Dilema creatinei: Ar putea ajuta și creierul, nu doar mușchii?
Până relativ recent, dacă amestecai o linguriță de creatină pudră într-un pahar cu apă în fiecare zi, probabil erai culturist sau te antrenai pentru un eveniment sportiv. Deși creatina este un compus ce apare natural în organism, rolul său în generarea de energie rapidă făcea ca suplimentarea cu creatină să fie considerată o metodă de îmbunătățire a performanței fizice.
Totuși, unele cercetări sugerează că această substanță ar putea juca un rol important în funcția cognitivă și sănătatea creierului și ar putea fi mai benefică femeilor decât bărbaților care merg la sală. Așadar, ar trebui să o luăm cu toții – sau cel puțin să încercăm să o obținem din alimente?
Printre beneficiile creștinei se numără creșterea puterii și energiei fizice. În termeni simpli, corpul generează energie prin descompunerea unei molecule produse din glucoză numită adenosin trifosfat (ATP). Problema este că ATP nu este ușor de stocat în corp, astfel că este produs constant și folosit rapid, potrivit The Guardian.
Acest lucru înseamnă că acea cantitate mică de ATP disponibilă de obicei furnizează suficientă energie pentru ca organismul să funcționeze la capacitate maximă doar câteva secunde – motiv pentru care sprinterii și halterofilii pot depune un efort aproape maxim doar în rafale scurte.
Studiile înclină balanța spre creatina
Creatina ajută acest proces acționând ca un tampon: permite producerea mai rapidă a ATP-ului, astfel încât poți depune mai mult efort pentru o perioadă mai lungă.
Efectul poate fi spectaculos. În unele studii, aceasta a ajutat voluntarii să crească greutatea pe care o pot ridica cu mai mult de 30%, iar în alte cercetări, să adauge semnificativ mai multă masă musculară. Alte cercetări mai recente sugerează că suplimentarea cu creatină în timpul unui program de antrenament poate ajuta persoanele de 50 de ani sau mai mult să piardă o cantitate moderată de grăsime corporală și poate ajuta la recuperarea după antrenamente intense.
Dar beneficiile depășesc aceste aspecte. Creatina poate ajuta și persoanele vârstnice în diverse moduri.
„Creatina sprijină creierul”
„Știm de mult timp că ajută la sinteza proteinelor musculare – cercetările în acest sens sunt destul de clare. Dar acum există multe cercetări care sugerează că creatina ar putea avea efecte benefice asupra problemelor legate de vârstă, cum ar fi pierderea masei musculare sau declinul cognitiv. Nu este concludent – și ar putea fi mai benefic pentru unii oameni decât pentru alții”, spune dr. Henry Chung, de la Universitatea din Essex.
„Creierul consumă multă energie pentru a funcționa corect. Prin sprijinirea sistemelor noastre de energie, creatina sprijină neuronii creierului în timp ce își îndeplinesc sarcinile. Există dovezi destul de clare care susțin ideea că ajută la claritatea mentală, concentrare și rezistență cognitivă pe perioade lungi de timp” spune Dr. Jenna Macciochi, imunolog la Universitatea din Sussex.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?