iar corpul in Japonia. Folosind un principiu analog celui utilizat de catre Higgins la realizarea phalenei, Nicolelis a conectat la creierul unei maimute niste senzori care inregistreaza semnalele produse de acesta in timp ce animalul se misca. Semnalele sunt transmise la Institutul de Cercetari in Telecomunicatii Avansate din Tokyo, unde sunt codificate si apoi pasate unui robot, ale carui membre artificiale incep sa se miste in ritmul membrelor maimutei aflate la celalalt capat al lumii.

• Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă…
• Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat

Doctorul Frankenstein – care, in romanul omonim scris de Mary Shelley (1818), invie un cadavru – este un exemplu de mit modern. Nu lipseste morala: incercand sa creeze un individ dupa chipul si asemanarea lui, omul de stiinta se substituie Creatorului, intr-un delir de omnipotenta (numit de greci „hybris”) care, potrivit traditiei, merita pedeapsa divina. In roman, creatura scapa de sub controlul creatorului sau, il persecuta si, in cele din urma, il omoara. David Hanson ar trebui sa se teama de acelasi tratament. Probabil ca la acest lucru s-a gandit si Cynthia Breazeal, cercetatoare la  Massachusetts Institute of Technology, atunci cand, in 2002, l-a intalnit la o conferinta pe tanarul creator de umanoizi si fondator al Hanson Robotics. Una dintre cele mai vestite specialiste in robotica din lume, Breazeal este mama lui Kismet, primul prototip de robot inteligent capabil sa interactioneze in mod activ cu oamenii, sa recunoasca si sa reproduca expresii faciale.

Realizat catre sfarsitul anilor 1990, androidul ei cu chip simpatic, care se stramba cand i se vorbeste, este insa „mic copil” pe langa Albert Hubo, Joey Chaos sau mai recentul Jules, „capatanile umanoide” ale lui Hanson, mult mai realist elaborate, gratie mai ales pielii sintetice, care le confera expresivitate si naturalete.

Breazeal a tinut atunci sa-l puna in garda pe Hanson: prin cercetarile lui, el se aventureaza intr-un teritoriu necunoscut, in Valea Absurdului. Conceptul la care Cynthia Breazeal facea referire la conferinta are un nume: „Uncanny Valley” („Valea Absurdului”) si a fost prezentat intr-un articol din 1970 de catre specialistul japonez in robotica Masahiro Mori. Potrivit lui Mori, pus in fata unui umanoid, fiecare dintre noi simte o implicare emotionala ce sporeste proportional cu cresterea asemanarii dintre el si noi.

In fata capatanilor lui Hanson, mult mai seducatoare decat un „banal“ robot metalic, interesul nostru atinge cote inalte, insa, potrivit lui Mori, atunci cand asemanarea devine si mai izbitoare, incetam sa mai simtim simpatie fata de android, care incepe sa ne sperie. Este momentul in care intram in Valea Absurdului, dincolo de care se afla necunoscutul. Am putea sa uram androizii care ne vor semana pana la identitate. Sau sa-i iubim, cum se intampla in Blade Runner, filmul inspirat de romanul lui Philip K. Dick, unde Deckard, vanatorul de androizi, isi pierde capul dupa robotul Rachel.
Sex cu robotul
Papusa care spune intotdeauna da si ciudatele ei prietene care pregatesc cafeaua, fac curatenie si danseaza – acestea nu sunt femeile ideale ale unui macho de moda veche, ci noii umanoizi. Pe care nu-i inspaimanta nici una dintre activitatile tipic umane din viata de zi cu zi. „Prevad ca Massachusetts va fi, pana in 2050, primul stat american care va legaliza casatoriile cu roboti”, declara David Levy. Nu se stie daca specialistul in inteligenta artificiala de la Universitatea din Maastricht (Olanda) s-a lasat influentat de povestea din Blade Runner, dar un lucru e sigur: in anul de gratie 2008, de casatorii cu roboti inca nu poate fi vorba. Insa sexul cu androizi este deja o realitate.

Cu cativa ani in urma, si-au facut intrarea in lume primii androizi-femei, replici perfect capabile sa palavrageasa si sa-si exprime emotiile prin miscarile corpului si ale fetei. La ora actuala tehnologia propune pur si simplu niste masini de sex: versiunile hi-tech ale demodatelor papusi gonflabile sunt acum umanoizi in toata puterea cuvantului, carora le lipseste doar capacitatea de a se ridica si a pleca.

Dintre toate, cea mai faimoasa si mai „accesorizata” se numeste Andy, o bomba-sexy din silicon produsa artizanal in Germania. Potrivit prezentarii din brosura, „fetei” nu pare a-i lipsi nimic: e calda „unde trebuie” si reda senzatia pielii adevarate gratie unui silicon special. Prin intermediul sistemelor pneumatice, Andy e capabila chiar sa gafaie, pentru ca „vede” si „simte”: un sistem audio ii permite sa „auda” cuvintele care-i sunt adresate si sa reactioneze in consecinta; vederea, deocamdata destul de rudimentara, ii serveste doar pentru a-si recunoaste partenerul.
 
Dar treaba prin casa cine face? Un robot nu-si poate onora titlul de umanoid doar pentru ca arata ca o femeie provocatoare, ca un cercetator neamt sau ca un autor de SF-uri. Trebuie sa fie capabil sa duca la indeplinire toate activitatile tipic umane, chiar si pe cele mai banale, cum este spalatul vaselor. La acest capitol, trebuie spus, Andy este cam impiedicata. Din fericire exista Monty, majordomul deocamdata imperfect, Hrp-2 (pentru servitul cafelei) si Robina – ghidul perfect daca se intampla sa ajungi intr-un muzeu din Tokio.
 
Internet si mobilitate: posibilitatea de a ne conecta oriunde ne-am afla. In acest domeniu au avut loc principalele inovatii tehnologice de pe parcursul anului trecut, inclusiv posibilitatea de a inregistra imagini si filme video la o definitie din ce in ce mai mare si a le trimite in toata lumea.  007 a fost si anul lui Skype, sistemul de „voice over ip“ care-ti permite sa telefonezi in orice colt al lumii cu ajutorul PC-ului, la costuri inferioare celor ale unei convorbiri urbane.
 
In lumea telefoniei a intrat si Apple, cu iPhone: fara taste, doar cu un ecran mare care se activeaza prin atingere, aparatul ar putea reprezenta pentru lumea celula¬relor ceea ce a fost iPod-ul pentru lumea playerelor MP3. Iar distanta dintre telefoanele mobile si aparatele de fotografiat s-a micsorat si ea tot mai mult: Samsung Sch-B600, scos pe piata in Coreea in primavara anului trecut, este capabil sa faca fotografii cu rezolutia de 10 megapixeli, la fel ca un aparat profesional.