Ce au descoperit cercetătorii de la Google după ce au simulat apariția vieții?

Într-un experiment care a simulat ce s-ar întâmpla dacă ai lăsa date aleatorii nesupravegheate timp de milioane de generații, cercetătorii de la Google au simulat apariția vieții digitale auto-replicante.

Rezultatele lor, publicate într-un studiu care încă nu a fost evaluat de colegi, disponibil pe serverul arXiv, ar putea reflecta sau cel puțin oferi indicii despre apariția vieții biologice reale.

• Cum putem să prevenim osteoporoza
• Studiu: Persoanele născute fără simțul mirosului respiră diferit

„Reușita de a evolua programe auto-replicante din puncte de pornire aleatorii este o realizare remarcabilă”, a declarat Susan Stepney, de la Universitatea din York (Marea Britanie).

„Este cu siguranță un mare pas înainte spre înțelegerea potențialelor rute către apariția vieții, aici într-un mediu destul de îndepărtat de ‘biologia umedă’ standard”, spune ea.

Cum a putut fi simulată apariția vieții într-un computer?

Viața pe Pământ probabil a început într-o „supă primordială”. De-a lungul a miliarde de ani și a nenumărate interacțiuni minuscule, un amestec aleatoriu de apă și compuși organici le-a dat naștere primelor organisme. Cum arăta exact acest proces rămâne neclar și este greu de înțeles. Cum a dat naștere haosul ordinii?

„Nu cred că s-a întâmplat ceva magic. S-a întâmplat fizica și asta pentru foarte mult timp, și a dat naștere unor lucruri foarte complicate”, a spus Ben Laurie, coautor al studiului și inginer software la Google.

Simularea lui Laurie și a echipei sale este un fel de supă primordială digitală. Nu au fost impuse reguli și nu le-a fost dat niciun imbold datelor aleatorii. Pentru a menține lucrurile cât mai simple, au folosit un limbaj de programare neobișnuit numit Brainfuck, cunoscut pentru „minimalismul său obscur”, permițând doar două operații matematice: adăugarea unui punct și scăderea unui punct.

Ce s-ar întâmpla dacă experimentul oamenilor de știință ar avea la dispoziție componente mai performante?

În esență, au modificat limbajul pentru a le permite datelor aleatorii, substituenți pentru molecule, să interacționeze între ele, „lăsate să execute cod și să se suprascrie pe ele și pe vecinii lor în baza propriilor instrucțiuni”.

Și, în ciuda acestor condiții austere, au reușit să se formeze programe auto-replicante, notează Futurism.

Laurie a declarat că el crede că descoperirile arată că există „mecanisme inerente” care permit formarea vieții. Dar auto-replicarea în sine nu este viață, ar trebui să vedem și o creștere a complexității organismelor, conform experților.

„Complexitatea, așa cum o măsoară ei, crește după apariția auto-replicatorului. Dar nu este clar dacă aceasta ‘explodează’ într-un mod interesant”, a spus Richard Watson, de la Universitatea din Southampton (Marea Britanie).

„Auto-replicarea este importantă, dar ar fi o greșeală să credem că este o soluție magică din care toate celelalte lucruri fascinante despre viață urmează automat”, continuă el.

Un impediment ar putea fi dat de limitările practice. Laurie crede că având mai multă putere de calcul (deja funcționau la capacitate maximă cu miliarde de pași pe secundă pe un laptop), ar fi văzut apariția unor programe mai complexe. Dându-le o nouă șansă cu hardware mai puternic, am putea foarte bine să vedem apariția a ceva și mai asemănător vieții.

Vă recomandăm să citiți și:

„Celulele timpului” din creier ar putea fi mai cruciale decât am crezut vreodată

De ce apar visele și ce putem face cu ele?

Microbiomul fericit: cum avem grijă de „vietățile” din și de pe corpul nostru?

O pastilă cu ketamină tratează depresia fără efecte psihedelice, arată un nou studiu