Toți cercetătorii sunt de acord că rasa este o invenție umană, nu o realitate biologică

Rasa este o invenție umană. Într-un val recent de ordine executive, președintele Donald Trump a emis unul în care avertizează asupra „unei narațiuni distorsionate” despre rasă, „determinate de ideologie, nu de adevăr”. Un exemplu indicat este expoziția de la Muzeul Smithsonian de Artă Americană intitulată „The Shape of Power: Stories of Race and American Sculpture” („Forma puterii: povești despre rasă și sculptura americană”). Aceasta expune peste două secole de sculpturi care ilustrează cum arta a reflectat și perpetuat atitudinile și ideologiile rasiale.

Ordinul critică expoziția pentru că promovează ideea că rasa nu este o realitate biologică, ci o construcție socială, citând afirmația: „Rasa este o invenție umană.”

• Astronomii anunță că „a reînceput” un ciclu solar misterios de 100 de ani
• Oamenii de știință spun că au găsit o culoare nouă nemaivazută până acum

Se pare că ordinul se opune unor idei precum aceasta: „Deși genetica influențează caracteristicile fizice ale unei persoane, iar rasa autoidentificată poate fi influențată de aspectul exterior, rasa în sine este o construcție socială.” Această afirmație nu îi aparține Muzeului Smithsonian, ci Societății Americane de Genetică Umană. Oamenii de știință resping ideea că rasa este o realitate biologică. De fapt, afirmația că rasa este „reală din punct de vedere biologic” contrazice cunoștințele științifice actuale.

De ce rasa este o invenție umană?

Ca istoric specializat în studierea științifică a rasei, John P. Jackson observă că ordinul plasează în opoziție „construcția socială” și „realitatea biologică”. Dar istoria acestor concepte arată clar cum știința modernă a ajuns la concluzia că rasa este o invenție umană, nu un dat natural.

La începutul secolului XX, oamenii de știință credeau că umanitatea poate fi împărțită în rase distincte pe baza trăsăturilor fizice. Dacă aceste trăsături se transmiteau între generații, considerau că au identificat o „rasă” biologică.

Dar această metodă, numită „tipologică”, a dus la rezultate haotice. În 1871, Charles Darwin remarca ironic că 13 oameni de știință identificaseră între 2 și 63 de rase, demonstrând cât de inconsistentă era clasificarea. Nu exista un acord nici asupra caracteristicilor de măsurat, nici asupra modului de măsurare.

O problemă majoră era că diferențele fizice dintre oameni sunt minime. În 1906, W.E.B. Du Bois observa: „Este imposibil să trasezi o linie clară între rasa neagră și celelalte… din punct de vedere fizic, rasa neagră nu poate fi complet separată.”

Totuși, cercetările au continuat. În 1899, William Ripley clasifica oamenii după forma capului, tipul de păr, pigmentație și înălțime. În 1926, Earnest Hooton, antropolog de la Harvard, lista 24 de trăsături anatomice, deși recunoștea că lista era incompletă.

Oamenii nu au cum să fie diferențiați din punct de vedere fizic

Însă, paradoxal, cu cât metodele deveneau mai precise, cu atât „rasa” devenea mai greu de definit științific. În 1933, expoziția „Rasele omenirii” a sculptoriței Malvina Hoffman, găzduită la Muzeul Field din Chicago, încă promova ideea că rasa este o realitate biologică. Introducerea catalogului fusese scrisă de celebrul antropolog britanic Sir Arthur Keith, care afirma că „o simplă privire” e mai eficientă decât știința pentru a recunoaște rasa.

Dar în 1933, ascensiunea nazismului a forțat știința să-și regândească abordările. După cum scria Sherwood Washburn în 1944: „Dacă vrem să discutăm despre rasă cu naziștii, trebuie să fim siguri că avem dreptate.”

În anii ’30 – ’40, două idei noi au schimbat perspectiva științifică: cultura, nu biologia, era considerată responsabilă pentru diferențele dintre grupurile umane; iar genetica populațională a pus sub semnul întrebării realitatea biologică a rasei.

În 1943, antropologii Ruth Benedict și Gene Weltfish au publicat un text destinat publicului larg intitulat „The Races of Mankind”. Ei susțineau că oamenii sunt mai mult asemănători decât diferiți, iar diferențele sunt rezultatul culturii și învățării, nu al biologiei. Un scurtmetraj animat a popularizat și mai mult aceste idei. Cei doi antropologi scriau că: „Progresul civilizației nu este monopolul unei singure rase. Negrii produceau unelte de fier și țesături fine când europenii cu piele deschisă purtau piei și nu cunoșteau fierul.”

Noile descoperiri biologice au arătat că, de fapt, rasa este o invenție umană

Această perspectivă culturală s-a potrivit cu noile descoperiri biologice. Celebrul biolog Theodosius Dobzhansky a promovat conceptul de „populație genetică”, adică un grup definit prin genele comune, util pentru a înțelege evoluția. Dacă o populație nu aducea informații despre selecția naturală, era abandonată și înlocuită cu alta. Important e că nicio populație nu era fixă, așa cum sugera ideea de rasă, scrie Live Science.

Washburn, apropiat al lui Dobzhansky, a aplicat această viziune în antropologie. În 1951, spunea clar: „Nu există nicio justificare pentru împărțirea unei populații în tipuri rasiale.” Orice presupunere că o populație este neschimbătoare împiedică înțelegerea evoluției umane.

Un exemplu clar vine de la parcurile de distracții: pancartele care stabilesc cine este „suficient de înalt” pentru o distracție nu definesc „înălțimea reală”, ci sunt doar instrumente de siguranță. La fel, populațiile genetice sunt unelte pentru înțelegerea unor procese biologice specifice, nu clasificări absolute ale oamenilor după rasă.

Washburn întreba: „Cine dorește să clasifice oamenii, trebuie să aducă motive importante pentru împărțirea întregii specii umane.”

Expoziția Smithsonian arată cum sculptura rasializată a fost atât un instrument de opresiune, cât și de eliberare. Știința este în acord cu ideea centrală că rasa este o construcție socială, nu o realitate biologică.

Vă recomandăm să citiți și:

Un test arată că alcoolul provoacă leziuni cerebrale pe termen lung

Oamenii de știință descoperă diferențe majore în modul în care oamenii și Inteligența Artificială „gândesc”

Declinul cognitiv apare mai devreme la persoanele cu insuficiență cardiacă

Cercetătorii au creat pielea umană imprimată pentru a înlocui testarea pe animale