NASA vrea „să atingă Soarele” în anul 2024! „Este echivalentul aselenizării din 1969”
Sonda Parker de la NASA va survola Soarele în anul 2024, iar asta va reprezenta un moment de cotitură pentru explorarea spațială.
Sonda solară Parker, lansată în 12 august 2018, este așteptată să survoleze Soarele cu o viteză de 195 kilometri pe secundă chiar în Ajunul Crăciunului, în data de 24 decembrie 2024.
Cercetătorii de la NASA au spus că misiunea sondei este „să atingă Soarele”, iar astfel va fi încercată „prima colectare de mostre din atmosfera unei stele”.
Misiunea sondei este „să atingă Soarele”
„Aproape că aterizăm pe o stea. Va fi o reușită monumentală pentru întreaga omenire. Este echivalentul aselenizării din 1969”, a explicat Nour Raouafi, om de știință în cadrul proiectului sondei Parker, pentru BBC.
Misiunea sondei Parker este de a înțelege mai bine Soarele, iar nava spațială va orbita Soarele mai aproape decât niciun alt vehicul făcut de om.
Sonda Parker colectează măsurători și imagini care ajută oamenii de știință să afle mai multe despre vântul solar, cum apare acest fenomen și cum evoluează. De asemenea, Parker aduce „contribuții cruciale pentru prognozele spațiale ce afectează viața și tehnologia de pe Pământ”, arată ScienceAlert.
Sonda va înfrunta căldură și radiație de proporții
Parker va înfrunta căldură și radiație de proporții în călătoria sa și „va zbura de șapte ori mai aproape de Soare decât orice altă navă spațială”.
Provocările pentru Parker vor fi uriașe. La periheliu, punctul în care orbita sondei va fi cel mai aproape de stea, temperatura din fața navei spațiale va atinge o temperatură incredibilă de 1.400 de grade Celsius.
Astfel, strategia pentru Parker este să se miște cât mai rapid cu putință și să facă măsurători cu mediul solar cu ajutorul unei suite de instrumente aflate sub un scut termic gros.
Misiunea a fost numită în onoarea lui Eugene N. Parker
Dr. Nicky Fox, directorul departamentului științific de la NASA, a declarat pentru jurnaliștii britanici că cercetătorii „nu știu” ce vor găsi în timpul misiunii, „dar vom căuta unde în vântul solar asociate căldurii”.
Misiunea a fost numită în onoarea lui Eugene N. Parker, fără de care nu am fi înțeles astăzi Soarele la fel de bine. Un tânăr profesor la Universitatea din Chicago în anii 1950, Parker a dezvoltat o teorie matematică prin care era prezis vântul solar, fluxul constant de material solar de la steaua Pământului. De-a lungul carierei, Parker a revoluționat domeniul științei solare și a avansat teorii prin care erau explicate întrebările fundamentale despre Soarele și stelele din Univers. Parker a murit în martie 2022, la vârsta de 94 de ani, potrivit NASA.
Vă mai recomandăm să citiți și:
„Un brad de Crăciun cosmic”, dezvăluit de Observatorul Chandra cu raze X de la NASA
NASA „a trimis” o pisică în spațiu, la 31 de milioane de kilometri depărtare de Pământ
Sonda Voyager 1 trimite mesaje ciudate din spațiul interstelar, iar NASA nu știe ce să facă