Lecțiile de istorie, importante în combaterea dezinformării online, spun cercetătorii

Într-o lume digitală, capacitatea de a discerne adevărul de fals este mai importantă ca niciodată. De ani de zile, educatorii și cercetătorii îndeamnă școlile să abordeze fenomenul știrilor false, al dezinformării și al educației media, punând accent pe gândirea critică. Însă ce înseamnă, de fapt, gândirea critică și cum poate fi aceasta predată eficient? Cum ne pot ajuta lecțiile de istorie?

Când se cere ca școlile să dezvolte gândirea critică a elevilor, termenul poate fi interpretat în mai multe feluri. Unii o consideră o abilitate generală, precum creativitatea, în timp ce alții o văd ca pe un mod de gândire, bazat pe curiozitate, scepticism și reflecție.

• Modul în care psihopații procesează durerea ar putea explica lipsa lor de empatie
• „Micile puncte roșii” din Universul timpuriu ar putea fi găuri negre care funcționează la putere maximă

Însă științele cognitive arată că gândirea critică nu este o capacitate abstractă care poate fi dezvoltată izolat. Mai degrabă, este un proces specific de raționament, care implică rezolvarea de probleme și luarea de decizii bine fundamentate.

Un exemplu ilustrativ provine din studiile despre jucătorii de șah și fizicienii din anii ’70-’80. Cercetările au arătat că maeștrii în șah nu sunt înzestrați din naștere cu un talent excepțional, ci își dezvoltă gândirea strategică prin practică îndelungată. Această învățare deliberată îi ajută să recunoască tipare și să inoveze în cadrul jocului. Totuși, abilitățile lor nu se transferă automat în alte domenii: un campion la șah nu va deveni automat un expert în economie sau biologie.

Acest principiu se aplică și în cazul analizei informațiilor online. Ca să distingă între surse de încredere și surse dubioase, elevii trebuie să aibă cunoștințe de bază despre subiectele pe care le analizează. Aici intervin lecțiile de istorie și educația civică.

Cum pot lecțiile de istorie să combată dezinformarea?

Cercetătorii din domeniul studiilor sociale descriu gândirea istorică ca fiind un mod de a evalua dovezile despre trecut și fiabilitatea acestora. Elevii pot învăța să verifice data și autorul unui text, dar adevărata gândire istorică presupune întrebări mai profunde și analize mai complexe, explică prof. Lightning Jay, de la Binghamton University (SUA).

O altă abordare este „raționarea civică online”, o metodă care îi învață pe elevi să evalueze informațiile despre politică și probleme sociale. De exemplu, nu este suficient să li se spună să „fie atenți” pe internet sau să creadă doar site-urile care se termină în „.org” în loc de „.com”. În schimb, elevii trebuie să exerseze strategii concrete de verificare a informațiilor.

Totuși, nici măcar istoricii profesioniști nu sunt infailibili în fața dezinformării. Un studiu recent a arătat că aceștia au obținut rezultate mai slabe decât verificatorii de informații (fact-checkers) atunci când au trebuit să identifice știri false online. De ce? Pentru că subiectele testate (precum politica salarială sau fenomenul bullyingului) nu se aflau în aria lor de expertiză.

Aici intervine importanța cunoștințelor de fond. O persoană cu o educație istorică solidă va recunoaște rapid când o afirmație nu are sens. De exemplu, un cititor informat va ști că: Thomas Jefferson a susținut separarea dintre Biserică și Stat, contrar unor mituri răspândite; și că reconstucția postbelică nu a fost cea mai neagră perioadă pentru afro-americani, ci sclavia, explică profesorul pentru Phys.org.

Aceste falsificări istorice sunt adesea folosite în discursurile politice pentru a influența opinia publică. Însă o bună cunoaștere a trecutului activează scepticismul și declanșează gândirea critică.

Un moment dificil pentru educația istorică

Din păcate, educația istorică se confruntă cu numeroase obstacole. În perioada Bush-Obama, accentul pus pe testele standardizate la matematică și engleză a redus timpul acordat istoriei în școlile americane. Într-un studiu din 2005, 27% dintre școli au raportat că au diminuat orele de istorie pentru a acorda mai mult timp materiilor testate la examenele de stat.

Astăzi, profesorii de istorie se confruntă cu presiuni politice. Discuțiile despre rasism, drepturile LGBTQ+ și cenzurarea cărților sunt din ce în ce mai contestate, iar două treimi dintre profesori evită subiectele sociale și politice pentru a evita controversele.

Limitarea accesului la cunoștințele istorice nu doar că afectează înțelegerea trecutului, ci influențează și capacitatea elevilor de a gândi critic despre prezent și viitor.

Lupta împotriva dezinformării nu se reduce la simple sfaturi despre verificarea surselor. Este necesară o educație riguroasă care combină: dezvoltarea abilităților de analiză istorică; predarea cunoștințelor fundamentale despre politică și societate; și exersarea metodelor de verificare a faptelor.

Într-un peisaj digital plin de manipulări, educația istorică nu este doar despre trecut, ci despre protejarea viitorului democrației.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât de des ar trebui schimbați bureții de bucătărie?

De ce calitățile cele mai atractive ne pot îndepărta partenerii de viață

Inteligența Artificială poate găsi leziunile cerebrale pe care medicii le ratează

Suplimentele de colagen funcționează sau nu?