Henrietta Lacks, mama medicinei moderne. Celulele nemuritoare care au schimbat lumea

Henrietta Lacks, în timpul vieții ei (1920 – 1951) o persoană obișnuită, ar fi uimită astăzi să afle că a fost inclusă într-o listă a persoanelor cu un impact semnificativ asupra lumii. Henrietta, o cultivatoare de tutun din Virginia, provenită dintr-o familie afro americană încercată de provocări financiare, s-a stins din viață la 31 de ani, din cauza unui cancer cervical.

Fără știrea ori consimțământul familiei, atunci când încă se afla sub tratament, chirurgii de la spitalul Johns Hopkins au recoltat celule din tumora ei, celulele devenind baza pentru prima „linie celulară umană nemuritoare” HeLa (Henrietta Lacks). Acestea prezentau o capacitate uimitoare de a se diviza și de a crește rapid, dublându-și numărul la fiecare 20-24 de ore, o caracteristică unică și de neprețuit pentru experimente științifice și descoperiri medicale.

• De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
• Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?

Cercetătorii au putut folosi aceste celule pentru a studia diverse boli, a testa tratamente și a dezvolta vaccinuri. Ele au devenit un instrument esențial în lupta împotriva cancerului, precum și în explorarea a nenumărate alte afecțiuni medicale.

În 1952, celulele HeLa au fost folosite de către virusologul Jonas Salk pentru a testa vaccinul împotriva poliomielitei, vaccin care a protejat milioane de oameni din toată lumea. Mai apoi, celulele HeLa, esențiale în progresul înțelegerii biologiei celulare, geneticii, virusologiei și farmacologiei, au jucat un rol vital în dezvoltarea tratamentelor altor boli precum leucemia, gripa și boala Parkinson. Celulele au fost utilizate pentru a testa efectele radiațiilor, toxinelor și medicamentelor, contribuind la dezvoltarea chimioterapiei și a altor terapii, fiind de asemenea folosite la dezvoltarea fertilizării în vitro.

Înainte să fie descoperite celulele HeLa, menținerea în viață a celulelor umane în condiții de laborator era un proces anevoios și consumator de timp. Celulele mureau adesea ori erau contaminate, împiedicând progresul științific. Capacitatea unică a celulelor HeLa de a se replica la nesfârșit a oferit cercetătorilor o rezervă constantă și ușor de obținut de celule umane, o descoperire importantă care i-a eliberat pe oamenii de știință de constrângerile legate de întreținerea celulelor, permițându-le să se concentreze mai mult pe efectuarea de experimente și pe realizarea de noi descoperiri.

Cantitatea de celule HeLa care a fost cultivată și utilizată în cercetarea științifică este uluitoare. De-a lungul deceniilor care au trecut de la descoperirea lor, se estimează că volumul cumulat de celule HeLa produse pentru experimente și studii este imens, astfel încât dacă toate aceste celule ar fi adunate și combinate, ar forma o masă care ar depăși-o pe cea a 100 de Empire State Buildings și ar poseda o lungime suficientă pentru a înconjura Ecuatorul de trei ori.

Revenind la povestea Henriettei Lacks, după nașterea celui de-al cincilea copil al ei, în 1951, Henrietta a fost internată la Spitalul Universitar Johns Hopkins, aflat în apopierea locuinței sale și singurul loc unde erau tratați pacienții de culoare. La doar câteva luni de la internarea în spital, Henrietta a decedat la 4 octombrie 1951, la vârsta de 31 de ani, din cauza complicațiilor produse de cancer. Moartea tinerei a trecut în mare parte neobservată dincolo de familie și cercul de prieteni, dar pasul important care a dus la dezvoltarea medicinei și care a revoluținat știința a fost posibil datorită faptului că în timpul spitalizării sale, medicii care o aveau sub supraveghere, în frunte cu George Otto Gey, cercetător și medic american specializat în domeniul culturii celulare, au obținut o mostră de țesut, având să realizeze la scurt timp faptul că, spre deosebire de celulele obișnuite, celulele Henriettei nu au pierit după câteva zile; în schimb, acestea au continuat să se înmulțească, dublându-și numărul la fiecare 20-24 de ore.

Acest fenomen se datorează unui proces denumit „imortalizare celulară”. În mod normal, celulele umane au o limită a numărului de diviziuni pe care le pot efectua, cunoscută sub numele de limită Hayflick. După un număr finit de diviziuni, celulele intră într-un stadiu de senescență sau moarte celulară. Dar cu toate acestea, celulele Henriettei Lacks, numite HeLa, au prezentat o mutație genetică care a dus la imortalizarea lor. Această mutație a afectat genele care controlează ciclul celular, permițând celulelor să se divizeze continuu fără a intra în stadiul de senescență. Prin urmare, HeLa a devenit prima linie celulară umană care a putut fi cultivată și propagată în laborator în mod perpetuu. În timp ce se consideră că mutația genetică a avut un rol esențial în acest proces, mecanismele exacte prin care această mutație a permis celulelor HeLa să evite senescența și să se înmulțească într-un ritm atât de rapid rămân subiect de cercetare.

Capacitate unică a celulelor HeLa de a se înmulți rapid și de a fi disponibile în cantități nelimitate a revoluționat cercetarea medicală, ducând la o gamă largă de experimente și studii care nu erau posibile anterior. Cercetătorii au putut să studieze mai în detaliu procesele celulare și moleculare, să testeze eficacitatea medicamentelor și să dezvolte vaccinuri și tratamente pentru diverse afecțiuni, inclusiv poliomielita.

Dr. George Gey și echipa sa făcuseră anterior numeroase încercări de a crește și cultiva celule umane în afara corpului uman, înainte de descoperirea celulelor HeLa, însă fără succes. Celulele obținute mureau sau intrau în senescență după un număr limitat de diviziuni.

Celulele HeLa nu prezintă semne de mortalitate deși, paradoxal, Henrietta Lacks însăși a murit din cauza unei tumori maligne la nivelul colului uterin la doar câteva luni după ce a fost internată în spital. Totuși, moartea ei, întâmplător sau nu, avea să salveze milioane de vieți. Abia în 2010, mormântul până atunci nemarcat al Henriettei a fost în sfârșit comemorat cu o piatră funerară.

Timp de mulți ani, adevărata identitate a sursei celulelor HeLa a rămas în mare parte necunoscută în afara comunității științifice, dar începând cu anii 1970, numele Henriettei a fost asociat pe scară largă cu celulele. De asemenea, un rol important în acest sens l-a avut jurnalista Rebecca Skloot, odată cu aducerea la lumină a poveștii Henriettei prin cartea sa din 2010, „The Immortal Life of Henrietta Lacks”, ajutând la popularizarea vieții Henriettei, a contribuțiilor la știință și a implicațiilor etice legate de utilizarea celulelor sale.

În semn de recunoaștere a impactului imens pe care l-a avut, Universitatea Johns Hopkins, în colaborare cu familia Lacks, a înființat în 2010 Fundația Henrietta Lacks ce își propune să promoveze și să sprijine cercetarea biomedicală, asigurându-se în același timp că persoanele și comunitățile sunt tratate cu demnitate și respect în urmărirea progresului științific.

Cazul Henrietta Lacks a ridicat întrebări etice importante privind consimțământul în cunoștință de cauză și utilizarea țesuturilor umane în cercetare. În momentul în care i-au fost prelevate celulele, nu existau reglementări sau orientări care să protejeze drepturile pacienților asupra mostrelor lor biologice. Acest lucru a declanșat discuții și reforme în domeniul eticii medicale, ceea ce a dus la îmbunătățiri în ceea ce privește consimțământul pacientului și drepturile la confidențialitate.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Henrietta-Lacks

https://www.theguardian.com/science/2010/jun/23/henrietta-lacks-cells-medical-advances

https://www.vdh.virginia.gov/content/uploads/sites/76/2018/09/HenriettaLacksInfographic92118.pdf

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28078501/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cimpanzeii își tratează bolile cu plante medicinale, au observat cercetătorii

Ce plante folosesc urmașii incașilor pentru medicina tradițională?

Ce au găsit medicii în inima unui cioban ajuns la spital cu febră?

George Miller, regizorul care a renunțat la medicină pentru a face filme și creatorul Mad Max