Home » Știință » NASA a primit „o solicitare urgentă”, la doar câteva zile după inaugurarea lui Donald Trump

NASA a primit „o solicitare urgentă”, la doar câteva zile după inaugurarea lui Donald Trump

Publicat: 11.02.2025

Pe măsură ce agenda anti-DEI (Diversitate, Echitate și Incluziune) a președintelui Donald Trump își face simțită prezența la NASA, avem acum o privire revelatoare asupra a ceea ce administrația sa consideră „prea progresist”: mențiunile despre femei în conducere.

Conform unui articol al publicației 404 Media, la doar câteva zile după inaugurarea lui Trump, personalul NASA a primit o directivă prin care li se cerea să elimine orice mențiune despre inițiative „specifice pentru femei” de pe site-urile publice ale agenției spațiale.

„Conform directivei de la sediul central NASA, suntem obligați să eliminăm următorii termeni de pe site-urile noastre publice până astăzi, ora 17:00. Aceasta este o solicitare urgentă, care trebuie prioritizată imediat”, se arată în mesaj.

Printre termenii interziși se numără „DEIA” (Diversitate, Echitate, Incluziune și Accesibilitate), „accesibilitate”, „popoare indigene”, „justiție de mediu” și, în mod special, orice referire la inițiative destinate femeilor, inclusiv mențiunile despre femei în conducere și altele asemănătoare.

Administrația Trump vrea să elimine mențiunile despre femei în conducere din programele NASA

Un angajat NASA, sub protecția anonimatului, a confirmat pentru 404 Media că această solicitare a fost luată foarte în serios de conducere. „Am fost absolut obligați să eliminăm toate referințele legate de DEI sau subiecte conexe de pe site-urile externe până pe 22, ora 17:00”, a declarat acesta.

Pentru a implementa această schimbare, Trump a ales-o pe Janet Petro ca administrator interimar al NASA, o nominalizare care, potrivit unor surse din agenție, a fost o surpriză chiar și pentru oficialii NASA. Ironia face ca Petro să fie prima femeie care ocupă această poziție, notează Futurism.

„Aceste programe au divizat americanii pe criterii rasiale, au irosit banii contribuabililor și au condus la o discriminare rușinoasă”, a scris Petro într-un memoriu referitor la eliminarea programelor de diversitate din cadrul agenției.

Un discurs contradictoriu

Această declarație contrastează puternic cu poziția pe care o susținea Petro în 2021, pe când era directoare a Centrului Spațial Kennedy. Într-un interviu acordat atunci, ea spunea: „La NASA și la Centrul Spațial Kennedy, angajamentul nostru față de diversitate, echitate, incluziune și accesibilitate este esențial pentru succesul misiunii. Întreaga echipă de conducere NASA susține acest angajament.” De asemenea, Petro sublinia că „KSC (Kennedy Space Center) recunoaște legătura directă dintre echipe diverse și inovație”.

Se poate argumenta că Petro nu a avut de ales, dar faptul că a acceptat această funcție știind clar care este agenda lui Trump și că și-a schimbat radical poziția sugerează mai degrabă un calcul oportunist.

La prima vedere, aceste măsuri par să contrazică unele dintre promisiunile de campanie ale lui Trump. În cadrul discursului său anti-woke, el a promis în repetate rânduri că va „proteja femeile”, inclusiv prin limitarea drepturilor persoanelor transgender. Dar dacă protejarea femeilor înseamnă eliminarea oricăror referințe la ele din NASA și alte instituții guvernamentale, atunci această strategie pare cel puțin contradictorie.

Vă recomandăm să citiți și:

„Provocarea Paracetamol” nu a apărut și nici nu este prezentă pe TikTok, au transmis reprezentanții gigantului social media

Marea Britanie a cerut accesul la datele criptate din iCloud

Nicolas Sarkozy, primul președinte din istoria Franței obligat să poarte brățară electronică

DeepSeek ar putea fi interzis pe dispozitivele Guvernului SUA

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase