Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați anunță că au descoperit o nouă stea variabilă în regiunea nebuloasei IC 1396, o zonă activă de formare stelară aflată la 2.400 de ani-lumină depărtare de Pământ, în constelația Coasa (sau Cefeu).
Potrivit unui comunicat remis redacției DESCOPERĂ.ro, echipa de la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a făcut descoperirea în timpul unui sondaj fotometric. Astfel, cercetătorii și-au dat seama că steaua era variabilă după ce au comparat fotografiile obținute în timpul observațiilor cu imagini de referință.
Confirmarea a fost realizată prin analiza cu date fotometrice provenite din programele internaționale ATLAS (Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System) și ZTF (Zwicky Transient Facility). Astfel, steaua a fost inclusă în categoria Young Stellar Object (obiect stelar tânăr sau YSO), fiind vorba despre o stea tânără care este învăluită de praf și gaz.
Ce nume va purta steaua descoperită de astronomii din Galați?
Cercetătorii și-au raportat descoperirea în VSX (Variable Star Index), un catalog internațional de stele variabile administrat de AAVSO (American Association of Variable Star Observers), sub numele intern Galati V26. Totodată, steaua este identificată și sub denumirea 2MASS J21460711+5726317, provenită din catalogul 2MASS (Two Micron All Sky Survey).
„Steaua a fost analizată pentru a clarifica natura sa de YSO, utilizând date fotometrice, spectroscopice și cinetice disponibile în literatura de specialitate, precum și informații din diverse cataloage. Coordonatele precise ale stelei indică localizarea sa în vecinătatea globului Bok BRC 39, o regiune densă de praf și gaz frecvent asociată cu formarea stelelor tinere. Prezența sa în acest mediu susține ipoteza că steaua Galati V26 este un obiect stelar tânăr format recent”, arată comunicatul transmis redacției DESCOPERĂ.ro.
A fost identificat și un disc circumstelar dens
„Analiza fotometrică din surse precum 2MASS (Two Micron All Sky Survey) și AllWISE (Wide-field Infrared Survey Explorer) a relevat un exces pronunțat de emisie în infraroșu, caracteristic stelelor tinere. Acest exces indică prezența unui disc circumstelar dens sau a materialului din jurul stelei, caracteristic regiunilor de formare stelară. Activitatea de acreție, evidențiată de emisia Hα raportată în literatura de specialitate, este o caracteristică binecunoscută a stelelor tinere și întărește clasificarea stelei ca YSO. Fluxurile în benzile lungi, raportate în catalogul MSX6C, indică o interacțiune activă a stelei cu materialul circumstelar, evidențiată prin emisia infraroșie a prafului din jur. Aceste date susțin ipoteza că steaua este încorporată într-un mediu dens, caracteristic regiunilor active de formare stelară”, au mai explicat oamenii de știință din Galați.
Echipa de cercetători a fost formată din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galați, și Gabriel Neagu, membru al Astroclubului „Călin Popovici”, principalul program educațional derulat în cadrul Compartimentului Planetariu/Observatorul Astronomic.
Prima dată când au fost observate exoplanete din România
Această descoperire marchează încheierea unei etape importante în activitatea Observatorului Astronomic Galați, începută în primăvara anului 2012. Atunci, pentru prima dată în România, au fost observate exoplanete. Testele inițiale au vizat performanțele telescopului Ritchey–Chrétien (0,4 m, f/8) și ale camerei CCD SBIG STL-6303E în detectarea tranzitelor planetare.
Prima exoplanetă observată, HAT-P-27/WASP-40 b, a fost detectată în dimineața zilei de 8 martie 2012. Aceasta aparține categoriei „Hot Jupiter” și este o planetă extrasolară de mari dimensiuni. Observațiile ulterioare au inclus alte exoplanete, precum Qatar-1b, HAT-P-26, Gliese 1214 b și TrES-3 b.
În urma acestor teste, în iulie 2012 a fost inițiat un survey fotometric dedicat descoperirii de exoplanete. Proiectul a dus la descoperirea a 26 de stele variabile, deși nu a fost identificată nicio exoplanetă.
Vă mai recomandăm să citiți și:
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele