Home » Știință » A fost găsită brumă pe Marte, într-un loc în care oamenii de știință au crezut că ar fi imposibil

A fost găsită brumă pe Marte, într-un loc în care oamenii de știință au crezut că ar fi imposibil

Credit foto: ESA/DLR/FU Berlin/A. Valantinas
Publicat: 11.06.2024

Cercetătorii au detectat brumă pentru prima oară la ecuatorul marțian. În această regiune de pe Marte, echivalentă cu tropicele, se credea până acum că ar fi imposibil ca bruma să existe. 

Descoperirea ar putea fi deosebit de importantă pentru cartografierea locurilor în care apa există pe Marte și ciclul prin care trece între atmosfera planetei și suprafață. De asemenea, descoperirea ar putea fi vitală pentru viitoarele misiuni de explorare umană pe Marte.

Bruma a fost observată cu două nave spațiale ale Agenției Spațiale Europene (ESA), prima dată cu sonda ExoMars Trace Gas Orbiter (TGO), care a ajuns la Planeta Roșie în 2016, și a doua oară cu misiunea Mars Express, care explorează planeta de pe orbită încă din 2003.

Tharsis, cea mai mare regiune vulcanică de pe Marte

Bruma se formează în zona Tharsis, cea mai mare regiune vulcanică de pe Marte, locul în care există și 12 vulcani uriași, printre care Olympus Mons, care nu este doar cel mai înalt vulcan de pe planetă dar și cel mai înalt vârf din Sistemul Solar, cu o înălțime de 29,9 kilometri. Astfel, Olympus Mons este de 2,5 ori mai înalt decât Everestul, cel mai înalt munte de pe Pământ.

Descoperirea a fost făcută de Adomas Valantinas, la momentul respectiv doctorand la Universitatea din Berna, Elveția.

„Am crezut că este imposibil ca bruma să se formeze în jurul ecuatorului marțian, pentru că această combinație de lumină solară și atmosferă subțire face ca temperaturile să fie relativ crescute la suprafață și în vârful de munte, spre deosebire de Pământ, unde te-ai aștepta să vezi vârfuri înzăpezite”, a explicat Valantinas, acum cercetător postdoctoral, într-un comunicat de presă. „Existența brumei aici este interesantă și sugerează că există procese excepționale ce îi permit să se formeze”, a adăugat cercetătorul.

Bruma de pe Marte ar umple 60 de piscine olimpice

Peticele de brumă apar timp de doar câteva ore la răsărit, iar apoi se evaporă pe măsură ce lumina Soarelui învăluie ecuatorul Planetei Roșii. Bruma este, de asemenea, incredibil de subțire, cu o grosime echivalentă cu cea a firului de păr uman. Chiar și așa, bruma acoperă o zonă vastă, iar conținutul de apă ar putea umple aproximativ 60 de piscine olimpice, astfel că ajunge la aproximativ 111 milioane de litri de apă, transmite Space.com.

„Găsirea apei pe suprafața lui Marte este mereu interesantă, atât pentru interesul științific, cât și pentru implicațiile pentru explorarea umană și robotică”, a spus Colin Wilson, cercetător în cadrul proiectelor ExoMars TGO și Mars Express de la ESA.

„În mod categoric” un fenomen asemănător cu cele de pe Pământ

Wilson a adăugat că presiunea atmosferică scăzută de pe Marte creează o situație nefamiliară, ceea ce înseamnă că vârfurile montan nu sunt de obicei mai reci decât câmpiile. În ciuda acestui fapt, cercetările au dezvăluit că aerul umed care suflă pe versanți se poate condensa în brumă, „în mod categoric” un fenomen asemănător cu cele de pe Pământ.

„Descoperirea a fost posibilă mulțumită colaborării de succes dintre sondele ESA și modelelor adiționale. Înțelegerea exactă a fenomenelor care sunt la fel sau diferite pe Pământ și Marte ne ajută să aflăm cum au loc procese simple pe planeta noastră, dar și pe alte lumi din cosmos”, au concluzionat cercetătorii.

Studiul despre bruma de pe Marte a fost publicat în jurnalul Nature Geoscience.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Planeta Marte ar fi fost „locuibilă” în trecutul îndepărtat, a descoperit roverul Curiosity al NASA

Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte

NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult

O descoperire mult așteptată tocmai a fost făcută pe Marte! Este exact ce și-a dorit NASA

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Update Go4it” #18: Jacint Erdei, invitat special, despre industria gaming-ului din România
„Update Go4it” #18: Jacint Erdei, invitat special, despre industria gaming-ului din România
O formă de viață necunoscută a creat structuri în deșertul Namib cu peste un milion de ani în urmă
O formă de viață necunoscută a creat structuri în deșertul Namib cu peste un milion de ani în urmă
Cât durează formarea unei fosile? Iată ce ne învață o broască!
Cât durează formarea unei fosile? Iată ce ne învață o broască!
Falsificarea relicvelor. Șarlatanii medievali care vindeau mântuirea într-un flacon
Falsificarea relicvelor. Șarlatanii medievali care vindeau mântuirea într-un flacon
Urâțenia, interzisă în America secolelor XIX și XX. Oamenii mutilați sau deformați nu aveau voie să iasă în public
Urâțenia, interzisă în America secolelor XIX și XX. Oamenii mutilați sau deformați nu aveau voie să iasă în public
Mircea Oprean, ginerele Dictatorului, dezvăluie ADEVĂRATA POVESTE a familiei Ceaușescu în EXCLUSIVITATE la Altceva cu Adrian Artene
Mircea Oprean, ginerele Dictatorului, dezvăluie ADEVĂRATA POVESTE a familiei Ceaușescu în EXCLUSIVITATE la Altceva cu ...
Ce puteți face astfel încât somnul de după-amiază să nu vă strice ziua?
Ce puteți face astfel încât somnul de după-amiază să nu vă strice ziua?
Lecțiile de istorie, importante în combaterea dezinformării online, spun cercetătorii
Lecțiile de istorie, importante în combaterea dezinformării online, spun cercetătorii
Test de cultură generală. De ce păsările nu au dinți?
Test de cultură generală. De ce păsările nu au dinți?
Premieră absolută: Telescopul Webb a dezvăluit „imagini directe” cu dioxidul de carbon din afara Sistemului Solar
Premieră absolută: Telescopul Webb a dezvăluit „imagini directe” cu dioxidul de carbon din afara Sistemului Solar
Un studiu arată că alăptatul și evitarea sucurilor pot proteja copiii de obezitate
Un studiu arată că alăptatul și evitarea sucurilor pot proteja copiii de obezitate
A fost descoperit un nou coronavirus la liliecii din Brazilia
A fost descoperit un nou coronavirus la liliecii din Brazilia
4 din 10 mașini verificate de RAR anul trecut sunt pericole pe roți
4 din 10 mașini verificate de RAR anul trecut sunt pericole pe roți
Au trecut 61 de ani de la închiderea închisorii Alcatraz. „Stânca” unde a fost reţinut faimosul Al Capone
Au trecut 61 de ani de la închiderea închisorii Alcatraz. „Stânca” unde a fost reţinut faimosul Al Capone
Câți bani au cheltuit turiștii străini în România în 2024?
Câți bani au cheltuit turiștii străini în România în 2024?
Nvidia și Google DeepMind și-au unit forțele și dezvoltă un motor fizic pentru roboți
Nvidia și Google DeepMind și-au unit forțele și dezvoltă un motor fizic pentru roboți
Jucătorii de tenis au intentat proces împotriva ATP, WTA și altor organisme ale sportului
Jucătorii de tenis au intentat proces împotriva ATP, WTA și altor organisme ale sportului
Creșterile salariale au revenit la nivelul inflației în Marea Britanie, pentru prima dată din 2023
Creșterile salariale au revenit la nivelul inflației în Marea Britanie, pentru prima dată din 2023