Cercetătorii de la Harvard susțin că o civilizație avansată se ascunde pe Pământ
Cum ați reacționa dacă ați afla că o civilizație avansată se ascunde pe Pământ, adăpostindu-se în baze subterane adânci și, posibil, ieșind la suprafață cu OZN-uri sau deghizată în oameni obișnuiți?
Într-o nouă lucrare care cu siguranță va stârni interes în comunitatea științifică, o echipă de cercetători de la Harvard și Montana Technological University (SUA) speculează că observările de „Fenomene Anormale Neidentificate” (UAP), termen birocratic pentru OZN-uri, „pot reflecta activități ale unor ființe inteligente ascunse în secret aici pe Pământ (de exemplu, în subteran), și/sau în împrejurimile sale apropiate (de exemplu, Luna), și/sau chiar ‘printre noi’ (de exemplu, deghizate drept oameni)”.
Da, aceasta este o citare directă din lucrarea care afirmă că o civilizație avansată se ascunde pe Pământ. Fără îndoială, cercetătorii sunt de acord că această idee a unor „criptotereștri” ascunși este o ipoteză extrem de exotică care „probabil va fi privită cu scepticism de majoritatea oamenilor de știință”. Cu toate acestea, argumentează ei, teoria „merită o considerare autentică într-un spirit de umilință epistemică și de deschidere”.
O civilizație avansată se ascunde pe Pământ? Atunci de ce nu am găsit-o până acum?
Interesul pentru observările inexplicabile de OZN-uri de către personalul militar a crescut considerabil în ultimul deceniu. Această atenție a atins un vârf vara trecută, când fostul ofițer de informații al Forțelor Aeriene și avertizor David Grusch a depus mărturie în fața Congresului, susținând că SUA a recuperat deja nave extraterestre ca parte a unui program de recuperare a OZN-urilor ce duează de zeci de ani.
Chiar și NASA și-a deschis porțile pentru ca cercetătorii să exploreze obiecte misterioase, de mare viteză, care au fost observate de piloții militari de-a lungul anilor. Dar după mai multe rapoarte ale Pentagonului, nu am găsit încă nicio dovadă a vieții extraterestre.
Însă acest lucru nu i-a descurajat pe cercetătorii de la Harvard. În lucrare, ei sugerează o gamă largă de posibilități, fiecare mai extravagantă decât precedenta.
O civilizație avansată se ascunde pe Pământ? Prima teorie este că o „formă remanentă” a unei civilizații umane extrem de avansate din vechime încă există, observându-ne. A doua este că o specie inteligentă a evoluat independent de oameni în trecutul îndepărtat, posibil din „dinozauri inteligenți”, și acum își ascunde prezența de noi. A treia este că acești ocupanți ascunși ai Pământului au călătorit aici de pe o altă planetă sau dintr-o altă perioadă de timp. Și a patra este că acești locuitori necunoscuți ai Pământului sunt „mai mult magici decât tehnologici”, pe care cercetătorii îi compară cu „îngerii tereștri”.
Unde trăiesc criptotereștrii?
Observările de OZN-uri cu privire la „nave și alte fenomene (de exemplu, ‘globuri’) care par să intre/iasă din puncte de acces subterane potențiale, cum ar fi vulcanii”, scriu ei, ar putea fi dovada că acești criptotereștri nu sunt atrași de aceste locuri, ci de fapt trăiesc în baze subterane sau subacvatice.
Lucrarea îl citează pe fostul membru al Camerei Reprezentanților din SUA Mike Gallagher, care a sugerat anul trecut că una dintre explicațiile pentru observările de OZN-uri ar putea fi „o civilizație antică care a stat ascunsă aici în tot acest timp și care se arată acum”, în urma mărturiei lui Grusch.
Cercetătorii nu s-au oprit aici, sugerând chiar că acești criptotereștri ar putea lua forme diferite, non-umane, de primate sau chiar de reptile.
Dincolo de a trăi adânc sub pământ, oamenii de știință speculează și că această specie misterioasă s-ar putea ascunde pe Lună sau ar putea fi expertă în arta deghizării în ființe umane, o teorie populară care a inspirat nenumărate lucrări de science fiction.
O altă explicație, avansată de către controversatul astrofizician de la Harvard Avi Loeb, sugerează că alte civilizații antice ar fi putut trăi pe „planete ca Marte sau Pământ”, dar „cu un miliard de ani diferență și, prin urmare, nu erau conștiente una de cealaltă”.
Desigur, acestea sunt toate ipoteze „foarte improbabile”, după cum admit chiar oamenii de știință, și trebuie privite cu mult scepticism.
„Le luăm în considerare aici pentru că unele aspecte ale UAP sunt atât de ciudate încât par să necesite explicații neconvenționale”, se arată în lucrare.
„Poate fi extrem de improbabil, dar sperăm că această lucrare a arătat că subiectul ar trebui totuși avut în vedere în continuare în timp ce căutăm să înțelegem misterul empiric al UAP”, concluzionează cercetătorii.
Vă recomandăm să citiți și:
O descoperire cuantică ar putea încărca bateriile într-o clipită
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului