Astronomii au găsit o planetă care arată ca Pământul peste 8 miliarde de ani

Astronomii au descoperit o planetă îndepărtată care le-a oferit o idee despre cum ar putea arăta Pământul peste 8 miliarde de ani.

Planeta, numită KMT-2020-BLG-0414 și situată la 4.000 de ani-lumină depărtare de Pământ, este o lume stâncoasă ce orbitează în jurul unei pitice albe, adică rămășițele incandescente ale unei stele. Soarele nostru este așteptat să se transforme într-o pitică albă peste aproximativ 5 miliarde de ani.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Înainte de asta, însă, Soarele va intra mai întâi într-o fază de gigantă roșie, extinzându-se și consumând planetele Mercur, Venus și, posibil, chiar Pământul și Marte. Dacă planeta noastră va scăpa, ar putea semăna în cele din urmă cu această planetă îndepărtată, deplasându-se mai departe de rămășițele răcoroase ale furnalului cosmic muribund.

Cercetătorii au descris această lume îndepărtată în revista Nature Astronomy.

Cum ar putea arăta Pământul peste 8 miliarde de ani?

„Nu avem în prezent un consens dacă Pământul va putea evita să fie înghițit de giganta roșie peste 6 miliarde de ani”, a spus Keming Zhang, autorul principal al studiului și astronom la Universitatea din California, San Diego (SUA).

„În orice caz, planeta Pământ va mai fi locuibilă doar pentru aproximativ încă un miliard de ani, moment în care oceanele Pământului ar fi vaporizate de efectul de seră accelerat; cu mult înainte ca riscul de a fi înghițit de giganta roșie să devină relevant”, spune cercetătorul, citat de Live Science.

Stelele, pe parcursul vieții lor, își obțin energia prin fuziunea hidrogenului în heliu. Odată ce își epuizează rezerva de hidrogen, încep să fuzioneze heliul, ceea ce duce la o creștere masivă a energiei produse, cauzând extinderea stelei la sute sau chiar mii de ori dimensiunea sa inițială, înghițind orice planete din apropiere, pe măsură ce se transformă într-o gigantă roșie.

Sistemul planetar îndepărtat se află lângă bulbul din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, și a fost observat pentru prima dată de astronomi în 2020, când s-a poziționat în fața luminii unei stele și mai îndepărtate, situată la 25.000 de ani-lumină.

Ce se va întâmpla cu oamenii când Terra nu va mai fi locuibilă?

Deoarece gravitația distorsionează spațiul, sistemul a curbat lumina stelei îndepărtate, acționând ca o „lentilă gravitațională” și făcându-i prezența detectabilă. Odată ce au observat steaua, astronomii au identificat și planeta, care este de două ori mai mare decât Pământul și orbitează pitica albă la o distanță de una până la de două ori distanța Pământului față de Soare. Sistemul conține și o pitică cenușie (o stea care nu a reușit să se aprindă) cu o masă de aproximativ 17 ori mai mare decât cea a lui Jupiter.

Ce se va întâmpla cu umanitatea și cum ar putea arăta Pământul în viitorul îndepărtat sunt întrebări momentan fără răspuns. Oamenii de știință nu știu dacă viața poate supraviețui fazei de gigantă roșie a Soarelui sau dacă oamenii ar putea vreodată preveni încălzirea care va fierbe oceanele în următorul miliard de ani. Cu toate acestea, Zhang a speculat că, într-o zi, oamenii ar putea migra spre lunile înghețate Europa și Enceladus, care orbitează planetele Jupiter și Saturn. Aceste lumi înghețate ar putea deveni planete acoperite de oceane în anii târzii ai Soarelui.

„Pe măsură ce soarele devine o gigantă roșie, zona locuibilă se va muta în jurul orbitei lui Jupiter și Saturn, iar multe dintre aceste luni vor deveni planete oceanice. Cred că, în acest caz, umanitatea ar putea migra acolo”, a spus Zhang.

Vă recomandăm să citiți și:

Este posibil ca NASA să fi creat accidental prima ploaie de meteori cauzată de om

A început prima căutare de tehnologie extraterestră la frecvențe joase în galaxiile îndepărtate

Mae Jemison, prima femeie afro-americană care a ajuns în spațiu

Johannes Hevelius, fondatorul topografiei selenare. Astronomul care a creat primul atlas al Lunii