Cea mai mare cameră foto din lume a ajuns la destinație. „Ultima piesă din puzzle”
Cea mai mare cameră foto construită vreodată pentru astrofizică a ajuns în sfârșit la destinație, după o lungă călătorie. Instrumentul revoluționar va ajuta la elucidarea misterelor Universului.
Camera LSST de 3.200 de megapixeli, principalul instrument al Observatorului NSF–DOE Vera C. Rubin, a ajuns la destinația sa din Cerro Pachón, Chile. Camera foto LSST este finanțată de Oficiul Științific al Departamentului de Energie al SUA, iar Observatorul NSF–DOE Vera C. Rubin este finanțat de Fundația Națională de Știință a Statelor Unite.
Atunci când observatorul va demara programul Legacy Survey of Space and Time (LSST) la finalul anului 2025, camera foto LSST va obține imagini detaliate cu cerul din emisfera sudică timp de 10 ani, iar astfel va fi creată cea mai cuprinzătoare perspectivă cu Universul.
Camera LSST, cea mai mare cameră foto digitală din lume
„Sosirea camerei LSST de ultimă generație în Chile ne aduce cu un pas mai aproape de știința care va răspunde la cele mai importante întrebări ale zilelor noastre din astrofizică”, a transmis Kathy Turner, manager de program la Observatorul Rubin.
Camera LSST, cea mai mare cameră foto digitală din lume, a fost construită la SLAC National Accelerator Laboratory din California, SUA, iar finalizarea sa după două decenii de muncă a fost anunțată la începutul lunii aprilie 2024. Camera incredibil de sensibilă va fi instalată în curând la bordul Telescopului Simonyi de la Observatorul Rubin, acolo unde va produce imagini detaliate cu un câmp vizual de șapte ori mai lat decât Luna.
„Aducerea camerei a fost ultima piesă majoră din puzzle”
„Aducerea camerei a fost ultima piesă majoră din puzzle. Cu toate componentele Observatorului Rubin la fața locului, suntem pe ultima sută de metri către știință transformatoare cu LSST”, a declarat Victor Krabbendam, manager de proiect la Observatorul Rubin.
Așadar, camera LSST este ultima componentă majoră care ajunge la Telescopul Simonyi Survey de la Observatorul Rubin, iar după câteva luni de testare, camera va fi instalată alături de oglinda principală de 8,4 metri și oglinda secundară de 3,4 metri, arată un comunicat de presă al NOIRLab.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Telescopul Webb a găsit originile celei mai puternice explozii de după Big Bang
Telescopul Spațial James Webb al NASA a descoperit alcool în spațiul cosmic
Telescoapele Hubble și Webb s-au aliat și au măsurat expansiunea Universului