Japonia nu renunță! Sonda SLIM trimisă pe Lună mai are o șansă
Agenția spațială a Japoniei speră să poată restabili operațiunile cu nava spațială SLIM, după ce a fost „dezactivată” în urma aselenizării istorice din data de 20 ianuarie 2024.
Cercetătorii de la JAXA au anunțat că au dezactivat sonda SLIM la trei ore după aselenizare pentru a încerca să recupereze nava atunci când razele Soarelui vor ajunge la panourile sale solare. JAXA a adăugat că a primit deja mai multe informații de la sonda Smart Lander for Investigating Moon (SLIM).
Mai multe detalii despre starea sondei SLIM pe Lună urmează a fi anunțate la finalul săptămânii, a anunțat JAXA.
„Bateria a fost deconectată conform procedurilor”
Aselenizarea din 20 ianuarie 2024 a însemnat că Japonia a devenit cea de-a cincea țară care a ajuns pe Lună. Totuși, la doar 20 de minute după aceea, japonezii nu au putut confirma dacă bateriile solare ale sondei funcționau sau nu. Mai apoi, JAXA a transmis că a dezactivat sonda pentru a menține suficientă energie pentru o repornire atunci când situația va permite.
„Bateria a fost deconectată conform procedurilor noastre cu 12% energie rămasă, astfel încât să evităm o situație în care repornirea ar fi îngreunată. Potrivit datelor telemetrice, celulele solare ale lui SLIM sunt orientate spre Vest. Dacă lumina solară ajunge la Lună dinspre Vest în viitor, noi credem că există posibilitatea de generare de curent, iar momentan ne pregătim pentru restaurare”, a transmis JAXA.
A cincea țară din lume care ajunge pe Lună
Japonia este a cincea țară din lume care ajunge pe Lună, după Uniunea Sovietică, SUA, China și India, fiind parte din mai multe misiuni lansate de guverne și companii private la peste 50 de ani de la prima aselenizare.
Chiar dacă totul nu a decurs conform planurilor, JAXA a efectuat analize detaliate cu datele obținute în timpul aselenizării, iar asta îi va ajuta pe oamenii de știință să afle dacă nava spațială a ajuns la locul programat pentru aselenizare.
Misiunea Japoniei era programată pentru aselenizare într-un crater, acolo unde mantaua Lunii ar fi expusă la suprafață.
Administratorul NASA Bill Nelson a felicitat Japonia
Premierul japonez Fumio Kishida a transmis că aselenizarea a fost „o veste foarte binevenită” dar a adăugat că este conștient de faptul că sunt necesare „analize detaliate” cu celulele solare.
Și administratorul NASA Bill Nelson a felicitat Japonia după ce a devenit „a cincea țară care a aselenizat cu succes”. „Apreciem parteneriatul nostru în cosmos și colaborarea continuă”, a adăugat Nelson, citat de Al Jazeera.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Japonia este cea de-a cincea țară din lume care ajunge pe Lună, dar nu se știe pentru cât timp
Anunț oficial! NASA amână întoarcerea pe Lună
Astronauții Artemis vor revoluționa fotografia pe Lună cu cea mai performantă cameră de până acum