Vești bune de la NASA: Contact reluat cu sonda Voyager 1, aflată la 24 miliarde de kilometri depărtare de Pământ
Cercetătorii de la NASA au vești bune! Sonda Voyager 1 operează normal pentru prima dată din noiembrie 2023 încoace, atunci când a început o serie de probleme tehnice.
Oamenii de știință au rezolvat parțial problema în aprilie a.c., atunci când au trimis o comandă astfel încât nava spațială să trimită date de inginerie, ce includ informații despre starea de sănătate a sistemului.
În data de 19 mai, echipele din cadrul misiunii au efectuat al doilea pas din procesul de reparație și au trimis o comandă prin care nava să înceapă să trimită date științifice, potrivit unui anunț NASA.
Voyager 1 și Voyager 2, singurele nave spațiale ale omenirii în spațiul interstelar
Două dintre cele patru instrumente științifice au revenit la modul de operare normal imediat după aceea. Alte două instrumente au avut nevoie de lucrări adiționale, dar acum toate cele patru instrumente prezintă cu date științifice utilizabile.
Cele patru instrumente ale sondei Voyager 1 studiază undele de plasmă, câmpurile magnetice și particulele. Sondele Voyager 1 și Voyager 2 sunt singurele nave spațiale ale omenirii care cercetează în mod direct spațiul interstelar, adică zona dincolo de heliosferă (bula protectoare de câmpuri magnetice și vânt solar creată de Soare).
Cele două nave spațiale vor împlini 47 de ani de operațiuni
Așadar, sonda Voyager 1 și-a reluat operațiunile științifice, însă oamenii de știință mai trebuie să efectueze câteva reparații minore. Printre acestea se numără resincronizarea de software pentru cele trei computere de la bordul sondei astfel încât să fie executate comenzile la momentul corect. De asemenea, echipele vor efectua lucrări de mentenanță la sistemul digital care înregistrează o parte dintre datele pentru instrumentul de unde de plasmă care sunt trimise pe Pământ de două ori pe an. Majoritatea datelor științifice de la Voyager sunt trimite direct pe Pământ, nefiind înregistrate.
Sonda Voyager 1 a ajuns la 24 miliarde de kilometri depărtare de planeta noastră, iar Voyager 2 la 20 de miliarde de kilometri depărtare. Cele două sonde nave spațiale vor împlini 47 de ani de operațiuni în acest an, fiind cele mai longevive și mai îndepărtate nave spațiale ale NASA. Ambele au zburat dincolo de Jupiter și Saturn, iar Voyager 2 a trecut și de Uranus și Neptun.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un om de știință spune că sondele Voyager sunt în mare pericol
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Surpriză! Mesajul trimis de sonda Voyager 1, după cinci luni de tăcere
NASA se roagă pentru „un miracol” și speră să mai poată salva sonda Voyager 1