Un astronom amator a descoperit ceva ciudat pe Jupiter după ce a studiat planeta cu o tehnică veche

O echipă formată din oameni de știință și astronomi amatori a reușit, folosind o tehnică veche, să răstoarne o presupunere de lungă durată: norii lui Jupiter, recunoscuți pentru mișcările lor turbulente, nu sunt compuși în principal din amoniac înghețat. Această descoperire schimbă fundamental ceea ce credeam că știm despre gigantul gazos.

Folosind telescoape comerciale și filtre spectrale, un astronom amator pe nume Steve Hill a colectat date pentru a cartografia abundența amoniacului în atmosfera lui Jupiter. Totuși, Hill a descoperit ceva care contrazice modelele anterioare despre compoziția atmosferică a planetei.

„Am fost intrigat!”, a declarat Patrick Irwin, de la Universitatea Oxford (Anglia).

„La început, eram sceptic că această tehnică veche a lui Steve putea produce hărți de amoniac atât de detaliate”, a spus Irwin.

O tehnică veche a dus la noi descoperiri despre Jupiter

Însă, pe măsură ce analiza avansa, scepticismul s-a transformat în entuziasm, era clar că Hill descoperise ceva important. Atmosfera lui Jupiter este compusă în mare parte din hidrogen și heliu, alături de cantități mici de amoniac, metan, vapori de apă și alte gaze. Aceste componente formează nori care reflectă lumina solară, oferindu-i planetei aspectul său spectaculos. Deoarece amoniacul este prezent în atmosferă și condensează la presiuni relativ scăzute, oamenii de știință presupuneau că norii superiori ai planetei sunt compuși în principal din gheață de amoniac.

„Astronomii presupun întotdeauna un model simplu, cu excepția cazului în care există dovezi covârșitoare că acest model este eronat. Deoarece putem detecta gazul de amoniac în atmosfera lui Jupiter, s-a presupus pur și simplu că norii observabili sunt cel mai probabil din gheață de amoniac”, a explicat Irwin.

Irwin a luat legătura cu Hill în 2023, prin intermediul unei cunoștințe comune de la Societatea Astronomică Britanică, după ce Hill și-a prezentat observațiile intrigante. „Steve era interesat să colaboreze cu un astronom profesionist pentru a analiza și valida abordarea sa”, a spus Irwin. Hill a utilizat o tehnică veche, din anii 1970-1980, numită analiza adâncimii benzilor de absorbție, pentru a estima concentrația de gaze pe baza luminii absorbite la lungimi de undă specifice. Astfel, el a calculat distribuția amoniacului deasupra norilor lui Jupiter cu o acuratețe surprinzătoare.

Din ce sunt compuși norii lui Jupiter?

Analizele au arătat că lumina reflectată provenea de la straturi de nori unde presiunea atmosferică era prea mare, iar temperaturile prea ridicate pentru ca amoniacul să condenseze. „Observațiile indică clar că stratul principal de reflecție este mult mai profund decât nivelul la care ar trebui să condenseze amoniacul, situându-se la 2-3 bari”, a explicat Irwin.

Astfel, s-a concluzionat că norii lui Jupiter nu sunt compuși în principal din gheață de amoniac. Modelele sugerează că aceștia sunt cel mai probabil formați din hidrosulfură de amoniu și, posibil, particule produse de reacții fotochimice. Totuși, nu există încă certitudinea acestei compoziții. O altă ipoteză este că norii ar putea fi o combinație exotică de apă și amoniac, scrie Space.com.

Aceste descoperiri indică procese fotochimice complexe în atmosfera lui Jupiter. „În majoritatea regiunilor, amoniacul este distrus mai repede decât poate fi transportat în sus, astfel încât norii de gheață pură de amoniac sunt destul de rari și limitați la zone cu convecție foarte intensă”, a spus Irwin.

Uneori, o tehnică veche este tot ce ai nevoie pentru a-ți extinde cunoștințele

Pentru a valida observațiile lui Hill, echipa a comparat datele cu analize avansate realizate cu instrumentul MUSE de pe Telescopul Foarte Mare (VLT) al ESO, cu VLA și misiunea Juno a NASA. Acest lucru confirmă descoperirile și deschide noi posibilități pentru observații mai accesibile ale lui Jupiter și ale planetelor similare, precum Saturn.

„Unde se găsește sau nu amoniacul oferă indicii esențiale despre procesele meteorologice de pe Jupiter, fiind important pentru înțelegerea acestei planete și a altora similare”, a scris Hill în studiul său, publicat anul trecut în revista Earth and Space Science.

Deși reprezintă un progres remarcabil, încă există limitări. Una dintre acestea este profilul „vertical” asumat al amoniacului, care poate varia în funcție de altitudine. „Avem nevoie să comparăm mai îndeaproape rezultatele VLT/MUSE, Juno și VLA pentru a înțelege distribuția amoniacului la diferite altitudini”, a adăugat Irwin.

Contribuțiile astronomilor amatori și profesioniști arată cât de valoroase pot fi chiar și observațiile aparent „simple” pentru extinderea cunoștințelor despre cosmos.

Vă recomandăm să citiți și:

Este posibil ca atomii din corpul tău să fi părăsit la un moment dat galaxia

Test de cultură generală. De ce nu simțim rotația Pământului?

Astronomii au găsit rămășițe masive de supernovă uimitor de aproape de Pământ

NASA cere ajutor industriei private pentru aducerea mostrelor marțiene pe Pământ