Câmpul magnetic al Planetei Roșii ar fi durat mai mult decât se credea

Câmpul magnetic al Planetei Roșii ar fi putut rezista cu 200 de milioane de ani mai mult decât credeau anterior oamenii de știință; esențial, suficient de mult pentru a se suprapune cu existența apei lichide pe suprafața planetei.

Aceasta este concluzia unei noi cercetări conduse de oamenii de știință de la Universitatea Harvard (SUA), care sugerează că inversările polilor magnetici au creat impresia greșită că dinamul magnetic al lui Marte s-a oprit când au început să se formeze craterele mari de impact, numite bazine, pe planetă.

• Ar putea „celulele zombi” din piele să ne îmbătrânească și creierul?
• Un dispozitiv pe bază de hârtie generează energie electrică din umiditatea din aer

Înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu câmpul magnetic al Planetei Roșii este crucială pentru a dezvălui istoria veche a planetei.

„Încercăm să răspundem la niște întrebări fundamentale despre cum a ajuns totul să fie așa cum este, chiar și despre motivele pentru care întregul Sistem Solar este așa”, a declarat Sarah Steele, de la Harvard, care a condus cercetarea.

„Câmpurile magnetice planetare sunt cele mai bune indicii pe care le avem pentru a răspunde la multe astfel de întrebări și una dintre puținele metode prin care putem afla despre interioarele profunde și istoriile timpurii ale planetelor”, completează ea.

Ce s-a întâmplat cu câmpul magnetic al Planetei Roșii?

Un câmp magnetic planetar este produs prin efectul de geodinam, care are loc în interiorul profund al unei planete. O planetă ca Pământul are un nucleu din fier și nichel împărțit în două: un nucleu intern solid și un nucleu extern topit. La naștere, nucleul oricărei planete terestre este complet topit, iar nucleul intern solid crește în timp. Pe măsură ce căldura se scurge din nucleul intern solidificat, aceasta creează curenți de convecție care se ridică prin nucleul extern topit, fierbinte și în rotație. Acești curenți de convecție străbat un câmp magnetic preexistent, generând curenți electrici care induc propriul lor câmp magnetic, amplificându-l pe cel inițial. Acesta este geodinamul, explică Space.com.

Însă, în interiorul lui Marte, care are aproximativ jumătate din diametrul Pământului, geodinamul s-a răcit rapid pe măsură ce căldura s-a disipat și convecția s-a oprit. Odată cu oprirea geodinamului pe Marte, planeta și-a pierdut protecția împotriva vântului solar, care a început să-i „dezmembreze” atmosfera, inclusiv apa, și să expună suprafața la raze cosmice dăunătoare.

Oamenii de știință credeau până acum că câmpul magnetic al Planetei Roșii a dispărut acum peste 4,1 miliarde de ani. Acest lucru se baza pe faptul că bazinele de impact uriașe formate în urma unei perioade de bombardament de acum 4,1-3,7 miliarde de ani nu păstrează dovezi de magnetism puternic în rocile lor. În timpul unui impact, mineralele feromagnetice din rocile topite se aliniază cu câmpul magnetic din jur și, pe măsură ce rocile se răcesc, această aliniere devine fixată, permițându-le oamenilor de știință, miliarde de ani mai târziu, să studieze vechiul câmp magnetic. Cu toate acestea, dovezile din cele mai mari impacturi marțiene sugerează că nu exista un câmp magnetic atunci când au avut loc acele impacturi.

O interpretare posibil greșită

Totuși, Steele și colegii ei, inclusiv supervizorul său, Roger Fu, de la Harvard, consideră că aceste semne au fost interpretate greșit. În 2023, analiza unor secțiuni din celebrul meteorit marțian Allan Hills 84001, meteorit despre care cercetătorii din anii ’90 susțineau că ar conține microfosile, subiect al unor controverse constante, a indicat prezența unor inversări ale câmpului magnetic înregistrate de mineralele feromagnetice din meteorit.

Acum, echipa a întărit această ipoteză prin modelare computerizată, sugerând că lipsa unui câmp magnetic înregistrat în perioada formării bazinelor de impact nu era cauzată de oprirea dinamului, ci din cauza unei inversări a câmpului magnetic. Acest fenomen are loc și pe Pământ la câteva sute de mii de ani, când polii magnetici nord și sud se inversează; în astfel de perioade, mineralele feromagnetice nu mai știu în ce direcție să se orienteze, iar rezultatul final este o slăbire sau o absență aparentă a câmpului magnetic. Dacă ipoteza echipei lui Steele este corectă, atunci câmpul magnetic global al lui Marte nu a dispărut acum 4,1 miliarde de ani, ci a continuat să existe până acum cel puțin 3,9 miliarde de ani.

„Practic, arătăm că s-ar putea să nu fi existat vreun motiv întemeiat pentru a presupune că dinamul lui Marte s-a oprit devreme”, a spus Steele.

Ce ne poate spune câmpul magnetic al Planetei Roșii despre potențiala viață marțiană?

Deși aceste intervale de timp sunt foarte îndepărtate, cei 200 de milioane de ani suplimentari ar fi putut avea consecințe enorme pentru potențialul de viață pe Marte în trecut. Asta deoarece perioada s-ar suprapune cu era în care suprafața Planetei Roșii era acoperită de apă, dovadă adusă de roverele NASA. Cu câmpul magnetic încă prezent pentru a proteja suprafața, viața ar fi putut avea șansa de a se dezvolta într-un mediu acvatic, fără să fie distrusă de radiațiile cosmice.

Posibila supraviețuire a câmpului magnetic al lui Marte mai mult decât se credea poate influența și ratele de pierdere atmosferică, un fenomen urmărit în continuare de sonda MAVEN a NASA. Oamenii de știință pot măsura ritmul pierderii de atmosferă și apă și îl pot extrapola în trecut pentru a estima cât de densă era atmosfera lui Marte și câtă apă ar fi avut în trecut. Dacă câmpul magnetic a persistat mai mult, înseamnă că pierderea atmosferică a început mai târziu, ceea ce ar putea necesita o ajustare a cronologiei schimbărilor de condiții pe Marte.

Noile descoperiri au fost publicate în revista Nature Communications.

Vă recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință vor să planteze „primul copac pe Marte”

Voyager 1 rupe tăcerea de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare! Ce s-a întâmplat acum cu sonda?

Astronomii au descoperit că gaura neagră supermasivă a Căii Lactee ascunde o structură alungită

Un „semnal extraterestru” de pe Marte, decodat de un tată și fiica sa