A fost descoperit cel mai mic cutremur stelar înregistrat vreodată
Un telescop terestru a observat tremurul unei stele mici situată la 12 ani-lumină distanță de Pământ. Acesta este cel mai mic cutremur stelar înregistrat vreodată.
Telescopul Foarte Mare (VLT) a detectat dovezi pentru cel mai mic cutremur stelar provenind de la această stea pitică portocalie numită Epsilon Indi.
Cutremurele stelare, sau oscilații stelare, se referă la unde seismice care călătoresc prin interiorul și suprafața unei stele. Acestea sunt cunoscute sub numele de cutremure pentru că seamănă cu undele seismice de pe Pământ.
O echipă internațională de cercetători a descoperit că Epsilon Indi este cea mai mică și cea mai rece stea observată vreodată cu astfel de cutremure.
Cum a fost descoperit cel mai mic cutremur stelar?
Oamenii de știință studiază aceste oscilații solare pentru a obține indicii indirecte despre structura internă și despre dinamica stelelor. Similar cu modul în care cutremurele ne pot oferi informații despre interiorul Pământului, cutremurele stelare oferă indicii despre interioarele altfel ascunse ale stelelor.
Această ramură este denumită asteroseismologie. Oscilațiile solare pot oferi detalii despre temperatura, densitatea, compoziția și proprietățile de rotație ale unei stele.
Cercetătorii au colectat date pentru acest studiu folosind un spectrograf ESPRESSO montat pe VLT în Chile. Echipa a măsurat oscilațiile stelei, astfel fiind descoperit cel mai mic cutremur stelar înregistrat vreodată.
„Precizia extremă a acestor observații reprezintă o realizare tehnologică remarcabilă. Mai important, această detecție arată în mod concludent că asteroseismologia precisă este posibilă până la piticele reci cu temperaturi de suprafață de până la 4.200 de grade Celsius, cu aproximativ 1.000 de grade mai puțin decât suprafața Soarelui, deschizând efectiv un nou domeniu în astrofizica observațională”, a declarat Tiago Campante, autorul principal al studiului, de la Institutul de Astrofizică și Științe Spațiale din cadrul Universității din Porto (Portugalia).
Ce ne pot învăța oscilațiile solare?
Mai multe studii științifice au indicat că piticele portocalii ar putea deschide calea pentru formarea lumilor locuibile în sistemele lor. Acest lucru se datorează mai multor motive, cum ar fi abundența lor, durata de viață extinsă și emisia mai mică de radiații distructive.
În plus, deoarece lumina provenită de la aceste stele este semnificativ mai slabă, detectarea planetelor potențiale când acestea trec pe fața stelei este mai simplă, subliniază Interesting Engineering.
În ansamblu, aceste stele au o importanță imensă în căutarea planetelor locuibile și a vieții extraterestre. Totuși, deseori apar discrepanțe între predicțiile modelelor teoretice și observațiile reale ale stelelor.
„Discrepanța dintre dimensiunile prezise și cele observate ale acestor stele are implicații pentru găsirea planetelor în jurul lor. Dacă folosim cea mai de succes tehnică de găsire a planetelor, așa-numita metodă de tranzit, obținem dimensiunea planetei în raport cu dimensiunea stelei; dacă nu avem dimensiunea corectă a stelei, nu vom avea dimensiunea corectă pentru nicio planetă mică pe care am putea s-o găsim”, a explicat Bill Chaplin, șeful Școlii de Fizică și Astronomie din Birmingham.
Într-un comunicat de presă, se sugerează că detectarea oscilațiilor mici i-ar ajuta pe oamenii de știință să reducă și mai mult aceste diferențe. Acest lucru, la rândul său, le permite să rafineze și să îmbunătățească modelele teoretice utilizate pentru a descrie structura și evoluția stelelor.
Iar acum, oamenii de știință se pregătesc pentru următoarea etapă a descoperirii. Misiunea PLATO a Agenției Spațiale Europene va fi lansată în 2026 și va explora oscilațiile din stelele pitice portocalii. Misiunea PLATO va aduce noi informații despre misterele lor și ar putea descoperi noi lumi dincolo de a noastră.
Descoperirile au fost raportate în jurnalul Astronomy and Astrophysics Letters.
Vă recomandăm să citiți și:
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore
Cum am putea transforma Luna într-un uriaș detector de unde gravitaționale?
O teorie halucinantă spune că Soarele ar fi conștient
A fost confirmat un nou asteroid troian care împarte orbita cu Marte