Un eveniment rar de încălzire stratosferică bruscă a fost detectat deasupra Antarcticii
Un eveniment rar de încălzire stratosferică bruscă (Sudden Stratospheric Warming sau SSW) a fost înregistrat în stratosfera deasupra Antarcticii, iar prognozele meteo arată că urmările vor fi resimțite în atmosferă în săptămânile ce urmează.
Încălzirea stratosferică bruscă înseamnă o creștere abruptă a temperaturii aerului deasupra regiunilor polare ale planetei noastre, de obicei de ordinul zeilor de grade Celsius în doar câteva zile. Încălzirea apare în stratul atmosferic numit stratosferă, aflat la aproximativ 30 până la 40 kilometri deasupra solului.
Astfel de evenimente nu au un efect imediat asupra modelelor meteorologice de la sol, însă pot avea urmări prin atmosferă și pot influența vremea troposferică (troposferă = stratul inferior al atmosferei, care atinge suprafața solului și în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite).
Evenimentele de încălzire stratosferică bruscă sunt rare în emisfera sudică
„Dacă un eveniment de încălzire stratosferică bruscă ajunge în troposferă, atunci poate slăbi vortexul polar troposferic, fapt ce înseamnă că aerul rece polar s-ar îndepărta de Antarctica (sau Arctica dacă ar fi în emisfera nordică) și s-ar răspândi înspre latitudinile moderate”, a explicat Ashleigh Madden pentru WeatherZone.
Evenimentele de încălzire stratosferică bruscă sunt rare în emisfera sudică, doar câteva fiind cunoscute în ultimele decenii, însă pot fi puternice și pot avea un efect asupra întregii planete.
„Aceste evenimente pot afecta întreaga emisferă”
„Aceste evenimente aduc multă energie și pot afecta întreaga emisferă. Am avut mai multe cazuri în care așa ceva s-a întâmplat în emisfera nordică”, a spus Andrej Flis pentru Severe Weather Europe.
Principalul motiv pentru așa ceva este un vortex polar slăbit, fapt ce produce un curent slăbit, iar asta înseamnă că este ușor pentru aerul rece „să scape” din regiunile polare.
Influențează activitatea geomagnetică din atmosfera Pământului
Un studiu publicat în AGU Geophysical Research Letters a analizat un eveniment semnificativ de încălzire stratosferică din 2019, care s-a produs deasupra Polului Sud. Studiul a identificat o anomalie ionosferică deasupra Statelor Unite în urma evenimentului. Cercetătorii au mai detectat perturbări pozitive și negative în conținutul total de electroni deasupra SUA și Europa.
Aceste perturbări influențează activitatea geomagnetică din atmosfera Pământului. Mai mult, au fost observate și schimbări meteorologice directe în atmosferă, datele sugerând că evenimentul din 2019 a afectat anotimpul de iarnă din 2019 – 2020 în emisfera nordică.
Vă mai recomandăm să citiți și:
De ce vor cercetătorii americani „să usuce” stratosfera Pământului?
Sunete inexplicabile, înregistrate în stratosfera Pământului, îi intrigă pe oamenii de știință
Incendiile masive din Australia au generat o anomalie în stratosferă