„Criza spațială” din Europa ajunge la final! Racheta Ariane 6, aproape gata de lansare
Zborul inaugural pentru noua rachetă Ariane 6 este programat pentru ziua de 9 iulie a.c., cu patru ani mai târziu decât data preconizată inițial. Dacă totul va decurge conform planului, „criza spațială” va ajunge la sfârșit pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), care a depins între timp de competitorul american SpaceX pentru a lansa diverse misiuni și sateliții științifici Galileo.
Oficialii ESA au anunțat că ultimele teste au fost „un succes deplin”. După mai multe amânări, cercetătorii sunt încrezători că Ariane 6, considerată a reprezenta viitorul capabilităților europene de a lansa sateliți pe orbita Pământului, se va ridica în sfârșit de la sol.
ESA și producătorul francez Arianespace, care administrează partea comercială a proiectului, sunt pregătiți acum pentru o dată de lansare în ziua de marți, 9 iulie a.c. începând cu ora 21:00 (ora României).
„Bineînțeles, încă analizăm datele; poate va mai dura câteva zile. Dar tot ce avem până acum spune că Ariane 6 funcționează perfect”, a spus Lucia Linares, director de strategie și lansări instituționale la ESA.
Ariane 6 va trebui să ajungă pe orbita joasă a Pământului
Zborul inaugural prevede ca racheta Ariane 6 să ajungă pe orbita joasă a Pământului, la o altitudine de 520 de kilometri. Lansarea nu va fi doar un test de zbor. Odată ajunsă pe orbită, racheta va lansa nouă sateliți. De asemenea, la bordul rachetei vor fi patru experimente non-orbitale, inclusiv un dispozitiv care va testa un sistem pentru localizarea rapidă a sateliților și două capsule care vor fi aruncate de pe orbită în Oceanul Pacific pentru ca cercetătorii să vadă dacă acestea pot reintra în atmosfera Terrei cu succes, transmite Space.com.
Mizele sunt mari. Ariane 6 este așteptată să înlocuiască venerabila rachetă Ariane 5, numită cândva „briceagul elvețian” al industriei spațiale europene, care a zburat pentru ultima oară în anul 2023 după 117 de lansări și 27 de ani de operațiuni. De atunci, Europa a depins de vehicule spațiale americane.
„Este un moment important în istoria spațială a Europei”
„Este un moment important în istoria spațială a Europei și pentru suveranitatea Europei”, a declarat Carina Laveau, director de transport spațial la CNES, agenția spațială națională a Franței.
Ariane 6 este așteptată să efectueze în jur de 9 până la 12 lansări pe an până în 2026. Chiar și înainte de zborul inaugural, ambele agenții spațiale și companii private au programat deja 30 de misiuni. Chiar și gigantul Amazon al lui Jeff Bezos a comandat 18 lansări cu noua rachetă pentru lansarea constelației de sateliți Kuiper.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Succes colosal pentru megaracheta Starship! A zburat mai bine de 1 oră pe orbita Pământului
Racheta care ar putea trimite astronauți pe Marte într-un timp record