În octombrie 2020, o sondă spațială de dimensiunea unei dubițe a atins pentru scurt timp suprafața asteroidului Bennu, un corp ceresc cu un diametru de 525 de metri, situat la 320 de milioane de kilometri de Pământ. Ce ascund fragmentele asteroidului Bennu?
În cadrul misiunii OSIRIS-REx a NASA, această sondă nu doar că și-a petrecut doi ani orbitând și cartografiind asteroidul, ci a reușit și să colecteze o probă prețioasă de praf și mici roci de pe suprafața sa fragmentată.
În septembrie 2023, o capsulă conținând fragmentele asteroidului Bennu a revenit pe Pământ, aterizând în deșertul Utah, Statele Unite. De atunci, o echipă internațională de oameni de știință a studiat cele aproximativ 120 de grame de material colectat de pe Bennu.
Descoperirile sugerează că pe corpul părinte al asteroidului Bennu ar fi putut exista apă și oferă noi perspective asupra chimiei Sistemului Solar timpuriu.
Un studiu despre acest subiect a fost publicat în Nature.
Un alt studiu a apărut în Nature Astronomy.
Asteroizii sunt fragmente ale unor corpuri cerești mai mari, formate în primele etape ale istoriei Sistemului Solar, care au fost distruse ulterior prin coliziuni. Aceștia orbitează Soarele și variază în formă, dimensiune și compoziție chimică.
Bennu a fost ales ca țintă pentru misiunea OSIRIS-REx deoarece observațiile de la distanță sugerează că este un asteroid de tip B, bogat în carbon și minerale argiloase hidratate, asemănător cu cel mai primitiv tip de meteoriți descoperiți pe Pământ, cunoscuți sub numele de condrite carbonice.
Spre deosebire de meteoriții care ajung pe Pământ, probele colectate direct de pe asteroizi nu au fost afectate de atmosfera sau biosfera terestră. Acest lucru le permite oamenilor de știință să investigheze procesele timpurii din evoluția Sistemului Solar, formarea planetelor și apariția ingredientelor esențiale pentru viață, scrie Science Alert.
Un alt obiectiv al misiunii OSIRIS-REx este corelarea rezultatelor din laborator cu observațiile realizate prin metode de teledetecție. Acest lucru îi ajută pe cercetători să îmbunătățească studiile astronomice asupra asteroizilor și cartografierea Sistemului Solar.
Pentru a preveni contaminarea, capsula sigilată cu proba a fost depozitată și manipulată într-o cameră specială de sticlă, unde oamenii de știință au folosit mănuși din cauciuc pentru a lucra cu materialul fără a-l atinge direct. De asemenea, interiorul camerei a fost umplut cu azot pentru a preveni contactul cu umiditatea și oxigenul din atmosferă.
Analizând particulele de praf din mostra de pe Bennu, cercetătorii au fost surprinși să descopere mici cristale de halit și silvit, două minerale sărate.
Aceasta este o descoperire remarcabilă, deoarece halitul este extrem de rar în meteoriți, fiind identificat doar în trei dintre sutele de mii de meteoriți cunoscuți pe Pământ. Se știe, de asemenea, că halitul este foarte solubil și se degradează rapid în contact cu aerul sau apa.
Alți membri ai echipei de analiză OSIRIS-REx au identificat și alte minerale sărate în proba de pe Bennu, inclusiv carbonați de sodiu, fosfați, sulfați și fluoruri.
Aceste minerale se formează prin evaporarea soluțiilor saline, într-un proces similar cu cel care are loc în lacurile sărate de pe Pământ.
Comparând aceste rezultate cu compoziția chimică a lacurilor sărate terestre, a devenit clar că, în trecut, pe corpul părinte al asteroidului Bennu au existat soluții saline care s-au evaporat, lăsând în urmă depozite de săruri. Această descoperire oferă o nouă perspectivă asupra prezenței apei în primele etape ale Sistemului Solar.
Dar prezența mineralelor sărate este semnificativă și din alt motiv. Pe Pământ, astfel de minerale pot facilita formarea compușilor organici esențiali, precum nucleobazele și nucleozidele, elementele de bază ale biologiei terestre.
Într-adevăr, într-o analiză separată a probei de pe Bennu, oamenii de știință au identificat o mare varietate de compuși organici în acest asteroid bogat în carbon și azot.
Printre acești compuși se numără 14 dintre cei 20 de aminoacizi implicați în procesele biologice de pe Pământ, dar și câțiva aminoacizi care nu sunt prezenți în biologia cunoscută. De asemenea, au fost detectate amoniac și toate cele cinci nucleobaze din ARN și ADN.
Deși nu s-au găsit urme de viață pe Bennu, aceste studii arată că mediul sărat și bogat în carbon al corpului său părinte era propice pentru formarea elementelor de bază ale vieții. Descoperirile din proba de pe Bennu ar putea oferi indicii despre procese similare care au loc pe alte corpuri înghețate din Sistemul Solar.
Printre acestea se numără Enceladus, luna lui Saturn, și planeta pitică Ceres, situată în centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter.
Atât Enceladus, cât și Ceres au oceane subterane saline. Ar putea acestea să găzduiască viață? Investigațiile asupra asteroidului Bennu continuă. Oamenii de știință studiază în prezent momentul în care corpul său părinte s-a fragmentat și caută dovezi ale impacturilor înregistrate în mineralele din probă.
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?