Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts

19 11. 2024, 10:00

Un nou studiu de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), una dintre cele mai prestigioase instituții de tehnologie din lume, arată că o nouă strategie în raționamentul abstract ar putea fi cheia pentru deblocarea potențialului Inteligenței Artificiale.

Cercetătorii și-au îndreptat atenția spre un criteriu sofisticat numit Abstraction and Reasoning Corpus (ARC), prin care poate fi testată Inteligența Artificială fără memorare sau recunoașterea tiparelor. Studiul poate fi accesat AICI!

Astfel, ARC provoacă sistemele de Inteligență Artificială să demonstreze o înțelegere autentică în loc de simplă memorare. Spre deosebire de alte criterii, care adesea sunt bazate pe recunoașterea tiparelor, ARC forțează limitele Inteligenței Artificiale și o duce în teritorii de gândire necunoscute, fiind nevoită să rezolve probleme într-un mod creativ și adaptiv. Împreună cu alte metode inovatoare care permit Inteligenței Artificiale să învețe și să se adapteze în timp real, aceste avansuri au însemnat că modelele AI au atins raționamentul de nivel uman și chiar mai presus, relatează Geeky-Gadgets.

Modelele AI au depășit raționamentul uman

Așadar, studiul oamenilor de știință de la MIT dezvăluie o metodă nouă prin care poate fi atinsă Inteligența Artificială Generală, folosind criteriul ARC care testează Inteligența Artificilă într-un mod creativ și adaptiv. Criteriul ARC este asemenea unui test IQ pentru mașinării, evaluând abilitatea Inteligenței Artificiale de a aplica raționamentul abstract în situații noi, ceea ce reprezintă un progres semnificativ în capabilitățile de rațiune.

În esență, studiul de la MIT arată că modelele AI au depășit raționamentul uman în baza criteriului ARC, ceea ce sugerează că Inteligența Artificială poate acum să efectueze sarcini cândva limitate doar inteligenței umane. Rezultatele cercetătorilor deschid calea pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale Generale.

Companiile de tehnologie investesc la foc automat

AGI sau Inteligența Artificială Generală reprezintă un viitor teoretic în care sistemele computerizate autonome vor depăși oamenii în cele mai valoroase locuri de muncă din punct de vedere economic. Boom-ul Inteligenței Artificiale Generative a inspirat predicții îndrăznețe cu privire la AGI, fie că se va întâmpla în 2025, 2026 sau 2027, potrivit BusinessInsider.

Trilioane de dolari sunt pompate în baza acestor predicții, iar companiile de tehnologie investesc la foc automat în hardware, software și forță de muncă, în speranța că tehnologia va continua să avanseze. Totuși, recent, mai multe voci au tras un semnal de alarmă.

Unii angajați OpenAI au dezvăluit că start-upul a întâmpinat dificultăți

Ilya Sutskever, unul dintre fondatorii OpenAI, a declarat pentru Reuters că rezultatele de la modelele AI au atins un platou. Mai mult, unii angajați OpenAI au dezvăluit că start-upul a întâmpinat dificultăți în îmbunătățirea noilor modele de învățare automată, cum ar fi Orion.

De asemenea, o nouă versiune a chatbotului Gemini de la Google nu s-a ridicat la așteptări. Google nu a atins performanța la care spera conducerea după ce au fost dedicate cantități vaste de putere de calcul și date. Un purtător de cuvânt al Google a declarat pentru Bloomberg că gigantul tehnologic reconsideră strategiile de instruire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Robotul Atlas de la Boston Dynamics nu mai are nevoie de ajutorul oamenilor

Microsoft lansează „o constelație de agenți AI” care să înlocuiască angajații din companii

OpenAI s-a săturat să aștepte după Nvidia și vrea să-și dezvolte propriul cip cu Inteligență Artificială

Avertismentul unui șef al serviciilor secrete: Inteligența Artificială va accelera radicalizarea online