Robotii ne copiaza
Laboratorul de sisteme
Prima ramura se refera la crearea de roboti care cantaresc intre 1,5 si 30 de grame si sunt capabili sa zboare printr-o camera fara interventia omului. MC2 este unul dintre zburatori, cu greutatea de 10 grame, lungimea de 37 centimetri si anvergura aripilor de 36 cm. Secretul autonomiei sale sunt aparatele de bord de dimensiuni extrem de mici. Are doua camere video si un giroscop care monitorizeaza rotatia robotelului in jurul propriei axe, iar aripa ii este foarte usoara, fiind creata dintr-o folie subtire de material plastic.
A doua ramura se refera la interactiunea si cooperarea dintre roboti. Aici, Dario Floreano, profesorul care conduce laboratorul, a studiat impreuna cu echipa lui modele comportamentale din coloniile de furnici. Asa s-a nascut Alice, un robotel cu dimensiuni infime, de 22x21x20 mm, pe care l-a replicat in cateva zeci de exemplare si l-a programat sa comunice, ba, mai mult, sa colaboreze cu semenii sai. Precum furnicile, daca roboteii Alice sunt setati sa deplaseze un obiect dintr-un loc in altul, ei se ajuta reciproc. In acelasi timp, micutii sunt programati fiecare pentru cate un rol, astfel incat, in cadrul coloniei, functioneaza diviziunea muncii.
In laboratorul de evolutie artificiala, alti roboti, pe nume s-bot si e-puck, participa la un „curs“ foarte important pentru ei: supravietuirea. Inarmati cu cate
19 senzori de infrarosii, pentru forta, viteza, umiditate, temperatura si lumina, cu o camera omnidirectionala si patru microfoane, acestia se orienteaza si comunica intre ei pentru a ajunge la o sursa de energie de unde sa se „hraneasca“. Pentru a-i aduce in situatii-limita, cercetatorii au creat si un echipament care sa le fie „fatal“, in sensul de a le consuma energia mai rapid. Desi sunt burdusiti cu tehnologie, robotii au dimensiuni mici: diametru de 12 cm si inaltime de 15 cm. Scopul proiectului este acela de a utiliza experienta acumulata in urma studiului comportamental al animalelor care traiesc in colonii pentru a crea grupuri de roboti autonomi capabili sa rezolve impreuna misiuni de supravietuire.
Acestora le e usor sa se descurce cu micile lor senile pe o suprafata plana sau chiar pe una denivelata, dar ce se intampla atunci cand pe traseu apare o mica prapastie?
Tot furnicile i-au inspirat pe cercetatori: in asemenea situatie, acestea pot forma un lant viu pentru a depasi obstacolul. S-botii au fost inzestrati cu niste carlige cu care sa-si apuce „colegul“ din fata. Primul robot care detecteaza prapastia le transmite celorlalti informatia, astfel ca imediat se declanseaza operatiunea „Lantul“. Procedura ar fi extrem de utila pentru identificarea persoanelor ramase captive sub daramaturi, la cutremure. Cateodata, nu e de ajuns ca robotul sa invete tot ce trebuie sa stie despre lumea inconjuratoare, cel putin nu prin linii de program. Asa a aparut ideea unui alt robot, pe nume Koala. Seamana cu o masinuta telecomandata, dar reprezinta de fapt ochii si urechile unui notebook. Echipat cu microfoane si camera video, Koala inregistreaza tot ce face si spune stapanul sau, analizand comportamentul acestuia. In mod cert, profesorul Dario Floreano nu se va opri aici cu experimentele. Dar suntem noi oare gata sa interactionam cu societatea robotilor?
Facts