Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Un aliment de origine animală, bogat în colesterol și consumat de miliarde de oameni din întreaga lume, nu este atât de dăunător pentru sănătate cum se credea. Ba chiar ar putea avea beneficii. Care este alimentul care poate proteja creierul?
Cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego (UCSD) din SUA au analizat datele de sănătate de la 890 de bărbați și femei și au descoperit că consumul a 2-4 ouă pe săptămână este asociat cu niveluri mai scăzute de colesterol în sânge. Analiza se bazează pe datele unui studiu despre îmbătrânirea sănătoasă, început în 1988, care a testat funcțiile cognitive ale adulților de vârstă mijlocie sau mai în vârstă pe parcursul a patru ani.
Cât de eficient este alimentul care poate proteja creierul? Dintre cele 531 de femei analizate, cele care au raportat că mănâncă mai multe ouă au avut un declin mai mic al memoriei pe termen scurt și lung.
Nu a fost găsită aceeași asociere și în cazul bărbaților, deși o altă analiză, folosind aceleași baze de date, dar cu un grup diferit, dintr-un alt deceniu, a arătat că bărbații care consumă mai multe ouă au obținut scoruri mai bune la testele cognitive, în timp ce femeile nu au prezentat această asociere.
Acest lucru sugerează că există alți factori contributivi și care necesită cercetări suplimentare.
Oul este alimentul care poate proteja creierul
Cercetătoarele Donna Kritz-Silverstein și Ricki Bettencourt, de la UCSD susțin că, „în ciuda conținutului ridicat de colesterol alimentar”, rezultatele lor arată că „ouăle nu au un efect negativ și pot chiar avea un rol în menținerea funcției cognitive în timp”.
Timp de aproape jumătate de secol, oamenii au fost sfătuiți să evite alimentele bogate în colesterol, precum ouăle, untul sau smântâna, deoarece se considera că acestea cresc nivelul colesterolului din sânge, sporind riscul de boli cardiovasculare.
Deși aceste recomandări pot fi încă valabile pentru anumite persoane cu anumite afecțiuni, precum diabetul, dovezile recente sugerează că grăsimile saturate, zahărul și sodiul sunt principalii responsabili pentru acumularea plăcii în artere, nu colesterolul alimentar, notează Science Alert.
Multe alimente bogate în colesterol conțin, de asemenea, cantități mari de grăsimi saturate, dar ouăle și fructele de mare sunt excepții, în funcție de modul în care sunt preparate.
Ouăle ar putea chiar să scadă colesterolul
De fapt, ouăle sunt alimente sărace în grăsimi, bogate în proteine și dense în nutrienți, care ar putea chiar să reducă nivelul colesterolului din organism, un efect ce pare să protejeze împotriva declinului cognitiv.
Aceasta ar putea fi una dintre explicațiile pentru care consumul de ouă a fost asociat cu scoruri cognitive ușor îmbunătățite la femei, conform analizei recente, deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a explora această asociere.
Kritz-Silverstein și Bettencourt subliniază în lucrarea lor că ouăle sunt bogate în proteine, aminoacizi și colesterol, iar acești factori ar putea contribui la menținerea structurii și funcționării neuronilor din creier.
Ouăle conțin, de asemenea, carotenoizi, asociați cu performanțe cognitive mai bune, și sunt o sursă bogată de colină, un precursor al unui neurotransmițător esențial.
„Studiile transversale au arătat că persoanele cu un aport mai mare de colină sau cu concentrații plasmatice mai mari de colină au obținut scoruri mai bune la mai multe măsurători ale funcției cognitive”, notează Kritz-Silverstein și Bettencourt.
Deși rămân multe întrebări despre beneficiile nutriționale ale ouălor, aceste descoperiri recente oferă dovezi suplimentare că un aliment bogat în colesterol nu este neapărat dăunător pentru corp sau creier.
Studiul a fost publicat în jurnalul Nutrients.
Vă recomandăm să citiți și:
Microbii intestinali joacă un rol-cheie în reglarea reacției la stres, indică o cercetare
Oamenii de știință au descoperit genele din creier legate de Parkinson și ADHD
Inteligența Artificială poate detecta acum și infecțiile cu viermi paraziți