Anunț oficial! NASA amână întoarcerea pe Lună
Statele Unite ale Americii și-au amânat întoarcerea pe suprafața Lunii, a anunțat administratorul NASA Bill Nelson. Astfel, astronauții Artemis nu vor mai ajunge pe Lună în 2025, așa cum era planificat, ci posibil în 2026.
Programul Artemis, numit după sora lui Apollo din mitologia greacă, a fost anunțat oficial în 2017 ca parte din planurile agenției americane de a stabili o prezență pe cel mai apropiat vecin al Pământului și de a folosi Luna ca punct de lansare pentru viitoarele misiuni pe Marte.
Prima misiune, un test de zbor fără echipaj până la Lună și înapoi, numit Artemis 1, a avut loc în 2022, după mai multe amânări.
„Siguranța este prioritatea noastră de top”
Misiunea Artemis 2, care presupune un echipaj dar nu și o aselenizare, a fost amânată pentru septembrie 2025, a spus Nelson pentru jurnaliști. Iar Artemis 3, care ar fi trebuit să ducă prima femeie și prima persoană de culoare pe suprafața Lunii la polul sudic, ar trebui să aibă loc acum în septembrie 2026.
„Siguranța este prioritatea noastră de top, iar astfel oferim echipelor Artemis mai mult timp pentru a rezolva provocările”, a adăugat Nelson.
Potrivit Forbes, NASA ar fi amânat întoarcerea pe Lună după ce a descoperit „probleme tehnice”, inclusiv „o eroare la baterie” și probleme cu ventilarea aerului și controlul temperaturii, la nava spațială care urmează să trimită oamenii pe suprafața selanară după o absență de peste 50 de ani.
NASA intenționează, de asemenea, să construiască o stația spațială selenară (sau avanpost) numită Gateway în care navele spațiale ar andoca în timpul misiunilor viitoare, potrivit ScienceAlert, care citează AFP.
Peregrine, prima misiune privată americană pe Lună
Anunțul lui Nelson vine în același timp în care sonda Peregrine, prima misiune privată americană pe Lună, întâmpină mari probleme și nu mai are „nicio șansă” de aselenizare, așa cum era planificat după lansarea la bordul rachetei Vulcan Centaur, din 8 ianuarie 2024.
SpaceX, companie deținută de Elon Musk, a câștigat contractul pentru sistemul de aselenizare pentru Artemis 3, dar prototipul este bazat pe racheta Starship, care este departe de a fi gata de operare. Ambele teste orbitale cu racheta au sfârșit în explozii.
Chiar și misiunea Artemis 1 a avut probleme tehnice
Chiar și misiunea Artemis 1 a avut probleme tehnice, cum ar fi scutul termic avariat al capsulei Orion, care s-a erodat într-un mod neașteptat, iar structura de la sol pentru lansarea rachetei SLS a suferit mai multe daune decât era de așteptat.
În martie 2023, NASA a fost de acord să plătească aproximativ 40 de miliarde de dolari către sute de contractori în pregătire pentru Artemis. O diferență majoră între misiunile Apollo din secolul XX și era Artemis este rolul tot mai mare avut de parteneriatele comerciale, parte dintr-o strategie de a implica firmele private în explorarea spațială astfel încât să fie reduse costurile și spațiul să devină mai accesibil.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Astronauții Artemis vor revoluționa fotografia pe Lună cu cea mai performantă cameră de până acum
Imagini fabuloase cu lansarea rachetei Vulcan Centaur! De ce au apărut flăcări albastre?
Lansare cu succes pentru Peregrine! Americanii se întorc pe Lună după mai bine de 50 de ani
Misiunea Peregrine 1, prima sondă americană trimisă pe Lună de la finalul programului Apollo