În mod paradoxal, persoanele ipohondre au un risc mai mare de a muri

Persoanele ipohondre (oamenii care se îngrijorează excesiv cu privire la starea lor de sănătate) par să trăiască mai puțin decât celelalte, conform unui studiu realizat în Suedia.

Studiul a fost publicat în JAMA Psychiatry.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

În primul rând, câteva cuvinte despre terminologie. Termenul „ipohondru” devine din ce în ce mai peiorativ. În schimb, profesioniștii din domeniul medical sunt încurajați să folosească denumirea de „tulburare de anxietate legată de boală” („illness anxiety disorder”, IAD).

Putem defini IAD ca o afecțiune de sănătate mintală caracterizată de o îngrijorare excesivă cu privire la starea de sănătate, adesea cu o credință nefondată că o afecțiune medicală gravă este prezentă. IAD poate fi asociată cu vizite frecvente la medic sau poate implica evitarea completă a acestora pe motiv că ar putea apărea diagnosticul unei afecțiuni reale posibil fatale.

Această tulburare poate fi destul de debilitantă. O persoană cu această condiție își va petrece mult timp îngrijorându-se și vizitând clinicile și spitalele. Problema este costisitoare pentru sistemele de sănătate din cauza timpului și resurselor de diagnostic utilizate și este destul de stigmatizantă.

Profesioniștii din domeniul sănătății, fiind deja foarte ocupați, ar prefera să își petreacă timpul tratând persoanele cu afecțiuni reale și pot adesea să afișeze dispreț. La fel și publicul.

Persoanele ipohondre au un risc de deces mai mare

Cercetătorii suedezi au monitorizat aproximativ 42.000 de oameni (dintre care 1.000 aveau IAD) pe parcursul a două decenii. În această perioadă, persoanele ipohondre aveau un risc crescut de deces. (În medie, cei îngrijorați mureau cu cinci ani mai devreme decât cei care se îngrijorau mai puțin.)

În plus, riscul de deces a fost crescut atât din cauze naturale, cât și din cauze nenaturale. Este posibil ca persoanele ipohondre să aibă totuși o problemă (în afară de afecțiunea în sine).

Persoanele cu IAD care au murit din cauze naturale au avut o mortalitate crescută din cauze cardiovasculare, respiratorii și necunoscute. În mod interesant, acestea nu au avut o mortalitate crescută din cauza cancerului. Acest lucru pare ciudat, deoarece anxietatea legată de cancer este răspândită în această populație.

Principalul motiv al decesului nenatural în cohorta cu IAD a fost sinuciderea, cu o creștere de cel puțin patru ori față de cei fără IAD. Cum se explică aceste constatări?

Se știe că IAD are o puternică asociere cu tulburările psihiatrice. Deoarece riscul de sinucidere este crescut de boala psihică, această constatare pare destul de rezonabilă. Dacă adăugăm faptul că persoanele cu IAD se pot simți stigmatizate și respinse, atunci este de înțeles că acest lucru poate contribui la anxietate și depresie, conducând în cele din urmă la sinucidere în unele cazuri.

O parte dintre oamenii care suferă de ipohondrie pot avea și unele afecțiuni reale

Riscul crescut de deces din cauze naturale pare mai dificil de explicat. Ar putea fi vorba de factorii de stil de viață. Consumul de alcool, fumatul și consumul de droguri sunt mai comune la persoanele anxioase și la cele cu o tulburare psihiatrică. Este cunoscut faptul că astfel de vicii pot limita longevitatea cuiva și astfel pot contribui la mortalitatea crescută din IAD.

Se știe că IAD este mai frecventă la cei care au avut un membru de familie cu o boală gravă. Deoarece multe boli grave au o componentă genetică, s-ar putea să existe motive bune pentru această creștere a mortalității: durata de viață este scurtată de genele „defecte”.

Doctorii trebuie să fie atenți la problemele de sănătate subiacente ale pacienților și să asculte cu mai mare grijă. Persoanele cu IAD pot avea într-adevăr o tulburare de bază ascunsă, chiar dacă aceasta este o concluzie nepopulară, scrie Science Alert.

Persoanele ipohondre și Marcel Proust

Probabil putem ilustra acest lucru folosind cazul romancierului francez Marcel Proust. Proust este adesea descris de biografii săi drept un ipohondru, acesta murind în 1922, la vârsta de 51 de ani, într-o perioadă în care speranța de viață a unui francez era de 63 de ani.

În timpul vieții sale, Proust s-a plâns de numeroase simptome gastrointestinale, cum ar fi senzație de plin, balonare și vărsături, dar asistenții săi medicali nu au putut găsi prea multe probleme. De fapt, ceea ce a descris el este consistent cu simptomele gastroparezei.

Aceasta este o condiție în care motilitatea stomacului este redusă și organul se golește mai lent decât ar trebui, determinându-l să se umple excesiv. Acest lucru poate duce la vărsături și, odată cu acestea, există un risc de inhalare a vărsăturilor, ducând la pneumonie de aspirație, iar despre Proust se știe că a murit din cauza unor complicații ale pneumoniei.

În final, dacă ne este permis, o istorioară ușor amuzantă: scrisul despre IAD poate fi destul de riscant. Dramaturgul francez Molière a scris „Le Malade Imaginaire” (Bolnavul închipuit), o piesă despre un ipohondru numit Argan care încearcă să-și determine fiica să se căsătorească cu un doctor pentru a-și reduce facturile medicale.

În ceea ce-l privește pe Molière, acesta a murit la a patra reprezentație a operei sale.

Vă recomandăm să citiți și:

Ciudat, dar adevărat! Lacrimile femeilor pot reduce agresivitatea bărbaților

Ce se întâmplă cu dinții tăi pe măsură ce îmbătrânești?

Mii de oameni au suferit supradoze de Ozempic, medicamentul miraculos pentru slăbit

Chimicalele eterne declanșează răspândirea cancerului, a demonstrat un studiu