Nava spațială Juno a trimis acasă imagini uimitoare cu cea mai mare și mai veche planetă din Sistemul Solar

12 11. 2024, 10:00

This browser does not support the video element.

Nava spațială Juno de la NASA a trimis acasă imagini absolut fascinante cu Jupiter, surprinse în timpul celui de-al 66-lea survol în jurul celei mai mari și mai vechi planete din Sistemul Solar.

Misiunea Juno studiază sistemul Jovian de mai mulți ani (Jupiter, inelele și sateliții săi) pentru a afla mai multe despre formarea și evoluția planetei uriașe în speranța că astfel vom învăța mai multe despre Sistemul Solar. Nava spațială care funcționează cu energie solară a fost lansată din Cape Canaveral, Florida în august 2011 și a ajuns la Jupiter în iulie 2016, potrivit SmithsonianMag.

„Jupiter este Piatra din Rosetta pentru Sistemul Solar. Juno este acolo în rolul de misionar, pentru a interpreta ce are de spus Jupiter”, a declarat Scott Bolton, investigator principal al misiunii și vice-președinte adjunct al Diviziei de Știință și Inginerie din cadrul Institutului de Cercetare Southwest din Texas.

Juno nu este prima misiune care orbitează Jupiter

După ce Juno a început să studieze Jupiter în urmă cu opt ani, nava spațială a trimis înapoi pe Pământ informații și imagini surprinse cu JunoCam, camera sa foto de 2 megapixeli, la fiecare survol. Apoi, oamenii de știință procesează datele și creează imagini spectaculoase. Cele mai recente fotografii provin de la cel de-al 66-lea survol al navei spațiale, care a avut loc pe 23 octombrie a.c., atunci când Juno a ajuns și la Amalthea, satelitul natural al lui Jupiter în formă de cartof.

Juno nu este prima misiune care orbitează Jupiter, însă este prima care s-a apropiat de polii planetei, acolo unde se află cicloane uriașe. Printre alte revelații, nava spațială a dezvăluit mai multe informații despre câmpul magnetic al planetei, miezul său ciudat și Marea Pată Roșie, cea mai mare furtună din Sistemul Solar.

Inițial, misiunea lui Juno trebuia să dureze doar până în octombrie 2017, astfel încât să fie evitat un posibil risc de coliziune cu trei dintre cei mai mari sateliți ai planetei, Europa, Ganymede și Callisto.

NASA a extins misiunea până în septembrie 2025

Fiecare dintre acești sateliți are o suprafață înghețată, ceea ce îi face „candidați ideali în căutarea vieții dincolo de Pământ”, iar prăbușirea unei nave spațiale umane ar putea să contamineze accidental ecosistemele de acolo cu microbi tereștri.

Totuși, NASA a extins misiunea în 2021, atunci când traiectoria de zbor a evoluat, iar cercetătorii au fost siguri că nu mai există niciun risc de contaminare. Astfel, oamenii de știință au decis ca Juno să-și continue misiunea până în septembrie 2025. În continuare, nava spațială va înconjura planeta de încă alte 42 de ori, îi va studia sateliții și va efectua prima explorare a inelelor lui Jupiter.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Nebuloasa Lupul Întunecat, văzută prin ochii Telescopului Foarte Mare din deșertul Atacama

Ceva ciudat se întâmplă cu Marea Pată Roșie a lui Jupiter, a descoperit Telescopul Hubble

NASA a surprins „o mișcare” în stratul de gheață de pe unul dintre sateliții lui Jupiter

Un jet din interiorul planetei Jupiter i-a surprins pe oamenii de știință