NASA a anunțat o nouă amânare pentru întoarcerea oamenilor pe Lună. Astfel, lansarea misiunii Artemis 2, prin care patru oameni urmau să fie trimiși în jurul Lunii și înapoi în septembrie 2025, a fost amânată pentru aprilie 2026. De asemenea, misiunii Artemis 3, o aselenizare cu echipaj uman, care ar fi trebuit să aibă loc la finalul anului 2026, a fost acum reprogramată pentru mijlocul anului 2027.
Oficialii de la agenția spațială americană au argumentat că astfel vor avea mai mult timp pentru a finaliza pregătirile capsulei Orion. Artemis 2, prima misiune cu echipaj uman din 1972 încoace, era programată inițial pentru septembrie 2025.
„Spațiul este complicat”, a declarat administratorul NASA Bill Nelson în cadrul unei conferințe cu presa. „Iar noi, precum și partenerii noștri internaționali și industriali, avem nevoie de timp pentru a ne asigura că nava Orion este pregătită pentru a-i duce în siguranță pe astronauții noștri în spațiul îndepărtat și înapoi pe Pământ”, a continuat Nelson.
Capsula Orion a efectuat deja două zboruri, unul scurt pe orbita Pământului în 2014 și unul de 25 de zile în cadrul misiunii fără echipaj Artemis 1 în 2022. Totul a părut că a decurs cum trebuie în 2014. Totuși, analizele de după au dezvăluit că scutul termic al capsulei s-a deteriorat în mod neuniform în timpul reintrării în atmosferă. Temperaturile de la interior au rămas la temperatura camerei, ceea ce înseamnă că echipajul ar fi fost în siguranță dacă s-ar fi aflat la bord. Însă, tehnicienii au vrut să afle totuși ce s-a întâmplat, iar acum au ajuns la concluzii.
Astfel, ablațiunea neuniformă a fost consecință a traiectoriei de reintrare în atmosferă prin care capsula a efectuat o manevră de „ricoșare” în atmosfera planetei și apoi s-a întors. Această strategie este necesară pentru a disipa energia imensă asociată cu reîntoarcerile la mare viteză de pe Lună, însă a avut un efect neașteptat asupra misiunii Artemis 1.
Analizele ulterioare au arătat că scutul termic al capsulei va putea să protejeze astronauții, astfel că nu este nevoie să fie construită o nouă versiune pentru viitoarele misiuni cu echipaj. Totuși, NASA va trebui să modifice traiectoria de reintrare pentru a reduce la minim problemele întâlnite în timpul misiunii Artemis 1.
Noul termen pentru Artemis 3 va permite Statelor Unite ale Americii să-și păstreze avansul în fața Chinei în cursa spațială. Beijingul a dezvăluit planuri pentru trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030. Ambele puteri au în plan să trimită oameni la polul sudic selenar, regiune în care se află apa înghețată, o resursă crucială pentru viitoarele avanposturi de cercetare.
Administratorul Bill Nelson a declarat în repetate rânduri că SUA trebuie să-și stabilească mai întâi prezența pe Lună, astfel încât China să nu poată propriile impune norme și practici, printre care s-ar putea număra interzicerea altor națiuni, potrivit Space.com.
Aceasta nu este prima amânare pentru Artemis, numit după sora lui Apollo din mitologia greacă. Programul a fost anunțat oficial în anul 2017 ca parte din planurile agenției americane de a stabili o prezență pe cel mai apropiat vecin al Pământului și de a folosi Luna ca punct de lansare pentru viitoarele misiuni pe Marte. În data de 10 ianuarie 2024, NASA anunța că astronauții Artemis nu vor mai ajunge pe Lună în 2025, așa cum era planificat, ci posibil în 2026.
În martie 2023, NASA a convenit să finanțeze cu aproximativ 40 de miliarde de dolari sute de contractori în pregătire pentru Artemis. O diferență majoră între misiunile Apollo din secolul XX și programul Artemis este rolul tot mai mare avut de parteneriatele comerciale, parte dintr-o strategie de a implica firmele private în explorarea spațială astfel încât costurile să fie reduse, iar spațiul să fie mai accesibil.
Oamenii de știință de la NASA au găsit tunelurile unui „oraș secret” sub gheața din Groenlanda
NASA a contribuit cu o sumă astronomică la economia Statelor Unite în anul fiscal 2023
Un raport de 200 de pagini avertizează că NASA este în mare pericol