Am putea lansa resurse de pe Lună folosind tunuri electromagnetice?

În 1974, regretatul profesor de la Universitatea Princeton (SUA) și vizionar în domeniul spațial Gerard O’Neill a propus utilizarea tunurilor electromagnetice pentru a lansa resurse de pe Lună.

O’Neill a sugerat folosirea catapultelor electromagnatice bazate pe un design de pușcă Gauss pentru a accelera un obiect non-magnetic. O aplicație a acestor catapulte era lansarea materialelor derivate de pe Lună pe orbita acesteia pentru fabricare în spațiu. O’Neill a lucrat la MIT la catapulte împreună cu colegul său Henry H. Kolm și cu un grup de studenți voluntari pentru a fabrica primul prototip. Sprijiniți de granturi de la Space Studies Institute, prototipurile ulterioare au îmbunătățit conceptul.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Aceste lucruri se întâmplau acum cinci decenii. Să ne transpunem în prezent și să ne întrebăm: ce legătură are portavionul nuclear Gerald R. Ford al Marinei SUA cu Luna?

De ce vor americanii să catapulteze resurse de pe Lună?

La sfârșitul anului trecut, General Atomics Electromagnetic Systems a depus un raport final la Air Force Office of Scientific Research (AFOSR). Acest raport era intitulat „Lansare electromagnetică selenară pentru exploatarea resurselor în scopul îmbunătățirii securității naționale și a creșterii economice”. Autorul acestui raport este Robert Peterkin, director de operațiuni.

În documentul de 30 de pagini se subliniază că există o abundență de resurse de pe Lună, incluzând siliciu, titan, aluminiu și fier. Posibilitatea exploatării apei selenare este, de asemenea, luată în considerare.

„O economie selenară nu foarte îndepărtată în viitor va folosi resurse de pe Lună pentru a realimenta, repara și reaproviziona nave spațiale pe orbita selenară la costuri mai mici decât livrarea resurselor terestre din puțul gravitațional adânc al Pământului”, explică raportul.

Lansările electromagnetice de materiale de pe suprafața selenară, continuă raportul, pot fi semnificativ mai eficiente decât lansările convenționale cu rachete care se bazează pe combustibili chimici importați de pe Pământ pe Lună.

Tehnologia actuală nu este suficient de matură

În evaluare sunt prezentate recomandări despre cum să se maturizeze tehnologia necesară pentru a lansa material selenar extras și procesat în spațiul cislunar pentru a susține un set de misiuni spațiale emergente.

Un aspect deosebit de important în dezvoltarea unei economii selenare, spune raportul, este mutarea masei de pe suprafața Lunii într-un mod fiabil, accesibil și sigur. „Fără îndoială, prima spirală a unui ciclu de dezvoltare pentru un ecosistem selenar va depinde de aprovizionarea cu mașinării, structuri și sisteme de suport de pe Pământ”, se menționează în raport, potrivit Space.com.

Utilizarea resurselor selenare pentru a repara și reaproviziona navele spațiale cislunare necesită progrese în mai multe tehnologii, inclusiv un mod fiabil de a muta materialele de pe suprafața selenară, a spus Peterkin.

Pentru această sarcină, un lansator electromagnetic modern este o alegere superioară, a spus el, deoarece poate folosi energia solară abundentă ca sursă principală de energie în loc să importe combustibil chimic de rachete de pe Pământ.

Pentru a putea lansa resurse de pe Lună, trebuie mai întâi să ajungem acolo

„Guvernul SUA ar trebui să finanțeze o evoluție a sistemului electromagnetic de lansare a aeronavelor existent, care funcționează în mod fiabil pe portavionul nuclear Gerald R. Ford al Marinei SUA”, subliniază Peterkin.

Fabricat de General Atomics, acel hardware de pe portavion se numește Electromagnetic Aircraft Launch System (EMALS).

Peterkin a spus că evoluarea acestei tehnologii terestre în viitor implică atingerea unor viteze mai mari, la o masă mai mică, prezentând o muncă ce accelerează capacitatea de lansare selenară într-un mod rapid.

Viteza necesară pentru a arunca încărcături de mărimea unui kilogram de pe terenul selenar pe o orbită circulară joasă în jurul Lunii este de 1,68 kilometri pe secundă.

„Pentru a demonstra viabilitatea, trebuie să arătăm că această abordare poate atinge o viteză orbitală selenară pentru cel puțin 100 de lansări fără a fi nevoie să înlocuim componentele lansatorului”, a spus Peterkin.

După cum susține raportul către Air Force Office of Scientific Research, „deși este important să ne imaginăm un stat matur în care un ecosistem selenar autosustenabil extrage, procesează și lansează materiale în spațiul selenar pentru a construi, aproviziona și susține navele spațiale cislunare și așezările spațiale, este la fel de important să stabilim o cale pentru a ajunge acolo”.

Vă recomandăm să citiți și:

Perseverance „a cucerit” un nou teritoriu pe Marte! Unde a ajuns acum roverul?

Astronomii au văzut pentru prima dată în timp real o gaură neagră masivă care s-a trezit în centrul unei galaxii

Probleme pe Stația Spațială Internațională! NASA amână din nou întoarcerea capsulei Boeing Starliner

Vești bune de la NASA: Contact reluat cu sonda Voyager 1, aflată la 24 miliarde de kilometri depărtare de Pământ