Test de cultură generală. Câte grade sunt în spațiu?
Nici măcar cele mai reci locuri de pe Pământ nu se compară cu cât de frig este în spațiul cosmic. Câte grade sunt în spațiu?
Câte grade sunt în spațiu? Pe scurt, este foarte frig.
Pentru a pune totul în context, trebuie mai întâi să înțelegem căldura așa cum o fac oamenii de știință: o măsură a cât de agitați sunt atomii. În lucrurile fierbinți, atomii se mișcă rapid, iar în cele reci, foarte lent. Dacă atomii ajung să se oprească complet, atunci se află la zero absolut. Spațiul se află chiar deasupra acestui punct, având o temperatură medie de 2,7 Kelvin (aproximativ -270°C).
Câte grade sunt în spațiu?
Dar spațiul este în mare parte plin de… vid. Nu poate să se miște deloc. Însă putem măsura temperaturile gazelor foarte difuze și ale particulele care plutesc prin cosmos. Lumina solară și lumina stelelor pot încălzi acești atomi în trecere, dar în cele din urmă se vor răci prin radiere termică, iar căldura va părăsi pur și simplu spațiul, având puține șanse să lovească (și, prin urmare, să încălzească) altceva în această imensitate goală.
Pe Pământ, pierdem cea mai mare parte a căldurii prin conducție: atomii din corpul uman se ciocnesc cu atomi de aer sau apă, transferând acea energie. Natura vrea să echilibreze lucrurile (unde totul se agită la aceeași viteză), așa că dacă un om este mai cald decât mediul înconjurător, va pierde căldură. Iar dacă este mult mai cald decât mediul înconjurător (spre exemplu, dacă a căzut într-un râu înghețat), va pierde căldură mult mai repede decât o poate produce corpul.
În spațiu, nu există aer sau apă, astfel încât singurul mod de a pierde căldură este prin radiere, caz în care atomii calzi și agitați eliberează energie direct în spațiu. Acesta este un proces lent, așa că o persoană ar muri din cauza lipsei de oxigen cu mult înainte să simtă frigul, explică Astronomy.com.
Vă recomandăm să citiți și:
Misiunea SLIM continuă! Sonda Japoniei pe Lună „s-a trezit la viață”
Oamenii de știință au descoperit că Luna se micșorează
Oamenii de știință încearcă să descifreze originea cercurilor radio din Univers
Sursa unei străluciri misterioase din Universul timpuriu, în sfârșit dezvăluită