Test de cultură generală. De ce Venus se rotește în sens invers?
Observată de la polul său nordic, planeta Venus se rotește în sens invers, spre deosebire de Pământ și multe alte planete din Sistemul Solar. Dar oare de ce?
Ei bine, oamenii de știință cred că, la început, Venus se rotea în sensul invers acelor de ceasornic însă o coliziune de proporții pur și simplu a răsturnat planeta cu susul în jos, potrivit Enciclopediei Britanice.
Rotația planetei Venus a fost descoperită cu ajutorul observațiilor cu dârele întunecate din atmosfera sa. Nu se știe ce sunt aceste dâre și cum de rotația planetei nu le-a amestecat deja prin atmosferă. O posibilitate ar fi că dârele sunt dovada că aici există viață microbiană.
Atmosfera lui Venus se rotește mai repede decât planeta
Suprafața planetei Venus ajunge la o temperatură de aproximativ 480 de grade Celsius, iar între 50 și 60 kilometri deasupra suprafeței, temperatura și presiunea sunt similare celor de pe Pământ. Dar cum rămâne cu norii de acid sulfuric? Microbii ar putea fi acoperiți cu molecule din opt atomi de sulf (S8), iar asta i-ar face imuni la acidul sulfuric. Totodată, S8 absoarbe lumina ultravioletă.
O altă ciudățenie este că atmosfera lui Venus se rotește mai repede decât planeta. Cercetătorii cred că acest fenomen ar putea fi explicat de mareele termice cauzate de Soare.
Un efect de seră enorm care încălzește planeta Venus
De asemenea, atmosfera planetei este atât de densă încât Venus este supusă unui efect de seră enorm care o încălzește. Deși Venus se află mai aproape de Soare decât Pământul, planeta absoarbe mai puțină lumină solară din cauza norilor groși.
Cu toate acestea, suficientă lumină solară ajunge în atmosfera inferioară și la suprafață. Această lumină solară este absorbită și radiată din nou sub formă de radiație infraroșie. Pe Pământ, radiația infraroșie se întoarce în spațiu. Pe Venus, norii groși de dioxid de carbon captează radiația infraroșie, încălzind planeta.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Atmosfera lui Venus arată că planeta nu a susținut niciodată viață
Planeta Venus ascunde cratere de impact nemaivăzute până acum
Oamenii de știință au descoperit posibile semne de viață în norii lui Venus