Testul de salivă de la domiciliu poate depista cancerul de prostată
Testele de salivă efectuate la domiciliu se pare că sunt mai bune în identificarea bărbaților care prezintă un risc mai mare de cancer de prostată decât testul standard de sânge, sugerează o nouă cercetare.
Este vorba despre un test la domiciliu, care ar putea identifica factorii genetici care îi fac pe bărbați mai predispuși să dezvolte această boală, ce face aproximativ 12.000 de victime pe an în Marea Britanie.
Studiul a fost realizat de specialiști de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra și de la The Royal Marsden NHS Foundation Trust, care subliniază că descoperirile ar putea „schimba cursul cancerului de prostată”.
Testul care poate influența „cursul” cancerului
În Marea Britanie nu există, în prezent, un program național de screening pentru cancerul de prostată, deoarece testele de sânge nu sunt considerate suficient de precise. Cercetătorii consideră că această metodă de testare simplă și ieftină ar putea ajuta la depistarea mai devreme a bolii și la salvarea de vieți.
„Este simplu din punctul de vedere al pacientului: se trimite un tub, se pune o mostră de salivă în el și se trimite prin poștă”, a declarat prof. Caroline Moore, urolog consultant, notează BBC.
Specializată în depistarea și tratamentul minim invaziv al cancerului de prostată, aceasta a explicat ce se întâmplă cu probele recoltate: „ADN-ul este extras din acea [salivă] și analizat pentru a căuta o combinație de variații genetice care sunt legate de cancerul de prostată”.
Cel mai recent studiu a implicat peste 6.000 de bărbați europeni cu vârste cuprinse între 55 și 69 de ani, o categorie de vârstă în care riscul de a dezvolta cancer de prostată este crescut.
Cercetătorii au folosit apoi teste de sânge și de salivă pe un grup mai mic de bărbați care au prezentat variații genetice în ADN-ul lor ce indicau o probabilitate mai mare de a dezvolta această boală. Rezultatele preliminare ale cercetării arată că testul de salivă a produs mai puține rezultate fals pozitive și a detectat o proporție mai mare de cancere agresive.
Comparația care vorbește de la sine
În prezent, bărbații care doresc să fie testați pentru depistarea cancerului de prostată trebuie să se adreseze medicului de familie și să facă un test de sânge, care măsoară nivelul antigenului specific prostatic (PSA) din sânge.
„Dar știm că testul PSA nu identifică toate cancerele”, a spus profesorul Moore, adăugând că bărbații din studiu au făcut testul, dar au prezentat niveluri normale de PSA.
În urma unei scanări RMN și a unei biopsii, 40% dintre bărbații cu scoruri ridicate la testul de salivă au fost diagnosticați cu cancer de prostată. În cazul testelor de sânge standard, doar 25% dintre bărbații cu un nivel ridicat de PSA vor avea de fapt cancer de prostată, au precizat cercetătorii.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Tratamentul mai puțin invaziv ar putea ajuta unii pacienți care suferă de cancer
Cum au încercat egiptenii să trateze cancerul în urmă cu 4.000 de ani?
Ce dietă este recomandată pentru bărbații diagnosticați cu cancer de prostată?
Care sunt legumele cele mai bune pentru prevenirea cancerului?