Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele

17 11. 2024, 14:00

Cercetătorii de la Universitatea Nottingham (Anglia) au dezvoltat un material care repară oasele, derivat din sânge, care promite să accelereze procesul de regenerare a țesuturilor.

Acest material „biocooperativ” a demonstrat în studii preclinice pe modele animale capacitatea de a repara oasele deteriorate, deschizând calea pentru tratamente regenerative personalizate, precum implanturi 3D.

Corpul uman are o abilitate remarcabilă de a repara daunele minore, cum ar fi tăieturile sau zgârieturile, datorită procesului complex de regenerare a țesuturilor. La o rană, organismul formează un cheag de sânge, care acționează ca un „plasture” temporar. Ulterior, acest cheag se transformă într-un mediu dinamic numit hematom regenerativ (RH), plin de celule, proteine și factori de creștere necesari vindecării.

Totuși, în cazul leziunilor mai mari, capacitatea naturală a corpului poate fi depășită, necesitând intervenție medicală, punctează Interesting Engineering.

Îmbunătățirea procesului natural de vindecare

Echipa de la Nottingham a studiat procesul natural de vindecare și l-a îmbunătățit. Oamenii de știință au utilizat molecule de peptide pentru a crea materiale vii, care imită și intensifică funcția RH. Prin combinarea peptidelor sintetice cu sângele pacientului, au obținut un material care repară oasele auto-asamblabil, capabil să accelereze regenerarea țesuturilor.

„Am încercat să lucrăm cu biologia în loc să o recreăm”, a explicat Alvaro Mata, liderul proiectului.

Materialul rezultat poate fi modelat în diverse forme și păstrează capacitatea de a susține funcțiile plachetelor, producția de factori de creștere și recrutarea celulară, toate esențiale pentru regenerarea țesuturilor.

Un material care repară oasele poate fi creat chiar din sângele pacientului

În testele realizate pe animale, materialul derivat din sânge a reușit să repare eficient oasele afectate. Mai mult, utilizarea propriului sânge al pacientului pentru crearea implanturilor elimină riscurile asociate cu materialele sintetice sau cu donatorii terți.

„Posibilitatea de a transforma rapid și sigur sângele pacienților în implanturi regenerative este extrem de promițătoare. Sângele este practic gratuit și poate fi colectat în cantități mari”, a subliniat Cosimo Ligorio, coautor al studiului.

Această descoperire ar putea revoluționa tratamentele regenerative, oferind o soluție accesibilă și personalizabilă pentru diverse tipuri de leziuni sau boli. Echipa își propune să dezvolte un set de instrumente care să fie ușor de utilizat în clinici, transformând rapid sângele pacienților în implanturi regenerative adaptate nevoilor fiecăruia.

Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Advanced Materials.

Vă recomandăm să citiți și:

Cel mai mare mit despre alimentele procesate, „demontat” cu ajutorul științei

Oamenii de știință au repornit creierul unui porc la aproape o oră după ce acesta a murit

Ce trebuie să faci ca să devii cel mai bun?

Mintea umană nu este menită să fie trează după miezul nopții, avertizează oamenii de știință