O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul
Vinul roșu a fost odinioară prezentat ca un beneficiu pentru sănătate, care ar putea proteja inima și chiar prelungi speranța de viață. Dar, deși oamenii de știință au dezmințit această afirmație, ei cred că cel puțin un ingredient al vinului roșu – un compus numit resveratrol – poate avea beneficii reale pentru sănătate.
Un studiu lansat recent va evalua dacă o doză mică din această substanță chimică, care se găsește și în strugurii roșii, afine și arahide, ar putea ajuta la menținerea la distanță a cancerului intestinal.
Studiul, unul dintre cele mai mari de până acum care testează medicamente pentru prevenirea cancerului, va recruta pacienți care sunt expuși riscului de apariție a bolii.
Resveratrolul, de succes în cazul șoarecilor
„Cu studiul Colo-Prevent, ne îmbarcăm într-un experiment unic pentru a vedea cum medicamentele ar putea opri creșterea polipilor intestinali. Acest studiu ar putea avea implicații majore asupra modului în care prevenim cancerul intestinal la persoanele care sunt cel mai susceptibile de a dezvolta boala pe măsură ce îmbătrânesc”, a declarat profesorul Karen Brown, cercetător la Universitatea din Leicester și coordonator al studiului.
Studiul se bazează pe mai mult de un deceniu de activitate a laboratorului lui Brown, care a constatat anterior că resveratrolul purificat poate încetini creșterea tumorilor la șoareci și poate ajunge în intestin nedigerat.
Studiul recrutează persoane cu vârste cuprinse între 50 și 73 de ani care au luat parte la un program de screening intestinal și la care s-a constatat că au polipi intestinali – mici excrescențe care, de obicei, nu sunt grave, dar care pot evolua spre cancer dacă nu sunt tratate. Pacienților li se vor îndepărta polipii și li se va administra zilnic, timp de trei ani, fie aspirină ca atare, fie o combinație de aspirină și metformină (un medicament pentru diabet), pentru studiul principal.
Vinul roșu, în continuare nerecomandat
Alții vor lua resveratrol purificat sau un placebo timp de un an, ca parte a unui studiu secundar. Consumul de vin roșu nu previne cancerul, iar alcoolul este o cauză cunoscută a cancerului, notează The Guardian.
Toți pacienții vor fi apoi supuși unei colonoscopii pentru a se stabili dacă polipii au început să crească din nou.
„Acest studiu deschide ușa către o nouă eră a cercetării în domeniul cancerului, în care devine mult mai ușor de prevenit prin știință de ultimă oră. Perspectivele obținute în urma studiului vor schimba modul în care ne gândim la prevenirea cancerului și vor oferi mai multor oameni șansa la o viață mai lungă și mai bună, fără teamă”, a declarat dr. Iain Foulkes, director executiv de cercetare și inovare la Cancer Research UK.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un organ „inutil” pe care medicii îl îndepărtează adesea ar putea lupta împotriva cancerului
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un izotop utilizat în tratarea cancerului va fi produs la Centrala nucleară de la Cernavodă
Progres „remarcabil” în tratarea cancerului de col uterin. Riscul de deces, redus cu 40%