Home » Știință » Alcoolul afectează sperma chiar și după o lună de la încetarea consumului

Alcoolul afectează sperma chiar și după o lună de la încetarea consumului

Publicat: 01.01.2024

Efectele consumului excesiv de alcool pot fi detectate în sperma unui bărbat chiar și după mai mult de o lună după încetarea consumului și pot duce la apariția unor defecte de naștere destul de grave, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Texas A&M (SUA), cel puțin în cazul șoarecilor, deși cercetarea ar putea sugera că alcoolul afectează sperma și la oameni.

Într-un comunicat de presă referitor la noua cercetare, dr. Michael Golding a afirmat că efectele potențial teratogene ale alcoolului par să poată apărea chiar și atunci când viitorii tați renunță la consumul de alcool.

„Atunci când cineva consumă alcool în mod regulat și apoi se oprește, corpul trece printr-un proces de sevraj, în care trebuie să învețe să funcționeze fără acea substanță chimică. Ceea ce am descoperit este că alcoolul afectează sperma chiar și în timpul procesului de renunțare la băut, ceea ce înseamnă că durează mult mai mult decât am crezut anterior ca sperma să revină la normal”, a declarat Golding.

Alcoolul afectează sperma chiar și după mai mult de o lună de la renunțare

Conform comunicatului de presă al TAMU, consumul de alcool provoacă stres oxidativ (atunci când radicalii liberi și antioxidanții acționează haotic), ceea ce duce la supraproducerea de substanțe chimice care creează probleme la nivel celular. Conform noii cercetări, același efect apare și în timpul renunțării la alcool, iar dacă concepția are loc în acest interval, copilul ar putea să se nască cu defecte la nivelul creierului sau al feței.

Această nouă descoperire, obținută din studiile pe șoareci și detaliată într-un nou articol în revista Andrology, se bazează pe cercetările anterioare ale lui Golding cu privire la sindromul alcoolismului fetal (SAF) ca rezultat al consumului de alcool al bărbaților.

Într-un studiu anterior publicat în aprilie 2023 în Journal of Clinical Investigation, echipa TAMU a raportat că defectele de naștere cauzate de alcool în spermă pot include probleme cerebrale și faciale la sugari, ceea ce este extrem de important, având în vedere că responsabilitatea pentru sindromul alcoolismului fetal și alte defecte de naștere bazate pe stilul de viață a fost istoric plasată exclusiv asupra mamelor.

O schimbare de paradigmă

„Timp de ani de zile, nu s-a luat deloc în considerare consumul de alcool la bărbați”, a declarat profesorul într-un comunicat de presă al instituției. În ultimii cinci până la opt ani, am început să observăm că există anumite condiții în care există o influență paternală foarte puternică în ceea ce privește expunerea la alcool și dezvoltarea fetală”, a continuat el, citat de Futurism.

Criteriile de diagnostic pentru SAF au luat în considerare până acum doar dacă mama a băut în timpul sarcinii. Acest lucru este problematic, conform cercetării TAMU și a altor câteva studii importante, nu doar pentru că consumul de alcool al tatălui poate contribui la acesta, ci și pentru că bărbații în general consumă mai mult alcool și sunt mai predispuși să facă excese decât femeile.

Într-o perspectivă mai largă, Golding pare să sugereze că speră ca aceste descoperiri în cercetarea prenatală să pună accentul pe ambii părinți.

„Cercetarea privind sănătatea fetală se concentrează în mare măsură pe sănătatea maternă. Nu spun că acest lucru nu este potrivit; spun doar că nu este imaginea completă și avem nevoie de echilibru”, a spus profesorul.

Vă recomandăm să citiți și:

Musculițele obeze trăiesc mai mult dacă țin dietă

Ce se întâmplă cu dinții tăi pe măsură ce îmbătrânești?

Mii de oameni au suferit supradoze de Ozempic, medicamentul miraculos pentru slăbit

Chimicalele eterne declanșează răspândirea cancerului, a demonstrat un studiu

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Donald Trump are „o fixație” pentru Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump are „o fixație” pentru Premiul Nobel pentru Pace
Chimistul care a scris ISTORIE şi a ajuns să fie victima propriului succes
Chimistul care a scris ISTORIE şi a ajuns să fie victima propriului succes
Industria cu potențial uriaș care ar putea crește nivelul de trai în România
Industria cu potențial uriaș care ar putea crește nivelul de trai în România