Japonia este cea de-a cincea țară din lume care ajunge pe Lună, dar nu se știe pentru cât timp
Avem vești bune și vești mai puțin bune despre misiunea Japoniei pe Lună: sonda SLIM a reușit aselenizarea, însă nava spațială nu poate genera electricitate, așa cum era planificat.
„În primul și primul rând, aselenizarea a fost un succes”, a declarat Yamakawa Hiroshi, președinte al agenției spațiale japoneze JAXA, în timpul unei conferințe cu presa, la scurt timp după ce nava spațială a ajuns pe suprafața Lunii.
Astfel, Japonia a devenit a cincea țară din lume care a reușit o aselenizare, după Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii, China și India.
SLIM (prescurtarea pentru Smart Lander for Investigating Moon)
Totuși, panourile solare ale sondei SLIM nu generează electricitate așa cum era planificat, au explicat oficialii JAXA. Dacă problema nu va fi remediată cât mai curând, nava spațială va rezista pe suprafața Lunii doar câteva ore, transmite Space.com.
SLIM (prescurtarea pentru Smart Lander for Investigating Moon) a fost lansată în septembrie 2023, alături de un telescop spațial pentru raze X numit XRISM. Sonda a avut o călătorie lungă, iar în dimineața zilei de duminică, 14 ianuarie 2024, a ajuns într-un final pe orbita Lunii și a început operațiunile de coborâre și aselenizare.
Este posibil ca sonda să nu fie orientată spre Soare
Totul a părut să decurgă așa cum era așteptat. SLIM a comunicat cu centrul de control pe tot parcursul operațiunilor și chiar și după aselenizare. Totuși, JAXA nu a putut confirma statusul navei spațiale imediat după aselenizare. După aproximativ o oră, agenția japoneză a anunțat că există probleme cu electricitatea.
Nu este clar de ce nu funcționează celulele solare. Este improbabil ca acestea să fi fost avariate în timpul manevrelor de aselenizare, tocmai pentru că echipamentul hardware pare să fie funcțional. Este posibil ca sonda să nu fie orientată spre Soare așa cum era planificat, potrivit JAXA.
Nu este prima navă spațială japoneză care a încercat o aselenizare
SLIM nu este prima navă spațială japoneză care a încercat o aselenizare. Țara a trimis o mică sondă la bordul misiunii Artemis 1 de la NASA, care a trimis capsula Orion fără echipaj pe orbita lunară și înapoi în anul 2022. Totuși, sonda de la bordul Artemis 1 nu a putut stabili comunicarea cu centrul de control, iar aselenizarea a fost abandonată.
O altă navă spațială japoneză, numită Hakuto-R, a încercat să atingă suprafața Lunii în aprilie 2023 dar fără succes. Hakuto-R, construită și operată de compania ispace din Tokyo, a ajuns pe orbita selenară dar s-a prăbușit în timpul încercării de aselenizare.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Istoria apei pe Lună, rescrisă după o nouă descoperire
Anunț oficial! NASA amână întoarcerea pe Lună
Imagini fabuloase cu lansarea rachetei Vulcan Centaur! De ce au apărut flăcări albastre?