Un startup susține că a realizat comunicarea între oameni care visează

30 10. 2024, 10:00

O companie din San Francisco ar fi reușit să spargă „bariera visului”. REMSpace susține că a realizat comunicarea între oameni care visează, prin transmiterea de mesaje în timp ce ambele persoane se aflau în starea de vis lucid.

Un startup ar fi realizat comunicarea între oameni care visează. Aceste mesaje nu au fost transmise prin unde, ci printr-un dispozitiv special conceput de companie și atașat pe capul fiecărui participant, facilitând astfel „prima conversație schimbată vreodată în timpul visului”.

Cu toate acestea, cum cercetările nu au fost încă publicate, trebuie să ne bazăm doar pe afirmațiile companiei.

„Ieri, comunicarea în vise părea science fiction. Mâine va deveni atât de comună încât nu ne vom putea imagina viața fără această tehnologie”, a declarat Michael Raduga, CEO-ul companiei, adăugând că explorarea tehnologiei pentru somnul REM „va deveni următoarea industrie de amploare după Inteligența Artificială”.

Într-un comunicat de presă, REMSpace descrie experimentul, în lipsa unei documentații științifice.

De asemenea, experimentul poate fi „vizionat” într-un videoclip al companiei, care este însă doar o vizualizare, fără imagini reale.

Iată cum o companie susține că a realizat comunicarea între oameni care visează

Pe scurt, experimentul a presupus ca doi participanți să doarmă acasă, în timp ce dispozitivele lor, conectate la un server prin WiFi, colectau date polisomnografice, incluzând undele cerebrale și ritmul cardiac.

Apoi, prin intermediul unor căști, un cuvânt secret a fost transmis primei persoane care a intrat în vis lucid, starea în care visătorul devine conștient că visează. Aceasta a repetat cuvântul în vis, aparent prin expresii faciale, care a fost „capturat” de server și stocat. Atunci când celălalt participant a intrat în vis lucid câteva minute mai târziu, ar fi „primit” mesajul stocat după ce acesta i-a fost trimis.

„Serverul nostru i-a detectat răspunsul și a confirmat că este corect. Iar când următoarea persoană s-a regăsit în vis lucid, i-am transmis răspunsul și ea l-a repetat”, a declarat Raduga pentru ABC 7 News. Cuvântul, care rămâne nedivulgat, nu provine dintr-un lexicon obișnuit, ci din „Remmyo”, o limbă a visului pe care compania susține că o poate detecta cu ajutorul unui dispozitiv ce identifică tipare EMG distincte produse prin anumite mișcări faciale.

„Când vorbești în această limbă în vise, noi te putem auzi și putem conecta doi visători între ei”, a explicat Raduga.

Compania declară că un studiu științific despre această realizare va fi publicat curând

Dacă toate acestea par puțin îndoielnice, nu vă faceți griji: REMSleep susține că va publica un studiu evaluat de experți.

„Lucrarea despre comunicarea în cadrul viselor lucide a fost deja scrisă și trimisă pentru evaluare către o revistă științifică. Anticipăm publicarea acesteia în următoarele 2 până la 6 luni”, a anunțat compania pe Facebook.

Vă recomandăm să citiți și:

Studiu: persoanele cu depresie și-ar putea administra stimulare cerebrală la domiciliu

De ce mahmurelile sunt mai rele pe măsură ce înaintezi în vârstă?

Test de cultură generală. Când a fost făcută prima transfuzie de sânge?

Un nou studiu sugerează că aparatele auditive pot întârzia boala Parkinson